Sari direct la conținut

Kim Jong-un: Problema denuclearizării peninsulei coreene poate fi rezolvată

HotNews.ro

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, s-a angajat să renunțe la programul nuclear și să se întâlnească cu oficialii din SUA, a declarat miercuri China, potrivit Reuters.

După două zile de speculații, China și Coreea de Nord au confirmat vizita liderului nord-coreean la Beijing.Postul oficial de radio din Coreea de Nord a confirmat miercuri că liderul de la Phenian a efectuat o vizită la Beijing, la invitația președintelui chinez, Xi Jinping.

Cei doi lideri au avut o întrevedere, în care au discutat despre programul de arme nucleare al Coreii de Nord.

Ministerul de Externe al Chinei l-a citat pe Kim Jong-un, care i-a spus lui Xi Jinping că situația din peninsula coreeană începe să se îmbunătățească, întrucât Coreea de Nord a luat inițiativa de a reduce tensiunile și este deschisă discuțiilor de pace.

Coreea de Nord este dispusă să discute cu Statele Unite, în cadrul unui summit între cele două țări, ar mai fi declarat liderul nord-coreean.

„Problema denuclearizării peninsulei coreene poate fi rezolvată, dacă SUA și Coreea de Sud răspund eforturilor noastre cu bunăvoință, luând măsuri progresive pentru realizarea păcii”, a spus Kim.

Vizita în China este prima călătorie internațională pe care o face Kim Jong-un de când a preluat mandatul de președinte în 2011, iar analiștii sunt de părere că întâlnirea dintre China și Coreea de Nord servește drept pregătire pentru viitoarele summituri cu SUA și Coreea de Sud.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro