Trenul Gara de Nord – Aeroport: CFR va prezenta la final de 2018 cinci variante de traseu și cât va costa fiecare
Există cinci variante pentru legătura feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, iar la final de 2018 consultantul va face analiza tehnico-economică și vor fi prezentate costurile fiecărei variante și soluțiile tehnice, a anuntat CFR. Reamintim că, deși trenul Gara de Nord – Aeroport ar fi trebuit să fie gata în acest an, între cele două obiective nu va exista legătură feroviară directă nici în 2020. Deocamdată la 1 martie s-a lansat licitația deschisă pentru realizarea studiului de fezabilitate, dar nu s-a semnat niciun contract de prestări servicii.
După finalizarea procedurii de achiziție publică și semnarea contractului de prestări servicii, Consultantul va finaliza până în decembrie 2018 analiza tehnico-economică pentru cele 4 variante posibile de conectare, spune CFR, într-un comunicat de presă:
- linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, cap Y Mogoșoaia care subtraversează DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o stație c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al AIHCB (Aeroportul Otopeni),
- linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, în zona PO Odăi, care subtraversează DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o stație c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al Aeroportului Henri Coandă,
- linie simplă neelectrificată, cu gabarit de electrificare, cu racordare din stația Balotești la Terminalul Plecări al Aeroportului.
- varianta de traseu în sistem MONORAIL cu puncte de îmbarcare/ debarcare din PO Odăi și din imediata vecinătate a terminalelor de sosiri – plecări ale Aeroportului Internațional Henri Coandă.
A cincea variantă este cea mai nemulțumitoare pentru publicul larg, fiindcă presupune modernizări în actuala halta Punct Oprire Aeroport, de unde drumul continuă cu microbuzul. ”La nivelul direcției de specialitate din cadrul CFR SA se studiază in-house și varianta de modernizare a PO Otopeni și a infrastructurii rutiere între PO Otopeni și AIHCB”, spun cei de la CFR.
La sfârșitul anului 2018, CFR SA va putea prezenta factorilor de decizie și opiniei publice estimările financiare și soluțiile tehnice detaliate pentru cele 5 variante de realizare a conexiunii cu AIHCB. În funcție de costurile fiecărei variante și a soluțiilor tehnice se va decide asupra variantei alese precum și a soluției de finanțare (Fonduri UE – POIM 2014-2020, Buget de Stat, alte surse) și se va proceda la implementarea proiectului, cu parcurgerea tuturor etapelor legale obligatorii pentru realizarea investițiilor.
Există un studiu de fezabilitate, elaborat în anul 2008, pentru legătura feroviară între București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB). Conform prevederilor legale, CFR SA a procedat la actualizarea studiului de fezabilitate, elaborat în anul 2008, și a publicat în SEAP în data de 1 martie.03.2018 documentația de achiziție pentru revizuirea studiului de fezabilitate.
Studiul în întregimea lui are un termen de realizare de 14 luni, însă este împărțit în două faze. Prima fază tratează conexiunea căii ferate, cu Aeropoprtul Otopeni prin subtraversarea DN1 și o nouă Gara lângă Terminalul Sosiri și are termen de realizare șase luni. Faza a doua, cu termen de realizare 12 luni (fazele se suprapun) tratează extinderea legăturii feroviare până spre viitorul Terminal 2 al aeroportului.
Citește mai multe despre subiect: