Sari direct la conținut

Olt: Pompierii au salvat o lebada ranita, aflata pe un lac inghetat

HotNews.ro

O lebada ranita de alice a fost salvata marti dupa-amiaza de pompierii din Caracal, care au intervenit cu barca pe un lac inghetat si au scos pasarea la mal, pentru a o duce la un medic veterinar, a anuntat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Olt, Alin Basasteanu, informeaza Agerpres.

Lebada ranita se afla pe un lac inghetat din apropierea raului Olt, in comuna Stoenesti si a fost observata de un trecator, care a sunat la 112 pentru a solicita interventia pompierilor.

Pentru salvarea lebedei au intervenit echipaje de pompieri cu o autospeciala si o barca pneumatica. Ei au spart mai intai gheata de la malul lacului pentru a putea intra cu barca si apoi cea de la suprafata apei, pana cand au ajuns la pasare. Lebada nu era blocata in gheata, insa din cauza ranilor nu se mai putea deplasa.

„Interventie inedita pentru pompierii din cadrul Detasamentului Caracal, care au actionat marti, in jurul orei 16,00, pentru salvarea unei lebede de pe lac. Ajunsi la locul interventiei, cu o autospeciala de prima interventie si o barca pneumatica, salvatorii au gasit lebada la circa 30 de metri de mal, pe un lac inghetat din apropierea raului Olt, pe raza localitatii Stoenesti. Pentru a ajunge la pasare, pompierii au folosit barca pneumatica, au spart cu un topor si o cange gheata groasa de circa patru-cinci centimetri si au ajuns la aceasta. Lebada, ranita la o aripa, a fost adusa la mal si predata medicului veterinar din localitate”, a spus Basasteanu.

Acesta a precizat ca medicul veterinar din Caracal a constatat ca lebada are rani provocate de alice in aripa si pe piept si necesita o interventie chirurgicala. Ea va fi adusa miercuri dimineata la o clinica din municipiul Slatina pentru a fi operata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro