Infectii, adevaruri spuse degeaba si un ministru care intarzie sa-si onoreze datoriile

Adevărul se ridică întotdeauna la suprafață, mai devreme sau mai târziu. La Antena 3 s-a ridicat mai târziu: un reportaj difuzat duminică, realizat de Denisa Morariu și Mirela Neag, a explicat pe larg problema infecțiilor intra-spitalicești (nosocomiale) din România, pornind de la cazurile din Colectiv, dar fără a limita problema la ele.

Vă mai amintiți cum, în zilele imediat următoare tragediei din Colectiv, Mihai Gâdea și Mircea Badea demolau și înjurau jurnaliști, pacienți și oricine îndrăznea în acea perioadă să atragă atenția asupra acestei situații? “Manipulare criminală” o numeau, actul cu adevărat criminal fiind însă ignorarea de către autoritățile medicale a acestei probleme ani de-a rândul. Pentru că nu doar victimele din Colectiv au avut de suferit din cauza asta. Ci și alte mii de pacienți români. Poate și bunica mea, poate și tatăl tău.

Cătălin Tolontana urmărit cu perseverență acest subiectdupă tragedia din Colectiv. Alți jurnaliști, de la Rise Project sau de la România Liberă, au descris faptele. Am făcut-o și noi, la HotNews, dar acum e timpul să vorbim despre ce ar trebui să se întâmple în viitor. Cum ieșim din această morișcă vicioasă în care plângem, argumentăm, demonstrăm, pentru ca apoi să nu se schimbe mare lucru?

Mă uit către ministrul Sănătății din guvernul Cioloș, guvern a cărui datorie pentru Colectiv este de nepus în cuvinte. Cât de hotărât, cât de decis a acționat acest ministru pentru rezolvarea problemei infecțiilor nosocomiale? În februarie 2016, ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu a anunțat unplan național de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale. Planul propune măsuri coerente, dar pe termen lung: conform declarațiilor oficiale abia din 2017 se speră să vedem acțiuni concrete. Dar până ce aceste acțiuni vor începe să dea roade ce facem?

Practic, deocamdată au loc doar niscaiva controale ale inspectorilor direcțiilor județene de sănătate (DSP). Aceiași inspectori care raportau anii trecuți rate minuscule (nemaivăzute altundeva în Europa) ale infecțiilor în spitalele românești,dau acum amenzi spitalelor. Deși chiar planul anunțat de ministrul Sănătății menționează corect printre obiective modificarea percepției punitive. Căci dacă sunt pedepsiți, medicii nu vor raporta existența acestor infecții. Pentru reducerea lor este nevoie de o alianță între autoritățile sanitare și medici, spitalele au nevoie de sprijin și de suport logistic pentru a reuși, nu de bici. Medicina nu evoluează folosind frica drept combustibil, ci colaborarea.

La ce bun aceste controale? Să aflăm ceea ce știam deja de ani de zile. Încă din 2012, doi medici români au publicat un studiu a cărui concluzie era clară: “Nu există nicio îndoială că principiile fundamentale de monitorizare, prevenție și control a infecțiilor nosocomiale nu sunt respectate și astfel se explică subraportarea acestor infecții. Frecvența lor reală este semnificativ mai mare decât cea din raportările oficiale“. Este studiul* care atunci mi-a atras atenția asupra problemei.

De ce statul român are acum nevoie să afle ceea ce de ani de zile îi spun unii medici onești și chiar instituțiile europene? Cui folosește să mai pierdem timp în acest fel? Șefilor din medicină care au mușamalizat ani de zile situația și acum au nevoie de timp ca să-și șteargă urmele? Nu acuz, lansez o întrebare.

Poate că ei au nevoie de timp, dar noi nu mai avem timp. Poate că premierul Dacian Cioloș nu este la curent cu un alt studiu**, publicat cu doar două luni în urmă într-o prestigioasă revistă medicală europeană, care constată că numărul medicilor și asistenților medicali români care se infectează cu TBC este de 7.2 ori mai mare decât în populația generală. “Asta semnalează că măsurile de control ale transmiterii infecției în spitale sunt insuficiente”, constată studiul respectiv. Dacă nu suntem capabili să controlăm o bacterie arhicunoscută cum este bacilul Koch, vă dați seama în ce hal este acest sistem medical care își pune în pericol nu doar pacienții, dar își îmbolnăvește chiar și medicii. Dacă premierul Cioloș ar avea scuze să nu cunoască acest studiu, ministrul său nu are.

Un ministru al Sănătății care, dacă ar fi mai interesat să producă o îmbunătățire rapidă în sistemul medical decât să-și conserve imaginea și prieteniile, ar pune în acest context o întrebare simplă: de câte ori se spală medicii români pe mâini atunci când sunt în spitale?

Întrebarea este foarte importantă. În Statele Unite, Marea Britanie sau Germania există programe naționale speciale și echipe de cercetători care încearcă să afle cum poate fi crescută frecvența cu care medicii se spală pe mâini de fiecare dată când intră în contact cu un nou pacient. De ce? Pentru că aceasta este cea mai eficientă metodă de reducere a infecțiilor nosocomiale într-un spital. Și cea mai ieftină. Nimeni nu se va îmbogăți din licitațiile pentru un astfel de program național.

În România nu știm nimic despre asta. Polonezii sau ungurii au studiat anul trecut această problemă și rezultatul este foarte îngrijorător. De când au aflat că doar 50% din personalul lor medical respectă regulile de spălare a mâinilor, nemții se ocupă intens de această situație***.Unul dintre cei mai respectați medici americani, profesorul Atul Gawande, a admis el însuși că “deși sunt foarte meticulos cu igiena mâinilor când intru în sala de operație, sunt foarte puțin atent în saloane sau când sunt de gardă”.

Dacă un mare profesor român și specialist în boli infecțioase (din eleganță nu-i voi menționa numele) afirma în studioul lui Gâdea că a vorbi despre asta este un atac mizerabil la adresa medicinei românești, profesorul american Atul Gawande subliniază că “să faci medicină corect depinde mai rar de punerea unui diagnostic dificil și mai des de a-i convinge pe toți medicii să se spele pe mâini“.

Patru luni au trecut de când, datorită accidentului din Colectiv, problema infecțiilor intra-spitalicești a început să fie luată în serios. Patru ani au trecut de când am aflat (și publicat) prima oară că autoritățile medicale din România tratează cu inconștiență ceea ce, în alte țări, este prioritate în sănătatea publică. Și unde suntem? În continuare facem planuri pe hârtie și controale ca să aflăm ceea ce știm de mult; deși avem la îndemănă soluții rapide, ieftine și deja testate în alte părți.

Da, mai devreme sau mai târziu adevărul se ridică la suprafață. Dar se ridică degeaba dacă nu știm ce să facem cu el.

Note:

În acest context, „spălatul pe mâini” este o manevră de igienizare elaborată în concordanță cunormele descrise aici de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

*Autorii sunt Oana Romoșan și I. S. Bocșan

**Strengthening TB infection control in specialized health facilities in Romania – using a participatory approach. Publicat în februarie 2016 in Public Health Journal.

***Datele provin din studii publicate în 2015 în jurnale științifice de specialitate.