Un băiețel de 3 ani, aflat în mașina în care a intrat tânărul care era live pe Facebook, are coloana ruptă
Băiețelul de trei ani, aflat în mașina în care a intrat vineri noaptea,tânărul care era live pe Facebook, are coloana ruptă. În accident au murit sora băiatului și cel care a produs accidentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara, medicul Mihai Gafencu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că un băiețel de trei ani, aflat în mașina în care tânărul care era live pe Facebook a intrat, are coloana ruptă, dar și splina spartă, precum și traumatisme craniene, fiind operat de urgență imediat ce a ajuns în unitatea medicală.
“Copilul are splina spartă, coloana ruptă și traumatism cranian. A fost operat imediat pentru a i se scoate bucățile din splină sparte. Este în comă indusă, pentru că nu ar suporta durerea“, a afirmat Mihai Gafencu.
Urmează ca în cursul zilei de sâmbătă, băiatul să fie supus mai multor investigații medicale.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, în autoturismul care circula regulamentar se mai aflau părinții fetei, tatăl de 40 de ani, aflat la volanul mașinii, mama de 39 de ani, o tânără de 27 de ani, băiețelul de trei ani și sora lui, de 9 ani. Cei trei adulți au fost transportați la Spitalul Județean Timișoara, starea lor de sănătate nefiind gravă.
Conform polițiștilor timișeni, băiețelul de trei ani era în scaun special, însă fata de nouă ani care a murit nu purta centura de siguranță.
Pe de altă parte, Florin Muntean, tânărul în vârstă de 31 de ani, din Oravița, care a provocat accidentul rutier, era pasionat de viteză. Pe pagina sa de Facebook, tânărul s-a filmat și a transmis live de mai multe ori în timp ce conducea chiar și cu 220 km/h.
O fetiţă în vârstă de nouă ani şi un bărbat, care era în direct pe Facebook, au murit, vineri noapte, în urma unui accident petrecut pe drumul care leagă Timişoara de Moraviţa, în judeţul Timiş, în care au fost implicate două maşini şi un tractor. Șoferul mașinii, un tânăr de 31 de ani, a lovit din spate un tractor şi a ricoşat într-o maşină care circula regulamentar pe sensul opus de mers.