Sari direct la conținut

Elon Musk a fost dat în judecată pentru calomnie de unul dintre salvatorii din peştera din Thailanda

HotNews.ro
Elon Musk, Foto: Flickr
Elon Musk, Foto: Flickr

Scafandrul britanic, care a ajutat la salvarea a 12 sportivi şi a antrenorului lor blocaţi anul acesta într-o peșteră din Thailanda, l-a dat în judecată pe miliardarul american Elon Musk pentru defăimare, după ce acesta l-a acuzat pe scafandru că este un „abuzator de copii”, transmite postul BBC, citat de Mediafax.

Musk a făcut mai multe acuzații împotriva scafandrului Vernon Unsworth fără dovezi, inclusiv că era un „abuzator de copii”.

Scafandrul solicită despăgubiri în valoare de 75.000 de dolari și o interdicție împotriva lui Musk, pentru a evita acuzații ulterioare.

De asemenea, în plângerea depusă împotriva lui Musk se arată că Unsworth caută „daune punitive”, precum și compensaţii „pentru a-l pedepsi pentru greșelile lui și să-l împiedice să repete un astfel de comportament ciudat”.

În respectiva plângere se spune că Musk şi-a folosit de mai multe ori contul de Twitter și conturile de e-mail pentru a „publica acuzațiile false și defăimătoare” la adresa britanicului.

Contul său a avut peste 22,5 milioane de adepți în acest timp, se arată în plângere.

Co-fondatorul Tesla, născut în Africa de Sud, a postat anterior un mesaj pe Twitter, spunând că a fost „ciudat că nu m-a dat în judecată”, atunci când Unsworth a declarat că intenționează să îl acționeze în justiție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro