Nicusor Dan: PSD – 40% in sondaje; e regretabil ca nu am reusit sa ducem informatia la votantii acestui partid
Presedintele USR, Nicusor Dan, a afirmat, marti seara, la Ploiesti, ca PSD este cotat in sondajele formatiunii politice cu aproximativ 40% si a catalogat drept ‘regretabil’ faptul ca la votantii acestui partid nu au ajuns toate informatiile, facand totodata apel la romani ca, in ziua votului, sa isi aduca aminte de ceea ce a facut fiecare dintre competitorii politici, scrie Agerpres.
‘Inclusiv sondajul nostru duce PSD-ul undeva la 40%. Este regretabil ca nici noi, nici altii nu au reusit sa ajunga cu informatia la cetatenii care voteaza acest partid. Faptul ca avem un partid care e condus de un condamnat penal pentru fraudarea alegerilor pentru mine e un motiv suficient sa nu imi pun problema de a colabora cu un astfel de partid, dar se pare ca aceasta informatie, si sunt cele multe altele pe care le-am mentionat, nu a ajuns sa conteze la multi dintre concetatenii nostri’, a comentat Nicusor Dan intr-o conferinta de presa.
Totodata, el a facut apel ca romanii sa iasa la vot in data de 11 decembrie, atragand atentia ca atunci se va decide directia tarii pentru urmatorii ani.
‘Este motivul pentru care mesajul nostru este pentru oameni sa isi aduca aminte de ce a facut fiecare din competitorii politici si mai ales sa iasa la vot pe 11 decembrie, pentru ca pe 11 decembrie se decide directia in care mergem pe patru sau poate chiar pe mai multi ani’, a afirmat liderul USR.