Sari direct la conținut

Contra-reforma lui Tudorel Toader in favoarea penalilor. De ce sunt profund nocive pentru Justitie propunerile ministrului sustinut de PSD si ALDE

Tudorel Toader, Foto: Agerpres
Tudorel Toader, Foto: Agerpres

Tudorel Toader s-a executat in fata cererilor lui Liviu Dragnea si a anuntat – pe 23 august, ce ironie – pachetul de legi care la prima vedere produc o adevarata contra-reforma in Justitie. Modificarile lui Toader sunt, evident, un atac la magistrati. Judecatorii si procurorii vor fi supusi unei presiuni politice majore daca legea Tudorel Toader trece in forma anuntata azi. E esential ca magistratii sa reactioneze ferm fata de propunerile ministrului Justitiei. Independenta lor e in joc.

Multa lumea se intreaba de ce a iesit Tudorel Toader cu un proiect facut la partid si nediscutat cu magistratii si cu CSM? O posibila explicatie e la Liviu Dragnea, cel care l-a presat in ultimele saptamani. Pentru ca Dragnea e incoltit de Justitie prin dosare grele de coruptie care ii vizeaza afacerile si interpusii (afacerea cu porci, Tel Drum, plus dosarul lui cu angajarile fictive din Teleorman), iar Dragnea ar vrea sa arate Justitiei ca poate sa o ingenuncheze, ca are inca parghii sa o intoarca sub control politic.

  • Acest articol se bazeaza pe anunturile facute de Tudorel Toader intr-o declaratie de presa. Ministerul Justitiei nu a facut public proiectul, iar ministrul a refuzat sa raspunda la intrebarile ziaristilor.
  • In proiectul prezentat oral de ministru apar si cateva propuneri corecte. Dar ele sunt puse in mod evident pentru a devia atentia publica spre ele si de a camufla adevaratele orori din proiect
  • Ministrul nu a facut consultare pe modificarile esentiale cu CSM si corpul magistratilor. E inadmisibil sa vii cu modificari de mare impact mare fara consultarea sistemului de justitie. Isi asuma Tudorel Toader acest proiect venit de la partid sau din alte zone netransparente?
  • De ce initiativa lui Tudorel Toader e extrem de grava: nu mai vorbim de initiativa unui parlamentar fara sustinere politica, nu e un proiect neasumat politic. Dimpotriva: e asumata de ministrul sustinut de PSD, un partid reprezentat de Liviu Dragnea, care l-a presat pe ministru sa faca modificarile. E dorinta PSD, vedem clar presiunea PSD pentru ingenuncherea Justitiei. Traseul in Parlament al proiectului va fi probabil rapid, pentru ca Dragnea si multi parlamentari cu probleme in justitie vor magistratii ingenuncheati.
  • Tudorel Toader si-a dat masura oportunismului total. Dupa ce a incercat sa pozeze in ministru – tampon in relatia cu PSD, temporizand o vreme demolarea Justitiei, cu propunerile de azi a trecut definitiv in partea cealalta. De acum, el va ramane cu stampila de servitorul la masa penalilor.

Iata cele mai importante modificari propuse de ministrul Justitiei la Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea 317/2004 privind CSM:

1. Trecerea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei. Este o intoarcere la epoca Rodica Stanoiu, cand ministrul Justitiei putea pune presiune, prin Inspectia Judiciara, pe judecatori si procurori. Inspectia Judiciara poate decide cariera unui magistrat. Dupa 2005, cata vreme a fost la CSM, inspectia Judiciara s-a plasat deasupra oricarei banuieli de influenta si ingerinta politica.

In 2011, ministrul Catalin Predoiu a vrut sa o mute inapoi la Ministerul Justitiei. A avut de infruntat o reactie unanima a corpului magistratilor, careu au denuntat pe buna dreptate ingerinta politica in Justitie. Predoiu nu a avut ce face si a renuntat la proiect.

Hotnews.ro a criticat la vremea respectiva propunerea, la fel ca si acum. In 2011, doar reactia vehementa a magistratilor a oprit proiectul.

2. Raspunderea materiala a magistratilor. Este o propunere care, daca e prost implementata, poate fi dezastruoasa. Deocamdata discutam fara un text oficial, cunoscand doar declaratiile ministrului. Raspunderea materiala a magistratilor e normala, ea e prevazuta si in legislatia actuala. Modificarea propusa de Tudorel Toader introduce obligatia statului, prin Ministerul de Finante, de a cere despagubiri de la judecatorii si procurorii care au savarsit erori judiciare. E important ca in textul nou de lege sa apara sintagma „şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă”. Astfel ar exista o departajare clara intre magistratii corecti, care au dat o solutie eronata dar de buna-credinta, si magistratii care au produs o eroare judiciara cu reac credinta sau din neglijenta.

