Sari direct la conținut

După ce a refuzat să transmită un mesaj pentru victimele din Colectiv, Viorica Dăncilă vine cu un comunicat. „Societatea românească va fi marcată mult timp de această tragedie”

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

​​Premierul Viorica Dăncilă a transmis un comunicat prin care își exprimă compasiunea și transmite condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața după incendiul din Clubul Colectiv. Reacția sa vine la câteva ore după ce, la Parlament, a refuzat să transmită un mesaj pentru victimele tragediei.

”Gândul meu se îndreaptă în aceste zile către tinerii care și-au pierdut viața în tragicul incendiu din Clubul Colectiv și către cei care au suferit în urma acestui cumplit incident. Societatea românească va fi marcată mult timp de această tragedie, care ne responsabilizează să vedem onest când lucrurile nu merg cum ar trebui și să le îndreptăm. Întreaga mea compasiune și condoleanțe familiilor și prietenilor greu încercați, iar celor răniți le doresc putere și sănătate!”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Anterior, Dăncilă a fost întrebată la Parlament ce mesaj are pentru victimele din Colectiv, însă premierul a refuzat să răspundă și a plecat.

VEZI ȘI: VIDEO Premierul Dăncilă a refuzat să transmită un mesaj pentru victimele din Colectiv

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro