Sari direct la conținut

La final de contract, Robert Negoiță șterge 70 milioane lei din suma pe care primăria Sectorului 3 trebuia să o recupereze de la Rosal / Consilier USR: Un cadou făcut celor de la Rosal de Robert Negoiță

HotNews.ro
Robert Negoita, Foto: Facebook / Robert Negoita
Robert Negoita, Foto: Facebook / Robert Negoita

Consiliul Local Sector 3, unde PSD deține majoritatea, a aprobat în ședința de pe 30 octombrie, retroactiv, actele adiționale încheiate în ultimii ani între Primărie și firma Rosal, care făcea curățenie în Sectorul 3, și a luat act de încetarea contractului cu societatea comercială. Curtea de Conturi a sesizat în 2016 faptul că Primăria trebuie să recupereze de la Rosal suma de 148 milioane lei, plătită în baza actelor adiționale pentru serviciile efectuate, deoarece acestea nu au fost aprobate în Consiliul Local, deci ar fi plăți nelegale.

Primăria a recuperat jumătate din această sumă de la Rosal, însă prin aprobarea actelor adiționale în Consiliul local, compania scapă de plata celeilalte jumătăți, a explicat primarul Sectorului, Robert Negoiță. Reamintim că pe 14 septembrie Rosal a încheiat contractul cu Primăria Sector 3 iar activitatea de salubrizare a fost preluată de instituție.

Hotărârea a fost aprobată cu condiția că Rosal să nu mai aibă nicio pretenție financiară în ceea ce privește contractul încheiat cu Primăria Sector 3.

”Se ia act de încetarea și se ratifică Contractul pentru achiziția serviciului de salubritate în Sectorul 3, înregistrat cu nr. 24165/09.11.1999 modificat și completat prin Actele Adiționale nr. 1-54, potrivit sentinței Civile nr. 27774/28.10.2015 pronunțată de Curtea de apel București în dosarul nr. 6228/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2578/14.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție”, se arată în hotărârea adoptată. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară.

În cadrul ședinței de Consiliu Local s-a aprobat un amendament prin Rosal renunță la orice alte pretenții financiare, în proiectul de hotărâre existând și o scrisoare de la Rosal în acest sens.

”Discutăm despre un Raport al Curții de Conturi de acum doi ani în care ne spuneau că nu am trecut prin Consiliu schimbarea de frecvențe și din această cauză Rosal trebuie să dea sumele înapoi. Nu a contestat Curtea de Conturi prestația, ci doar pe partea administrativă, juridică. Putem să mergem într-un conflict juridic, dar nu știm ce va ieși și ce va decide judecătorul. Noi am recuperat o parte semnificativă din bani, Curtea de Conturi să înțeleg că este în regulă cu această Hotărâre și o să și stingem acel punct din raportul Curții de Conturi. Vrem să ne asigurăm că nu riscăm vreodată că Rosal să emită vreo pretenție la sumele reținute. Rosal a avut un comportament cât se poate de neprincipial cu Primăria Sector 3, dar că în evaluarea mea ar fi bine să închidem această chestiune pentru a nu întra într-un proces incert. Cred că este un plus pentru Primăria Sector 3 să închidem această speță”, a declarat primarul Robert Negoiță în timpul ședinței de Consiliu Local Sector 3 de pe 30 octombrie 2018, când s-a aprobat proiectul de hotărâre.

Până în prezent s-a recuperat jumătate din sumă, din cei 148 milioane, au declarat reprezentanții Primăriei în timpul ședinței de Consiliu Local Sector 3. Actul adițional viza creșterea numărului de treceri pe zi a operatorului de salubrizare.

Primarul Robert Negoiță spune că Rosal a prestat servicii de cele 148 milioane lei, deci adevărul ar fi undeva la mijloc.

Liviu Mălureanu, consilier USR Sector 3, este de părere că acesta este un cadou făcut firmei Rosal.

”Conform aparatului de specialitate din primărie, s-a recuperat doar jumate din suma de 148 milioane lei datorată de Rosal către Primăria Sector 3. Prin hotărârea aprobată marți în Consiliu, primăria renunță de facto la cealaltă jumătate. Practic, un cadou făcut celor de la Rosal de Robert Negoiță, bani care ar fi putut fi folosiți pentru consolidarea în caz de cutremur a școlilor și grădinițelor din sector. În războiul dintre primar și Rosal, singurii care au pierdut au fost cetățenii”, a declarat Liviu Mălureanu pentru HotNews.ro.

Acesta a spus că actul adițional prin care s-a modificat contractul încheiat cu Rosal și care a făcut obiectul deciziei Curții de Conturi a fost semnat chiar de Robert Negoiță, fără să fie trecut prin Consiliul Local.

Primăria sectorului 3 a plătit nejustificat către firma Rosal circa 148 milioane lei, potrivit unei decizii a Curții de Conturi din 2016.

Prin decizia Curții de Conturi nr. 106/25.11.2016 s-a constatat ” plata nejustificată a sumei de 148.794.000 lei, reprezentând diferența de preț achitată prestatorului activității de salubrizare, în urmă modificării prevederilor contractuale din contractul de gestiune delegată în baza căruia se desfășoară activitatea de salubrizare pe raza sectorului 3, fără aprobarea acestora de către Consiliul Local al sectorului 3 „.

Prejudiciul trebuia recuperat până pe 31 iulie 2017.

La ședința Consiliului Local sector 3 din 22 decembrie 2016, când s-a comunicat decizia Curții de Conturi consilierilor, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, spunea că această sumă vine din creșterea numărului de treceri pe care trebuie să le facă firma de salubrizare, treceri impuse prin Strategia de salubrizare. Acesta spunea că este vorba despre o interpretare a legii și a contestat decizia.

„Avem aprobată la nivelul municipalității Strategia de salubritate. Conform Strategiei de salubritate care ne dă niște frecvențe, niște chestiuni minimale, noi am modificat frecvențele, actul adițional pe salubritate. Nici așa noi nu ne-am ridicat la nivelul minim de treceri. Adică acolo prevede că trebuie să treci de 7 ori pe săptămână. Nu trecem chiar de 7 ori, noi trecem de 5 ori, dar am ridicat nivelul de treceri față de ce era înainte de aprobarea Strategiei. Dânșii, de la Curtea de Conturi, vin și spun așa, domnule, stați o secundă, aici e o chestiune, de exemplu dânșii ne-au controlat pe partea de salubritate și anul trecut și acum 2 ani și nu au spus nimic. Acum vin și spun, domnule, în ultimii 3 sau 4 ani, vino și recuperează toată suma pentru că nu din cauza faptului că, vezi Doanne, nu s-ar fi efectuat acele servicii, nu că nu s-ar fi făcut acele treceri, că sunt confinnate, sunt verificate, au fost demonstrate, ci pentru că nu au fost introduse în hotărârea de consiliu, adică acea modificare a actului adițional care reglementa și frecvența trecerilor, din punctul dumnealor de vedere, trebuiau aprobate în Consiliul Local. Dar vine în contradicție cu Legea, care Legea 101 a fost aprobată ulterior, după ce noi am modificat trecerile, iar pe legea veche, Consiliul Local Sector 3 nu avea atribuții pe partea asta. Deci, ca și la celelalte, e o chestiune de interpretare legislativă și de procedura administrativă”, a declarat Robert Negoiță, primarul sectorului 3. HotNews.ro a scris aici despre subiect. http://www.hotnews.ro/știri-21538542-.htm?nomobile

În urma licitației publice organizate de către Primăria Municipiului Bucureşti în anul 1999, serviciul public de salubrizare a fost realizat către S.C. Rosal Servis S.R.L., în prezent Rosal Group S.A., în baza Contractului pentru achiziția serviciului de salubritate în Sectorul 3 nr. 24165/09.11.1999 (nr. 5066/11.11.1999) încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti.

În baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 141/05.07.2001 și a Dispoziției Primarului General nr. 1353/17.07.2001, s-a încheiat Actul adițional nr. 7/2001 la contractul anterior menţionat, potrivit căruia Primăria Sectorului 3 se substituie Primăriei Municipiului Bucureşti la Contractul de prestări servicii- încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. Rosal Servis S.R.L., nr. 24165/09.11.1999 (nr. 5066/09.11.1999).

Contractul a fost modificat şi completat prin actele adiționale nr. 1-54.

Potrivit Deciziei civile nr. 2774/28.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel București în dosarul nr.6228/2/2010*, rămasă irevocabilă la dată de 14.06.2018, prin respingerea recursurilor declarate împortiva acesteia, s-a dispus obligarea Consiliului Local Sector 3 ca, în termen de o lună de la adoptarea documentelor mai sus menționate, să opteze pentru modalitatea de gestiune a serviciului public de salubrizare, demararea procedurilor de achiziție publică, în ipoteza opțiunii pentru delegarea de gestiune şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare/prestări servicii salubrizare şi a actelor adiţionale la acestea, la data încheierii noilor contracte de delegare a gestiunii, urmare a derulării procedurilor de achiziție mai sus menţionate.

Serviciul de salubritate pe raza Sectorului 3 a fost asigurat până la data de 14.09.2018 de către Rosal Group în baza Contractului nr. 5066/09.11.1999.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro