Cehia: Justitia permite homosexualilor sa adopte copii
Curtea Constitutionala din Cehia a autorizat marti dreptul homosexualilor de a adopta copii in mod individual, dar nu si in cuplu, ceea ce a starnit criticile aparatorilor drepturilor comunitatii LGBT, scrie AFP.
Decizia sustine ca instanta a anulat o clauza care interzicea persoanele aflate in parteneriat inregistrat sa adopte copii, pentru a nu le „afecta demnitatea si dreptul la viata privata”.
Problema a fost discutata in urma unei plangeri depuse de un homosexual care dorea sa adopte un copil.
Cehia a permis in 2006 homosexualilor sa traiasca in parteneriate inregistrate, dar casatoria lor este inca interzisa.
Militantii au salutat acordarea drepturilor de adoptie pentru homosexuali si lesbiene, subliniind in acelasi timp ca interdictia ramasa in vigoare pentru cupluri este discriminatorie.