Sari direct la conținut

Autoritatile franceze au destructurat o retea ce plasa ilegal in Franta lucratori detasati romani si bulgari

HotNews.ro

O vasta retea ce exploata munca practicata la negru de lucratori romani si bulgari, detasati temporar in Franta in societati din sectorul agroalimentar, a fost destructurata de autoritatile acestei tari la capatul unei investigatii ce a durat opt luni, scrie luni presa franceza, conform Agerpres.

In timpul unor controale efectuate la sfarsitul anului 2013 si in aprilie 2014 in regiunea Bretania la mai multe societati franceze din sectorul agroalimentar a fost identificata o firma de consultanta juridica din Romania ce detasa ilegal lucratori romani si bulgari catre astfel de societati din Franta. Potrivit unui procuror francez, acesti lucratori au fost pusi la dispozitia companiilor franceze cu incalcarea legislatiei romane si franceze ce reglementeaza activitatea lucratorilor detasati.

Dupa opt luni de cercetari s-a confirmat existenta unei structuri care a detasat ilegal in Franta 250 de lucratori inregistrati oficial in Romania. Se estimeaza ca ei au cumulat 450.000 de ore de lucru neinregistrate legal, iar prejudiciul adus prin neplata taxelor depaseste 6 milioane de euro.

Pe data de 29 martie, sase membri ai retelei au fost retinuti si pusi sub acuzare pentru trafic de forta de munca si spalare de bani, iar responsabilul principal a fost arestat preventiv. De asemenea, autoritatile franceze au confiscat un bun imobiliar si sase autoturisme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro