Apel: „România are nevoie de un Preşedinte”

“Este vremea ca  Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a  trecut şi este clipa acţiunii care să îi probeze, public, relevanţa. Tensiunile provocate de  deriva de la nivelul puterii judecătoreşti  obligă  pe şeful de stat la un răspuns care să fie precis şi eficace. Medierea şi  raportarea la CSM  sunt două dintre instrumentele pe care le poate folosi Preşedintele Republicii”, scrie profesorul Ioan Stanomir, într-o opinie publicată în Contributors.

Anul 2025 a fost cel al despărţirii de Klaus Iohannis. Dar deceniul său ratat lasă în  urmă  moştenirea care este însăşi fotografia României politice de acum. De la dezordinea bugetară la  instabilitatea politică, de la  erodarea increderii la elanul mesianic, de la  criza statului de drept la fragmentarea comunităţii de cetăţeni , toate acestea sunt legatul pe care îl lasă celor de  azi fostul şef de stat. Impasul de acum este efectul alegerilor fatidice din cursul mandatelor sale. Cea  mai dramatică involuţie democratică şi instituţională din anii din urmă i se datorează.

La un an de anularea alegerilor prezidenţiale,  provocarea fundamentală a României nu este de ordin economic, ci politic. Naţiunea noastră este una ale cărei fundamente simbolice şi juridice  au fost subminate, fatal,  în   epoca Preşedintelui Iohannis.   Dincolo de  strategiile economice trebuie să se afle orizontul unui alt viitor. Reclădirea, tenace şi modestă, iată agenda anilor care vin.

Preşedintele şi naţiunea

Şi este misiunea actualului şef de stat  de a onora  angajamentul acestei refondări democratice. Nicuşor Dan trebuie să  privească la datoria sa, una care  impune un amestec, delicat şi dificil, de fermitate, empatie şi  pragmatism. Conversaţia dintre şeful de stat şi naţiune, intreruptă de predecesorul său, trebuie reluată. Tăcerile şi ezitările preşedintelui pot fi începutul  altor crize. Intervenţia sa este  vitală, spre a menţine echilibrul  constituţional.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât regimul nostru politic acordă şefului de stat, în pofida prerogativelor sale limitate, poziţia de reprezentant al naţiuini şi de garant al ordinii constituţionale. Preşedintele nu este şi nu poate fi un simplu om politic.  Magistratura pe care o îndeplineşte îl plasează în sfera unor  responsabilităţi ce definesc viitorul nostru colectiv.

Momentul așteptărilor a trecut

Şi este vremea ca  Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a  trecut şi este clipa acţiunii care să îi probeze, public, relevanţa. Tensiunile provocate de  deriva de la nivelul puterii judecătoreşti  obligă  pe şeful de stat la un răspuns care să fie precis şi eficace. Medierea şi  raportarea la CSM  sunt două dintre instrumentele pe care le poate folosi Preşedintele Republicii.

Poziţia sa de garant al  constituţiei îi impune  să privească spre acest dosar nu doar  cu ochii unui  cetăţean, ci cu clarviziunea unui om de stat. 

Datoria strategică a lui Nicușor Dan

Domnia legii depinde de capacitatea  şefului de stat de a apăra şi de afirma  valorile pe care se întemeiază   legea fundamentală. Nu premierul, ci şeful de stat are datoria de  a trasa o strategie menită să redea  acestei ramuri a guvernământului misiunea ei originară. Medierea pe care o realizează  trebuie să fie una pe două paliere: între puterile statului şi între stat şi societate.

O asemenea misiune este  una dintre încercările care  definesc conduita unui şef de stat. Nicuşor Dan  navighează intre scila emoţiei legitime a  cetăţenilor şi caribda  blocajului instituţional. O asemenea misiune trebuie să implice conversaţia nu doar cu instituţiile, ci  şi cu magistraţii şi partidele  politice. Vocea şefului de stat trebuie  sa aibă acea claritate care să dea direcţia. Prezenţa la şedinţele CSM nu este o opţiune, ci o datorie.

Anul 2025  îl somează pe şeful de stat în exerciţiu să  accepte, în cele din urmă, rolul său, acela de personalitate în care se întruchipează statul însuşi. Naivitaţile, ezitările,  erorile nu mai sunt ale omului, ci sunt  cele ale Preşedintelui Republicii. 

„El nu poate încredinţa nimănui altcuiva sarcina de a conduce conversaţia cu cetăţenii acestei ţări”

Severitatea cu care  este judecat este întrecută doar de povara singurătăţii sale. Şeful de stat nu  poate delega nimănui sarcina apărării  constituţiei. El nu poate încredinţa nimănui altcuiva sarcina de a a conduce conversaţia cu cetăţenii acestei ţări.

În clipa în care  Preşedintele Repuublicii păşeşte  ȋn   societatea internaţională România însăşi este prezentă. Politica externă este pandantul celei de securitate şi de apărare. CSAT este mediul natural în care  trebuie să se facă simţită preeminenţa şefului de stat. Promisiunile legate de elaborarea unui  raport referitor la anularea alegerilor de anul trecut  nu pot fi uitate. Desemnarea  conducerii serviciilor de informaţii ţine de logica controlului civil.

Anul 2025 este cel în care un nou  şef de stat a fost ales. Maturitatea unui mandat prezidenţial depinde de fornularea unei viziuni capabile să ofere naţiunii un viitor.  

Mandatul lui Nicușor Dan? Libertatea noastră

Dincolo de reducerile bugetare se află un alt orizont, cel care include  pacea, războiul,  siguranţa naţională, domnia legii, iar acest orizont este cel în  care trebuie să se plaseze  şi  Preşedintele  Nicuşor Dan. Ignorarea sa îl va  transforma în predecesorul său.

Alegerea prin vot direct  nu este un privilegiu, ci o  povară. Legitimitatea dă şefului de stat greutatea alegerilor. Întruchipare a statului,  Preşedintele Republicii  trebuie să reprezinte naţiunea care l-a ales.  Supravieţuirea  libertăţii şi a siguranţei noastre colective, iată agenda  mandatului său.       România are nevoie de un Preşedinte , după cum are nevoie de  luciditate  patriotică. Anul 2025 a fost unul al încercărilor, iar crizele sunt departe de a se fi încheiat. Preşedintele Republicii stă în faţa viitorului- drumurile pe care le  deschide  vor fi parte din moştenirea parcursului  său.