Sari direct la conținut

Bruierea semnalului GPS: Finnair suspendă zborurile către un oraș din Estonia / Rusia, acuzată de interferenţe

HotNews.ro
Avion Finnair nu poate ateriza la Tartu din cauza bruiajelor semnalului GPS, Foto: Kristjan Teedema / imago stock&people / Profimedia
Avion Finnair nu poate ateriza la Tartu din cauza bruiajelor semnalului GPS, Foto: Kristjan Teedema / imago stock&people / Profimedia

Compania aeriană finlandeză anunță luni că își întrerupe timp de o lună zborurile către Tartu, oraș din estul Estoniei, din cauza interferenţelor asupra semnalului GPS în zonă, pe care ministrul eston de externe le consideră a fi un „atac hibrid rusesc”, relatează Reuters și AFP.

Compania Finnair, care și săptămâna trecută a fost nevoită să întoarcă la Helsinki două zboruri ce aveau ca destinaţie Tartu, a precizat că-şi va relua zborurile spre aeroportul eston după ce acesta va implementa o soluţie tehnică ce nu va necesita semnal GPS.

„Finnair îşi va suspenda zborurile zilnice către Tartu, Estonia, din 29 aprilie până pe 31 mai, pentru ca o soluţie alternativă de apropiere, care nu necesită semnal GPS, să poată fi pusă în funcţiune pe aeroportul din Tartu”, a transmis compania finlandeză într-un comunicat.

Bruierea semnalului GPS poate „împiedica un avion să se apropie (de pistă) şi să aterizeze”, precizează compania aeriană, adăugând că astfel de interferenţe „sunt destul de frecvente în regiune”.

O purtătoare de cuvânt a Finnair a explicat că, în prezent, operatorul aerian nu știe de unde provin interferențele. „Nu avem această informație”, a spus ea.

Ministrul eston de externe, Margus Tsahkna, consideră în schimb că aceste interferenţe GPS sunt rezultatul unor „acţiuni complet deliberate” din partea Moscovei şi constituie un „atac hibrid” rusesc. „Este un fapt că Rusia afectează dispozitivele GPS din spaţiul aerian al regiunii noastre”, a susținut ministrul estonian.

Estonia va ridica problema interferenţelor GPS cu vecinii săi şi intenţionează să o discute în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, a mai declarat ministrul de externe Margus Tsahkna.

Zeci de mii de zboruri bruiate de ruși

Bruiajul semnalului GPS are loc de la sfârșitul anului 2022 și se crede că Rusia este în spatele acestor evenimente.

Potrivit companiei aeriene Finnair, piloţii săi s-au confruntat cu astfel de situaţii „mai ales în apropiere de (exclava rusă) Kaliningrad, de Marea Neagră, Marea Caspică şi Mediterana de Est”.

Agenția germană DPA relata la începutul acestei luni că Estonia observă și ea tot mai multe perturbări vizând navigaţia prin satelit GPS, uneori și de câte 20 de ori pe zi. „În fiecare zi primim 10 până la 20 de informări de la piloţi că există interferenţe GPS în unele zone în care ei trec prin Estonia”, declara atunci la televiziunea estonă Ivar Vark, şeful controlului traficului aerian în această ţară baltică membră a UE şi NATO.

De asemenea, The Guardian scria luna aceasta că aproximativ 46.000 de avioane au înregistrat probleme cu GPS-ul deasupra Mării Baltice din luna august a anului trecut, iar cele cele mai multe dintre problemele GPS au apărut în Europa de Est, la granița cu Rusia.

Și Germania a afirmat că Rusia se află „foarte probabil” în spatele seriei de perturbări care afectează navigația GPS în regiunea baltică, indicând exclava Kaliningrad ca sursă a problemei.

„Perturbările persistente ale sistemului global de navigație prin satelit sunt foarte probabil de origine rusă și se bazează pe perturbări în spectrul electromagnetic, inclusiv cele care provin din regiunea Kaliningrad”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerul german al Apărării, pentru Reuters.

Acesta a refuzat să ofere detalii despre modul în care Berlinul a realizat analiza sau despre natura exactă a perturbărilor, invocând „motive de securitate militară”.

Tot o sursă guvernamentală de la Berlin a declarat pentru Reuters că se crede totodată că Rusia a bruiat semnalul de satelit al unui avion folosit de ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, atunci când aeronava acestuia a zburat în apropiere de Kaliningrad.

Industria aviatică și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o creștere a interferențelor GPS legate de conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu. Bruiajul semnalelor GPS poate fi un factor perturbator pentru avioanele comerciale, dar acestea pot de obicei să navigheze prin alte mijloace.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro