Sari direct la conținut

Criza vaccinurilor: Ministerul Sănătății anunță livrarea către Direcțiile de sănătate publică a 410.000 de doze de vaccin ROR și a 198.000 de doze de vaccin împotriva hepatitei B către maternități

HotNews.ro

Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, că a început livrarea către Direcțiile de Sănătate Publică a 410.000 de doze de vaccin ROR „pentru imunizarea copiilor eligibili la vaccinare, dar și a celor restanți”. De asemenea, mâine ar urma să se încheie procesul de livrare a 198.000 de doze de vaccin împotriva hepatitei B, folosit în maternități pentru imunizarea nou-născuților.

Stocurile de vaccinuri antirujeolic şi antihepatic sunt mici şi chiar insuficiente la nivelul ţării, declara în urmă cu o săptămână ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ea adăugând, însă, că „Vaccinul antirujeolic şi antihepatic în acest moment nu aş putea să spun că lipsesc”.

HotNews.ro scria, pe data de 31 mai, că părinții nou-născuților sunt trimiși în această perioadă să facă rost singuri de vaccinul împotriva hepatitei B, care în mod normal ar trebui să fie administrat nou-născuților în maternitate, la scurt timp după naștere, și este inclus în programul național de imunizări. Reprezentanții maternităților Giulești și Filantropia, cele mai mari din București, au confirmat, pentru HotNews.ro, că vaccinul lipsea în acest moment. Și în multe maternități din țară, situația era aceeași. De achiziția și distribuirea vaccinului se ocupă Direcția de Sănătate Publică, însă reprezentanții acestei instituții nu au putut fi contactați de HotNews.ro până la momentul publicării respectivului articol.

În ceea ce privește vaccinul ROR, reamintim că România este țara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (55 de decese și peste 12.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) și cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR.

Ministerul Sănătății anunță acum livrarea către Direcțiile de Sănătate Publică a 410.000 de doze de vaccin ROR, în condițiile în care, potrivit instituției, în fiecare lună sunt vaccinați cu ROR aproximativ 30 000 de copii.

Ministerul Sănătății anunță, de asemenea, că până la finalul lunii iunie, direcțiile de sănătate publică vor primi 225.000 de doze de vaccin hexavalent pentru a fi distribuite medicilor de familie.

De asemenea, „următoarea tranșă de livrare a vaccinului DTPa este preconizată în a doua parte a acestui an, astfel încât să asigure continuitate în aprovizionare cu acest tip de vaccin la nivel național”, arată MS.

Ministerul Sănătății mai precizează că, , în colaborare cu OMS și UNICEF, intenționează să realizeze, în această vară, o campanie de creștere a gradului de vaccinare ROR în comunitățile vulnerabile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro