Mecanicii de locomotivă au pichetat joi ministerul Transporturilor, supărați de nivelul salariilor și de situația sistemului feroviar
Câteva zeci de persoane, membri ai Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, au pichetat joi Ministerul Transporturilor, fiind nemulţumite de situaţia în care se află CFR SA şi de salarizarea personalului feroviar, scrie Agerpres.
Sindicaliştii au sunat din vuvuzele, au scandat „Demisia” şi au agitat pancarte pe care scria: „Tăiaţi incompetenţa, nu salariile” , „Opriţi distrugerea căii ferate”, „Jos mâna de pe CFR Marfă”, „Unde sunt investiţiile în calea ferată?”, „Nu vrem CFR pe linie moartă”.
Potrivit preşedintelui FML, Iulică Măntescu, circa 7.500 de angajaţi riscă să îşi piardă locul de muncă.
„Continuăm şirul protestelor, aşa cum le-am programat, pentru că la ora actuală situaţia este critică, situaţia CFR Marfă, vizavi de datoriile pe care le are către CFR S.A. Prin sechestrul şi blocarea conturilor, atât ale CFR Marfă cât şi ale clienţilor, CFR Marfă este pus în situaţia de a nu mai putea desfăşura activitatea. Cerem ca Ministerul să intervină, Guvernul să intervină, să găsească soluţii legale şi această societate a statului român, de interes strategic, să poată funcţiona. Altfel, putem discuta despre o societate care nu va mai exista, de pierderea a 7.500 de locuri de muncă, de faptul că suntem puşi în situaţia de a nu plăti salariile celor 7.500 de salariaţi. De asemenea, o situaţie deosebită este că de 10 ani suntem minţiţi că se va promova statutul personalului feroviar, care se află la ora actuală în Camera Deputaţilor şi discutăm despre salarii mizerabile în sistem, salarii foarte mici. Dacă în anii ’90 eram în primele 3 locuri, ca şi ierarhie a veniturilor ceferiştilor, acum putem discuta că suntem în coada economiei româneşti, pe ultimele 3 locuri sau chiar ultimii”, a declarat Iulică Măntescu.
Printre problemele semnalate de preşedintele FML se numără datoriile CFR SA, situaţia infrastructurii feroviare, statutul personalului feroviar, dar şi salarizarea personalului, Măntescu afirmând că aproximativ 60% dintre salariaţi lucrează pe salariul minim.
Mecanicii vor picheta pe 19 aprilie Ministerul Transporturilor, iar pe 23 aprilie va fi organizat un marş către Guvern, din cauza situaţiei.