Dincu: In administratie exista o piramida inversata – din numarul total al functionarilor, 5% sunt debutanti, iar 65% sunt functionari superiori
In administratie exista o piramida inversata – din numarul total al functionarilor, 5% sunt debutanti, iar 65% sunt functionari superiori, a declarat, marti, vicepremierul Vasile Dincu, prezent la Adunarea Generala a Asociatiei Oraselor din Romania, citat de Agerpres.
„In orice sistem de functionare trebuie sa ai o cariera previzibila pentru un tanar care intra in administratie. Din pacate, in acest moment, in administratia noastra avem o piramida inversata. Aproape 65% din functionari sunt functionari superiori si debutanti avem 5%. Este un sistem care e imposibil sa se reproduca. Va trebui sa gasim o formula: odata ce eventual se iese dintr-un post prin pensie, de exemplu, acesta sa se transforme automat in debutant”, a precizat ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.
El a adaugat ca acum un functionar public poate sa ajunga de la stadiul de debutant pana la gradul superior in decurs de noua ani, existand riscul ca ulterior sa isi piarda motivatia.
„Trebuie sa gandim mai multe trepte si o formare pentru fiecare treapta. Un sistem in care sa redam demnitatea functionarului public, atat in ce priveste salariul, cat si (…) un ghid de cariera previzibila”, a mai spus Dincu.
Potrivit acestuia, un astfel de ghid ar trebui sa prevada rezultatele necesare in vederea promovarii, astfel incat angajatul sa nu fie la mana „sefului, a pilelor sau a regimurilor care vin sau pleaca”.
„Am fost de cateva ori cu premierul in teritoriu si atunci cand vin functionarii din primarii – dar din primarii mari: Alba Iulia, Zalau – vin si iti arata fluturasul de salariu, ti-e destul de rusine sa mai continui sa discuti despre chestiunea aceasta. Fara sa avem foarte multe posibilitati financiare in anii viitori, incercam totusi ca macar partea aceasta de jos din piramida sa creasca in urmatorii ani mai repede decat cele care s-au stabilizat”, a precizat Dincu.