Sari direct la conținut

Concursul pentru acordarea gradaţiilor de merit în învățământ, sesiunea 2018, începe luna aceasta. Care sunt criteriile pentru primirea gradației

HotNews.ro

Calendarul concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit – sesiunea 2018, precum și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească profesorii pentru obținerea acesteia au fost publicate de Ministerul Educației. Potrivit draftului publicat, profesorii trebuie să-și depună dosarele în perioada 21 mai – 12 iunie 2018, iar pe 27 iulie inspectoratele afișează rezultatele. Gradaţia de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2018 și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deținut. Profesorii care vor să obțină gradația sunt punctați și dacă se implică în implementarea programului “Şcoala după şcoală”.

Gradația de merit se acordă prin concurs pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului școlar. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani, potrivit Legii educației.

Ministerul Educației a publicat proiectul de Metodologie și criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018.

GRAFICUL Concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit – sesiunea 2018

14 mai 2018Inspectoratele școlare stabilesc numărul gradaţiilor de merit

15 – 18 mai 2018Inspectoratele comunică școlilor fişele de evaluare, numărul gradaţiilor de merit şi punctajul minim pe categorii de personal şi pe discipline

21 mai – 12 iunie 2018 Depunerea, de către candidaţi, a dosarelor la secretariatul școlii, și realizarea aprecierii sintetice asupra rezultatelor candidatului, în consiliul profesoral

12 – 15 iunie 2018Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative la secretariatul inspectoratului şcolar

18 – 29 iunie 2018Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate

2 – 13 iulie 2018Verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare

16 – 17 iulie 2018Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar

18 iulie 2018 Afişarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului şcolar

19 – 23 iulie 2018 Depunerea contestaţiilor

24 – 26 iulie 2018Soluţionarea contestaţiilor

27 iulie 2018 Afişarea rezultatelor finale la inspectoratele şcolare

30 iulie 2018Înaintarea la Ministerul Educaţiei a listelor cu personalul didactic validat în vederea acordării gradaţiei de merit

30 august 2018Emiterea ordinului ministrului educaţiei

Cine poate să participe la concursul pentru acordarea gradației de merit

La concursul pentru acordarea gradației de merit pot să participe profesorii cu vechime de cel puțin 5 ani, evaluați cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar, fără sancțiuni disciplinare sau penale “în perioada pentru care se realizează evaluarea” şi care au performanţe în:

  • inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la competițiile școlare recunoscute de Ministerul Educației etapa judeţeană, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2017
  • prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerințe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune;

La concurs poate să ia parte și personalul didactic auxiliar cu vechime de cel puţin 5 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2017, şi calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată, fără sancțiuni disciplinare sau penale.

Profesorii care, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2017, au îndeplinit şi funcţii de conducere pot să participe la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului.

Criteriile pentru acordarea gradației de merit

Criteriul activităţilor complexe (pentru personalul didactic de predare – maximum 77 puncte, iar pentru personalul didactic de conducere – maximum 30 puncte):

  • rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor, materializate în progresul copiilor pe domenii de dezvoltare, înregistrate în Fișa de apreciere a progresului copilului preșcolar înainte de intrarea în clasa pregătitoare
  • rezultate deosebite obținute în pregătirea elevilor materializate în progresul elevilor la clasă sau în rezultate ale elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu/rezultate obţinute cu clasa şi individual la disciplinele de specialitate din învăţământul tehnologic și vocațional, pe baza datelor statistice de la nivelul școlii – maximum 6 puncte pentruprofesori  /maximum 1 punct pentru directori
  • iniţierea, aplicarea la clasă a unor metode de predare – învățare – evaluare inovative, preluate din cercetarea educaţională de profil, promovate în cadrul unor proiecte cu finanțare externă (inclusiv schimburi de experiență sau mobilități), a unor proiecte la nivel județean (în parteneriat cu instituții de învățământ superior de profil sau organizații neguvernamentale cu experiență relevantă în domeniu) sau promovate de Ministerul Educaţiei la nivel național, prin scrisorile metodice – maximum 6 puncte pentru profesori /maximum 1 punct pentru directori
  • performanţe dovedite în pregătirea preșcolarilor și elevilor distinşi la olimpiade şcolare sau concursuri de profil, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III, menţiunilor /premiilor și mențiunilor speciale cel puțin la etapa judeţeană, incluse în programul de activităţi şi în calendarul Ministerului Educaţiei sau pregătirea loturilor olimpice de elevi – maximum 20 puncte pentru profesori /maximum 4 puncte pentru directori
  • rezultatele deosebite obţinute în centrele de excelență, în Centrele de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare, în centrele multifuncţionale pentru educaţie timpurie, certificate de inspectorul de specialitate/organizaţia coordonatoare și/sau rezultate deosebite obținute cu preşcolarii sau elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare, certificate de directorul școlii / inspectorul de specialitate sau directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – maximum 4 puncte pentru profesori /maximum 3 puncte pentru directori
  • participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele și concursurile de profil, etapele pe sector, judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar – maximum 8 puncte pentru profesori /maximum 1 punct pentru directori
  • rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor/elevilor din categorii dezavantajate (preşcolarii sau elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţăm ântul de masă, copii din familii monoparentale, copii în plasament, copii din comunități sărace, comunități izolate, părinți plecați în străinătate, copii şcolarizaţi la domiciliu sau în spital, copii cu HIV etc.) – maximum 12 puncte pentru profesori /maximum 2 puncte pentru directori
  • implicare în activitatea de tratare diferențiată a preșcolarilor/elevilor din grupele/ clasele cu regim simultan /alternative educaţionale și/sau în implementarea programelor sociale (ex.: Rechizite şcolare, Tichet social, Masa caldă, Programul pentru şcoli etc.) – maximum 2 puncte pentru profesori /maximum 1 punct pentru directori
  • implementarea unor proiecte educaționale inovatoare, recunoscute și aprobate la nivel local/județean/interjudețean/național/ internațional (ex.de domenii: educație parentală, educație ecologică, educație pentru sănătate, educație financiară, educație emoțională, educație incl uzivă, educație remedială – inclusiv prin elaborarea şi operaţionalizarea planurilor individualizate de învăţare, educație interculturală, învățare cooperativă, educație pentru mișcare etc.) și/sau implicarea în implementarea programului “Şcoala după şcoală” ca activitate în norma didactică, respectiv a programului „A doua şansă” – maximum 3 puncte pentru profesori /maximum 1 punct pentru directori
  • participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei sau la conceperea unor resurse educaționale deschise /auxiliare curriculare pentru disciplinele de studiu, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor și părinților la materiale educaționale de calitate – maximum 16 puncte pentruprofesori /maximum 16 puncte pentru directori

Vezi aici lista integrală a criteriilor pentru obținerea gradației de merit

Profesorii titulari menţinuți în activitate, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2018, beneficiază de gradaţie de merit până la încheierea perioadei de acordare a gradaţiei de merit, dar nu mai mult de încheierea perioadei de menţinere ca titular în învăţământul preuniversitar.

Profesorii pensionați nu mai pot beneficia de această gradaţie, de la încetarea contractului individual de muncă.

Profesorii care iau gradaţie de merit până la 31 august 2018 pot participa la un nou concurs.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro