Sari direct la conținut

COMMENT Protestul la nivelul urmator. Ce s-a vazut pe strazile Bucurestiului – FOTO

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Cand scriu aceste randuri numarul protestatarilor din Capitala a sarit bine de 35 de mii de oameni, asta din ce am vazut cu ochii mei coroborat cu surse oficiale. In tot cazul, mi s-au parut ceva mai multi decat duminica trecuta. Coada se intindea in jurul orei 20, cand am intrat de pe Calea Victoriei in redactie, de la Teatrul National la Piata Constitutiei, adica pe o distanta apreciabila. Cuvantul definitoriu: multa determinare. Sa marsaluiesti pe bulevardele Bucurestiului de peste trei ore, la minus un grad si o umezeala care iti patrunde in oase si sa continui protestul parcurgand distanta de cativa km pana la Guvern, asta arata declansarea unor energii de care Drangea si PSD ar trebui sa se teama.

Text in curs de actualizare

  • Am vazut in ochii si pe fetele acestor tineri, foarte multi tineri de 20+ si 30+  o anumita indarjire care aminteste cumva de inceputul anilor 90. Acesti tineri, la fel ca in urma cu un sfert de secol, isi apara democratia pusa in pericol. Pe unul din cartoane, un tanar a scris sugestiv in limbajul generatiei lui: „Nu va lasam sa dati undo la democratie”. Cred ca este mai mult decat un simplu protest izvorat din revolta fata de intentia unui guvern de a goli inchisori si dorinta lui Dragnea de a legaliza furtul din banii publici in beneficiul clientelei de partid. Asistam, avand in vedere amploarea manifestatiei din Bucuresti si din tara (zeci de mii de oameni iesiti in marile orase!) la o contestare de regim care s-a manifestat autocratic si abuziv  la numai o luna jumate de la instalare!

  • Liviu Dragnea si PSD au incercat o lovitura banditeasca aplicata statului de drept, pe furis si peste noapte, dar mentalul colectiv nu a retinut doar gratierea si amnistia masacata prin dezincriminarea abuzului in serviciu si a conflictului de interese cand a iesit in strada pentru a scanda „PSD, ciuma rosie!„. Acesti oameni revarsati in Capitala si marile orase ale Romanei simt ca intreaga arhitectura a statului democratic se clatina sub conducerea discretionara a unui lider cu reflexe de tip sud-american. Dragnea si-a instalat un guvern marioneta si oameni de incredere in ministere dupa metode fara nici o legatura cu statele civilizate, ci dupa criterii de obedienta si loialitate fata de capo di tutti capi, adica dupa reguli de clan mafiot.
  • Aud in fundal un premier decuplat de la realitate, minimalizand protestul din Romania printr-o comparatie abuziva, cu afirmatia ca atunci cand a plecat din America acolo era o demonstratie de peste 500 de mii de oameni impotriva lui Trump. Acum de pilda le bate obrazul protestatarilor acuzandu-i ca n-au bun simt si ca se manifesta extrem! Sorin Grindeanu si Antena 3 nu inteleg nici in acest moment ca tara fierbe azi din cauza ca oamenii NU doresc sa traiasca in tara furtului legalizat, NU vor ca guvernul sa puna puscariile inaintea spitalelor si scolilor, NU vor ca miile de politicieni corupti, care i-au jefuit metodic ani de zile sa scape de dosare, anchete si de inchisoare. Oamenii iesiti pe strazi NU doresc sa traiasca urmatorii patru ani fara perspectiva, fara speranta, luati prizonieri in marele penitenciar numit Romania in care doar borfasii din politica se bucura de libertatea de a face orice fara sa plateasca.

  • Faptul ca la ora 21.00 mii de oameni erau inca la guvern dupa patru ore de protest si marsuri kilometrice spune, din nou, foarte multe despre hotararea unei parti din societate de a nu mai accepta  usor un mod abuziv de a gestiona treburile publice. Frustrarea acestui segment luminos din societatea romaneasca este si mai mare, deoarece Dragnea si PSD au propus celeilalte parti din societate un targ pe banii celor care sunt azi pe strazi: angajati in multinationale, antreprenori, oameni educati si cu joburi rezonabile. Iar targul inacceptabil suna asa: noi va mituim cu ceva firimituri aruncate de la buget, bani luati haiduceste de la oricine produce un leu plus iar voi ne lasati sa furam din placinta mare cat putem duce. Dragnea nu poate continua haiducia guvernamentala fara a amplifica frustrarea sociala si starea generala de nemultumire, chiar daca va da satisfacie propriului electorat onorandu-si o parte din promisiunile de campanie.
  • Protestul s-a incheiat dupa ora 21 fara incidente, un protest exemplar prin modul de manifestare, semnificativ prin amploare, impresionant prin determinare. Dupa miscarile de strada din Bucuresti si din tara (peste zece mii de oameni iesti la Cluj si Sibiu), a sustine mai departe gratierea si dezincriminarea mascata a abuzului in serviciu si conflictului de interese reprezinta sinucidere curata pentru Guvernul Dragnea. Repet, miscarea a trecut la nivelul urmator, de la un protest impotriva unor OUG-uri scandaloase prin continut la o revolta anti-guvernamentala sau mai exact impotriva unui mod abuziv de a conduce tara. Ma tem insa ca nu vor intelege nimic din mesajul strazii si ca vor merge pana la capat. Dragnea, liderii PSD, Antena 3 si alti sustinatori ai masurilor de gratiere si modificare a codurilor penale traiesc intr-o bula, in alta realitate. Lor inca li se pare ca rezultatul alegerilor le ofera dreptul sa adopte orice masuri doresc in numele unei legitimitati populare reale. Ce nu inteleg este ca societatea romaneasca a dezvoltat un admirabil mecansim de protejare in fata oricarei guvernari abuzive: protestul masiv!
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro