Sari direct la conținut

Infotrafic: Nu sunt artere nationale blocate din cauza zapezii; CNAIR: S-a intervenit cu 773 de autoutilaje si s-au raspandit 3.690 tone de material antiderapant

HotNews.ro

Centrul Infotrafic al Politiei Romane anunta, marti dimineata, ca nu sunt drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia oprita din cauza vremii nefavorabile, precizand ca pe mai multe tronsoane de drumuri a nins pe parcursul noptii, dar s-a actionat cu utilaje si material antiderapant. Politistii avertizeaza insa ca in mai multe judete se circula in conditii de ceata. De asemenea, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunta ca pe parcursul noptii la nivel national s-a intervenit cu 773 de autoutilaje si s-au raspandit 3.690 de tone material antiderapant, scrie news.ro.

In prezent, atat pe autostrazile A1 Bucuresti-Pitesti, A2 Bucuresti-Constanta, A3 Bucuresti-Ploiesti si A4 Ovidiu-Agigea, cat si pe cele doua drumuri nationale cu statiuni turistice intens frecventate, respectiv DN1 Valea Prahovei si DN7 Valea Oltului, carosabilul este curat, umed, s-a actionat si nu sunt probleme de circulatie, conform Infotrafic.

Politistii avertizeaza insa ca se circula in conditii de ceata densa pe mai multe drumuri nationale din judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea si le recomanda soferilor sa se asigure inainte de a pleca la drum ca sistemele de climatizare si iluminare ale autoturismului sunt functionale si sa le foloseasca adecvat, sa circule cu viteza redusa, sa sporeasca atentia la volan, sa evite pe cat posibil manevra depasirii si sa mareasca distanta fata de autovehiculul din fata, pentru a putea frana in conditii de siguranta.

De asemenea, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunta ca de luni de la ora 17.00 si pana marti la ora 05.00 la nivel national s-a intervenit cu 773 de autoutilaje si s-au raspandit 3.690 de tone material antiderapant si peste 13 tone clorura de calciu.

Conform CNAIR, la aceasta ora se circula in conditii de iarna pe majoritatea drumurilor nationale si autostrazilor din Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro