Este schimbarea de regim posibilă în Iran? Întrebarea pe care SUA nu o poate evita

Atacul SUA și Israel asupra Iranului poate fi începutul unei schimbări, crede profesorul universitar Ioan Stanomir, într-un text de opinie pe care HotNews îl publică: „Conciliatorismul din trecut nu mai este o opţiune. Iranul teocratic de acum nu este doar inamicul Israelului şi al Statelor Unite. El este duşmanul implacabil al tuturor naţiunilor”.

Atacul lansat de Israel şi de Statele Unite este unicul răspuns  pe care îl poate primi provocarea reprezentată de Republica Islamică Iran. Regim criminal, regim teocratic şi regim terorist, pregătit să îşi masacreze proprii săi cetăţeni, Republica Islamică Iran este statul care a făcut din obţinerea  armei nucleare  un scop ce nu putea fi abandonat. Şi aceasta pentru că deţinerea unei arme atomice, capabile să fie lansate de pe o rachetă, ar fi marcat atingerea pragului dicolo de  care Iranul devenea de neatins.

Armele nucleare şi  armele balistice sunt instrumentul de care se serveşte un regim a cărui ambiţie este îndeplinirea unui profeţii: distrugerea Israelului şi a Statelor Unite.

Confruntarea de acum este consecinţa ezitărilor şi complicităţilor din trecut. Administraţia Obama este cea care a permis ca Iranul teocratic să se afle în  poziţia actuală. Acordurile încheiate au însemnat tot dovezi ale slăbiciunii strategice. Iranul teocratic nu a intenţionat niciodată să se angajeze pe drumul unui compromis. Prin chiar natura revoluţionară a ideologiei sale, el este  decis să  meargă  până la capăt. Războiul de acum este punctul culminant al unei  traiectorii care a debutat la 1979.

Poporul captiv

Lichidarea lui Ali Khamenei este eliminarea unui tiran. Cei care il regretă nu fac decât să ignore moştenirea sa. Asemeni fondatorului totalitarismului islamic, Khomeini, Ali Khamenei este creatorul unei ordini a fanatismului, agresivităţii şi pauperizării. Naţiunea iraniană este captiva unui vis scelerat de edificare a unei lumi întemeiate pe dictatul religiei politice.

Cel din urmă gest al lui Khamenei a fost acela de a ordona reprimarea sângeroasă a revoltelor din ianuarie 2026. Cariera sa longevivă de tiran a fost  încununată de acest sinistru apogeu al cruzimii.

Iranul visat de Khomeini şi de Khamenei  este o ameninţare mortală nu doar la adresa statului Israel. Misiunea sa destructivă  se extinde dincolo de această linie simbolică a antisemitismului de stat. Escatologia sa revoluţionară acordă Iranului  teocratic o misiune de  război continuu. Vreme de aproape cinci decenii,  dictatura islamo-fascistă a condus o campanie împotriva Statelor  Unite şi a altor  naţiuni occidentale. 

Viziunea Iranului islamist a fost, mereu, una fondată pe confruntare şi  pe radicalism. Revoluţia sa are nevoie de o proiecţie globală.

Petrolul care hrăneşte imperialismul chinez

Iranul teocratic este parte din axa  revizionistă: alianţa sa cu Rusia, China şi Coreea de Nord este cheia de boltă a unei politici hegemonice. Dronele cu care regimul de la Teheran atacă oraşele din Golf sunt cele cu care Rusia atacă Ucraina. Petrolul exportat de iranieni este cel care hrăneşte imperialismul chinez.

Iată de ce  războiul de acum este investit cu o miză  dramatică. Iar această miză este natura viitorului regional şi global. Un Iran teocratic care ar supravieţui şi ar avea acces la arma nucleară ar fi o piesă centrală în sistemul de putere al Chinei şi al Rusiei. Un Iran teocratic înzestrat nuclear ar reproduce comportamentul de şantaj al Coreeii de Nord.

Planificarea politică din cadrul unui conflict militar nu trebuie niciodată ignorată. Erorile strategice din  Irak nu pot fi repetate aici.  Orice compromis care ar permite continuitatea unui program de natură militară similar celui actual ar fi o infrângere. Este schimbarea de regim posibilă? Iată întrebarea  pe care administraţia americană nu o poate evita, chiar dacă referirile la ea sunt mai degrabă contradictorii. Revoltele din Ianuarie 2026  au fost un semn al  ostilităţii faţă de dictatura clericală. Dar înlăturarea intregului regim este   complicată. Între continuitate şi haos, este nevoie de  un drum al echilibrului strategic.

Moartea lui Khamenei nu este sfârşitul acestui regim

Însă acest atac poate fi începutul unei schimbări. Conciliatorismul din trecut nu mai este o opţiune. Iranul teocratic de acum nu este doar inamicul Israelului şi al Statelor Unite. El este duşmanul implacabil al tuturor naţiunilor care nu îi acceptă vocaţia   agresivă şi  hegemonică. Pentru  statele din Golf, ca  şi  pentru Europa,   agresivitatea iraniană  este o ameninţare directă.

Moartea dictatorului Ali Khamenei nu este sfârşitul acestui regim, dar poate fi debutul unui parcurs de mutaţie şi de transformare. Dincolo de înfruntarea militară de acum se află un viitor politic încă difuz: incertitudinea este semnul vremurilor noastre.

Articolul a apărut inițial pe platforma Contributors.ro.