Fara aceasta sintagma in lege, noua prevedere privind raspunderea magistratilor ar fi doar un instrument de presiune asupra judecatorilor si magistratilor, care vor avea tot timpul perspectiva unui proces din partea statului.

3. Eliminarea presedintelui din procesul de numire a procurorilor-sefi. Eliminarea presedintelui din procesul de numire a procurorilor-sefi ai Parchetului General, DNA si DIICOT e o dorinta veche a penalilor din clasa politica. Principiul eliminarii presedintelui, care e om politic, poate fi corect intr-o democratie consolidata, cu sisteme stabile de checks and balances. Dar intr-o tara in care reformele in Justitie sunt inca in curs, eliminarea unuia dintre filtre in acest proces risca sa slabeasca intregul proces.

Sigur ca exista o recomandare a Comisiei Europene in raportul MCV, recomandare venita dupa trocul Basescu – Ponta din 2013, cand numirile s-au facut fara o procedura transparenta. Dar solutia corecta nu e eliminarea unuia dintre cei trei actori (ministrul Justitiei – CSM – presedintele Romaniei), ci, eventual, intarirea rolului CSM. Astfel, avizul CSM, care e acum consultativ, poate fi transformat intr-un aviz conform. Procedura de numire ar fi intarita prin pastrarea unui numar mai mare de institutii implicate in numire, astfel incat sa fie eliminata posibilitatea unui blat politic.

Si mai e ceva: daca modificarea procedurii de numire a procurorilor-sefi intra in vigoare rapid, actualii procurori-sefi ar putea fi revocati imediat. Daca vrea sa arate ca tinta modificarilor nu sunt Kovesi, Lazar ori Horodniceanu, ministrul Tudorel Toader trebuie sa prevada explicit in proiect ca modificarea intra in vigoare la finalul mandatului actualilor procurori-sefi. Ministrul a spus pe gura, dar trebuie sa o vedem si in lege.

4. Infiintarea unei directii speciale in Parchetul General pentru urmarirea penala a magistratilor. Noua directie ar urma sa aiba o conducere numita dupa noul algoritm, adica un procuror-sef propus de ministrul Toader si numit de CSM. Riscul unei numiri politice e major, iar impactul asupra corpului magistratilor va fi urias.

Intrebarea legitima: sub aceste noi reguli, cu Inspectia Judiciara la minister si o directie noua in Parchet dedicata magistratilor, mai are un procuror curajul sa faca dosare cu Liviu Dragnea sau alti politicieni de frunte? Le fel in cazul judecatorului care are pe masa un dosar cu mari politicieni; cum va judeca el, stiind ca are nu una, ci doua mari amenintari deasupra capului?

5. Cresterea varstei pentru intrarea in magistratura la 30 de ani si a vechimii necesare pentru avansarea magistratilor in cariera. La impunerea unui prag de varsta exista argumente pro si contra; e datoria corpului magistratilor sa decida care e cea mai buna solutie.

Dar un argument realist impotriva acestei decizii e dat de realitatea din Romania: daca obligi un absolvent de drept sa stea pana la 30 de ani in afara magistraturii, in bresle care au dese probleme de integritate precum notarii, executorii sau chiar in avocatura, cu ce deprinderi va ajunge el la 30 de ani? O solutie simpla ar fi similara rezidentiatului din medicina: ar putea exista o stagiatura mai lunga, de cativa ani, a absolventilor de Drept pe langa magistrati.

6. Se mărește vechimea necesară pentru a promova in profesia de judecator si procuror, iar vechimea ca avocat nu mai e luata in calcul la promovare. Dispare dreptul ca mostenitorii unui magistrat sa pastreze locuinta de serviciu dupa decesul acestuia. Sunt doua masuri corecte, cu sprijin popular clar. Dar ele au exact rolul de care vorbeam mai sus: sa abata atentia de la grozaviile de fond.

––––

Acestea sunt doar modificarile majore anuntate public de Tudorel Toader. Nu stim daca in proiectul de lege sunt ascunse si alte prevederi cu impact mare. Dar cele pe care le stim sunt suficiente pentru a vedea clar incercarea ministrului sustinut de PSD si ALDE de a incaleca magistratii.

E randul magistratilor sa reactioneze. Judecatorii si procurorii trebuie sa-si produca anticorpii, sa denunte public incercarea de subordonare a magistratilor de catre politic. Daca nu o fac acum, va fi prea tarziu. Primele semne sunt insa descurajatoare: Inspectia Judiciara a salut printr-un comunicat intentia ministrului de a si-o subordona.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro