Sari direct la conținut

Grecia: 7.000 de persoane au cerut, la Atena, "demisia" premierului Alexis Tsipras 

HotNews.ro

Aproape 7.000 de persoane au manifestat joi seara la Atena, la apelul unui colectiv fara implicatii politice, si au cerut demisia guvernul de stanga condus de Alexis Tsipras, relateaza AFP.

Politia si organizatorii au estimat la 7.000 numarul manifestantilor aflati in vecinatatea sediului parlamentului grec, o prezenta considerata „satisfacatoare”, insa oarecum dezamagitoare de catre unul dintre animatorii protestului, Giorgos Koutsoukos, anunta Agerpres.

La Salonic, metropola din nordul tarii, numai o suta de persoane au raspuns apelului la manifestatie, potrivit unui corespondent al agentiei France Presse aflat la fata locului.

Putini tineri, multe persoane in varsta de peste 40 de ani, majoritatea angajati in sectorul privat: la Atena, mitingul a atras in special patura superioara a clasei mijlocii, afectata de majorarile de impozite si de cotizatiile sociale impuse de guvernul Tsipras sub presiunea creditorilor internationali ai tarii, UE si FMI.

„Demisioneaza”, era scris pe un banner adus de participanti, preluand cuvantul de ordine al mitingului, organizat prin intermediul retelelor sociale.

„Vrem un guvern ecumenic, de tehnocrati, care sa nu fie condus de Alexis Tsipras”, a declarat Giorgos Koutsoukos, 52 de ani, care exercita o „profesie liberala” si afiseaza simpatii „centrist liberale”.

Angajata in sectorul privat, Barbara Antypas, 43 de ani, a participat la protest fiindca „ce se petrece in Grecia este o farsa”. In ce priveste masurile de austeritate, Alexis „Tsipras este mai rau decat toti predecesorii sai” si „este incapabil sa faca reformele necesare”, in special reducand numarul salariatilor din sectorul bugetar, a subliniat ea.

Reales anul trecut cu promisiunea de a renunta la politica de austeritate, Alexis Tsipras a negociat in mai un nou acord cu Uniunea Europeana si FMI care prevede plata a 10,3 miliarde de euro pentru relansarea economiei nationale.

Noua transa de imprumut se inscrie in acordul semnat in iulie 2015 pentru a evita iesirea Greciei din zona euro.

In schimb, prim-ministrul elen a acceptat doua reforme dureroase, a sistemului de pensii si impozitelor, precum si majorarea taxelor indirecte, motive de nemultumire sociala crescanda in intreaga tara, mai scrie AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro