Sari direct la conținut

Ciolacu a mers să discute cu UDMR și minoritățile măsurile fiscale. Kelemen: Nu poţi să intervii de la nivel central să spui ce au voie să facă autorităţile locale şi ce nu

HotNews.ro
Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu a avut, marți, o întâlnire cu Kelemen Hunor pentru a discuta despre măsurile fiscale pe care Guvernul vrea să și le asume în Parlament săptămâna viitoare și a se asigura că UDMR nu va semna moțiunea de cenzură.

Premierul s-a întâlnit și cu reprezentanții minorităților ulterior.

„Noi am spus că, în primul rând, noi trebuie să ţinem cont de principiul autonomiei locale. Nu poţi să intervii de la nivel central să spui ce au voie să facă autorităţile locale şi ce nu au voie să facă, cât trebuie să cheltuie pe cultură, pe sport, pe religie şi aşa mai departe. Deci nu se poate accepta. Acel procent de 2,5% trebuie să dispară din proiect, pentru că asta înseamnă că ai intervenit peste autorităţile locale”, a spus Kelemen.

Liderul UDMR a precizat că „este vorba de taxele şi impozitele locale şi nu poţi să impui cât la sută poţi să dai la anumite activităţi”.

„Electoratul răspunde şi trage la răspundepe pe aleşii locali, nu Ministerul de Finanţe. De aceea, nu pot fi stabilite criterii de performanţă, e a doua chestiune, de la nivel central pentru autorităţile locale pentru instituţiile autorităţilor locale. Pentru aleşii locali nu au cum să stabileşti tu criterii de la nivel central şi am spus că trebuie să dispară din proiect această prevedere”, a adaugat el.

Potrivit lui Kelemen Hunor, „instituţiile de cultură trebuie exceptate de la comasare când sunt mai puţin de 50 de posturi”.

”Asta ar însemna că nu înţelegi fenomenul cultural, nu înţelegi cum funcţionează instituţiile de cultură, muzeele judeţene, muzeele locale, teatrele, filarmonicele şi nu poţi să le comasezi ansamblul folcloric cu muzeu judeţean şi biblioteca cu teatru. Instituţiile de cultură trebuie exceptate”, a subliniat liderul UDMR.

USR, dar și AUR au anunțat că vor să depună moțiune de cenzură dacă guvernul își asumă răspunderea pe măsurile fiscale.

Ciolacu: Până acum nu avem un nu hotărât

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după întâlnirile avute cu parlamentarii din grupurile UDMR şi al minorităţilor naţionale pe tema măsurilor fiscale pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea, că a fost o informare, menţionând că nu au fost impuse amendamente din partea acestora, iar în privinţa susţinerii măsurilor nu a primit un „nu hotărât”.

„A fost o informare, nu avem înţelegeri. Am stat cu grupurile de vorbă şi urmează să decidem. (…) Până acum nu avem un „nu” hotărât. Nu au fost amendamente impuse”, a afirmat Ciolacu, după întâlniri, întrebat dacă s-a înţeles cu UDMR şi minorităţile naţionale pentru a susţine aceste măsuri.

Alături de Ciolacu au fost prezenţi la întâlniri ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, şi vicepremierul Marian Neacşu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro