Sari direct la conținut

„Legea 2 Mai”: Închisoare cu executare pentru traficanții de droguri. Cresc pedepsele pentru anumite fapte. Ce prevede proiectul depus miercuri

HotNews.ro
Atelier droguri, Foto: IGPR
Atelier droguri, Foto: IGPR

Propunerea legislativă „2 Mai”, inițiată de parlamentarii PNL pe modelul „Legii Anastasia, a fost depusă miercuri la Camera Deputaților, fiind cerută procedura de urgență, anunță ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Proiectul de act normativ prevede ca traficanții de droguri să fie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea suspendării pedepselor, cum se întâmplă acum.

Actul normativ vizează modificări la două acte normative cu incidență asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Legea ar elimina posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru traficanții de droguri (infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzute de Legea 143/2000). Astfel, traficanții de droguri de mare risc ar urma să primească condamnări la închisoare cu executare, și nu cu suspendare.

De asemenea, prin inițiativa depusă miercuri se propune creșterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de Legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cea mai mică vârstă de debut declarată pentru consumul de droguri este de 12 ani și pericolul NSP-urilor

  • „Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor.
  • Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta și Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum”, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Inițiatorii proiectului spun că acesta este „răspunsul” față de creșterea numărului de cauze penale având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri.

În anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluționat a fost de 22.135, față de 18.233 în aceeași perioadă din 2022. Dintre acestea, 10.780 de dosare au fost nou înregistrate, față de 8.484 în aceeași perioadă a anului 2022.

În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanțe psihoactive este de 12 ani.

În plus, Agenția UE antidrog monitorizează 930 de noi substanțe psihoactive (NSP). Aceste substanțe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătății decât drogurile tradiționale, iar prețul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri.

NSP-urile au fost dezvoltate pentru a produce efecte psihoactive, fără a intra sub incidența legii. Dată fiind dinamica lor de apariție și având în vedere substanțele din compoziția lor, acestea nu se află sub control național.

Aceste substanțe produc efecte similare celor produse de drogurile clasice, având acțiune directă asupra creierului uman, producând modificări la nivelul proceselor psihice și de comportament. În același timp, consumul unor asemenea substanțe generează dependență de tip fizic și psihic, iar dependența distruge vieți.

  • „Având în vedere vârsta fragedă de debut a consumului acestor substanțe, precum și faptul că minorii sunt ușor influențabili, aceștia au devenit ținta principala a dealerilor de substanțe psihoactive.
  • Consecințele consumului i-au determinat pe unii dintre minori să abandoneze școala sau să își vândă bunurile pentru a face rost de bani pentru procurarea substanțelor.
  • Prețul acestor substanțe este mult mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină o idee atractivă de experimentat pentru copii și tineri”, argumentează inițiatorii proiectului de lege depus miercuri.

„Legea 2 Mai” – ce prevede

Redăm integral conținutl proiectului de lege:

  • Art. I. – Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din 06 martie 2014, se modifică și va avea următorul cuprins:
  • După articolul 15, se introduce un nou articol, cu următorul cuprins:
  • Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2).
  • Art. II- Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, se modifică după cum urmează:
  • Art. 16 alin (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
  • Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
  • Art. 17 Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro