Sari direct la conținut

Studiile preuniversitare facute in strainatate pot fi echivalate mai usor. Procedura aprobata de Ministerul Educatiei – valabila si pentru refugiati

HotNews.ro
Educatia in Romania, Foto: Agerpres
Educatia in Romania, Foto: Agerpres

Romanii care vor echivalarea studiilor preuniversitare facute in strainatate de ei sau de copiii lor au la dispozitie o procedura simplificata. E suficient sa depuna la inspectoratul scolar judetean foile matricole, solicitare de echivalare si un document de identificare al elevului, potrivit unei noi metodologii de echivalare a studiilor preuniversitare, publicata de Ministerul Educatiei in Monitorul Oficial. Aceeasi procedura rapida, fara examene sau taxe, este valabila si pentru refugiatii din Romania. Atestatul de echivalare astfel obtinut este valabil fie pentru inscrierea in orice scoala din tara, fie pentru incadrarea pe piata de munca.

Ministerul Educatiei a publicat ieri, 1 octombrie 2015, in Monitorul Oficial Ordinul nr. 5.268 care aproba Metodologia privind echivalarea de catre inspectoratele scolare judetene a perioadelor de studii efectuate in strainatate si la organizatiile furnizoare de educatie, care organizeaza si desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati de invatamant corespunzatoare unui sistem educational din alta tara, inscrise in Registrul special al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar.

Noile reguli sunt valabile pentru echivalarea perioadelor de studii corespunzatoare invatamantului general obligatoriu din sistemul de invatamant romanesc (clasa pregatitoare – clasa a X-a), efectuate de catre cetateni romani, cetateni din statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si din Confederatia Elvetiana si de catre cetateni care au obtinut o forma de protectie pe teritoriul Romaniei – la scoli in strainatate, dar si la scolile din Romania care predau conform unui sistem educational din alta tara (organizatiile furnizoare de educatie inscrise in Registrul special al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar).

Pe scurt: Cine isi poate echivala studiile?

Orice cetatean roman, cetatean din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European, din Confederatia Elvetiana si cetateni care au obtinut o forma de protectie pe teritoriul Romaniei.

Ce studii sunt echivalate?

Studiile preuniversitare efectuate in orice tara, atata vreme cat cel care le-a efectuat este cetatean din una dintre tarile de mai sus, au precizat pentru HotNews.ro reprezentantii Ministerului Educatiei.

Dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii este format din:

  • cerere
  • foaia matricola pentru clasele din Romania (daca este cazul) – original
  • foile matricole eliberate de o scoala din strainatate sau de o organizatie furnizoare de educatie din Romania, din care sa rezulte disciplinele studiate si calificativele/notele obtinute – copii si traduceri autorizate
  • document de identificare valabil al elevului – copie

Dosarul de mai sus se depune la inspectoratul scolar judetean, care verifica existenta tuturor documentelor prevazute de aceasta metodologie, in cazul in care este incomplet ii cere solicitantului sa transmita documentele care lipsesc, dupa care evalueaza dosarul.

Evaluarea documentelor scolare presupune analizarea foilor matricole – din strainatate sau de la organizatiile furnizoare de educatie conform unui sistem educational din alta tara, in Romania – si identificarea claselor efectuate in strainatate sau la aceste organizatii, prevede metodologia.

Echivalarea se face automat cu clasele corespunzatoare din sistemul de educatie romanesc, fara sustinerea de masuri compensatorii, pentru toate clasele promovate in scoli din strainatate sau la aceste scoli cu predare in alte sisteme, in Romania, se mai arata in metodologie.

Daca parintii depun cerere, copilul poate fi inscris intr-o clasa inferioara ultimei clase absolvite in strainatate sau in aceste scoli din Romania cu predare conform sistemelor din alte tari.

Termenul de solutionare a dosarului de echivalare este de 30 de zile lucratoare de la data depunerii dosarului complet la inspectoratul scolar judetean, iar pentru evaluarea dosarului de echivalare nu se percep taxe.

La finalul acestui proces, inspectoratul scolar judetean emite un atestat de echivalare, care este valabil pentru inscrierea in orice scoala din tara si pentru incadrarea pe piata fortei de munca.

Atestatul original este eliberat scolii, titularului sau parintilor. Metodologia mai prevede ca evaluarea dosarelor pentru echivalare se realizeaza de catre o comisie formata din minimum 4 persoane desemnate din cadrul inspectoratului scolar judetean, care trebuie sa fie absolvente ale unei institutii de invatamant superior de lunga durata cu diploma de licenta, a ciclului II Bologna cu diploma de master sau diploma echivalenta.

Click pe foto de mai jos pentru a vedea Textul integral al Metodologiei:

Care sunt scolile din Romania care predau conform unui sistem educational din alta tara – si pentru care se aplica aceeasi procedura de echivalare a studiilor:

1. International British School of Bucharest

Foloseste Sistemul educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Curriculumul folosit: Curriculum corespunzator sistemului educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Acte de studii eliberate: Diploma de absolvire si inmaneaza portofoliu de diplome (Cambridge Checkpoint, Cambridge IGCSE, Cambridge AS, Cambridge AL) in urma sustinerii si promovarii de catre elevi a examenelor specifice

2. Bucharest Beirut International School

Foloseste Sistemul educational din Republica Libaneza

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Libaneza

Certificate de promovare si de trecere in clasa urmatoare, iar pentru elevii ultimei clase de liceu, diploma de absolvire a liceului.

3. The International School of Bucharest

Sistemul educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Curriculum corespunzator sistemului educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Inmaneaza portofoliu de diplome (Cambridge IGCSE, Cambridge AL) in urma sustinerii si promovarii de catre elevi a examenelor specifice

4. International Lebanese School Foundation – Cambridge School of Bucharest

Sistemul educational din Republica Libaneza

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Libaneza

Certificate de promovare si de trecere in clasa urmatoare, iar pentru elevii ultimei clase de liceu, certificat de absolvire a liceului.

5. The American International School of Bucharest, LLC

Sistemul educational din Statele Unite ale Americii (Primary Years Programme of IBO (PYP), Middle Years Programme of IBO (MYP), Diploma Programme of IBO (DP))

Curriculum corespunzator sistemului educational din Statele Unite ale Americii (IBO Primary years programe, IBO Middle Years Programme, IBO Diploma Programe)

Diploma de absolvire a unui liceu S.U.A, Diploma de bacalaureat international

6. The British School of Bucharest

Sistemul educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Curriculum corespunzator sistemului educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Acte de studii eliberate: Cambridge University (CIE), CIE-IGCSE, EDEXCELL-IGCSE/GCSE, Edexcel-AiDA

7. Lebanese Modern Progression School

Sistemul educational din Republica Liban

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Liban

Certificate de promovare si de trecere in clasa urmatoare, iar pentru elevii ultimei clase de liceu, Diploma de bacalaureat echivalenta sistemului de invatamant libanez, in urma sustinerii si promovarii examenului de bacalaureat.

8. Scoala Araba Tishrin

Sistemul educational din Republica Araba Siriana

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Araba Siriana

Diploma de absolvire a invatamantului gimnazial, Diploma de bacalaureat

9. The Mark Twain International School

Programul educational IB, Primary Years Programme of IBO (PYP), Middle Years Programme of IBO (MYP), Diploma Programme of IBO (DP)

Curriculum: IBO Primary years programe, IBO Middle Years Programme, IBO Diploma Programe

Acte de studii eliberate: PYP diploma, MYP diploma, IB diploma

10. Lycee Francais Anna de Noailles

Sistemul educational din Republica Franceza

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Franceza

Diplome national du brevet, Diplome du baccalaureat general

11. Scoala Elena „Athena”

Sistemul educational din Republica Elena

Curriculum corespunzator sistemului educational din Republica Elena

Diplome de absolvire, Certificate de studii, Certificat de transfer

12. Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj

Sistemul educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Curriculum corespunzator sistemului educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Diploma de absolvire si inmaneaza portofoliu de diplome (Cambridge Checkpoint, Cambridge IGCSE, Cambridge AS, Cambridge AL) in urma sustinerii si promovarii de catre elevi a examenelor specifice

13. Jerusalem School

Sistemul educational din Palestina

Curriculum corespunzator sistemului educational din Palestina

Diplome de absolvire clasele I-XI, diplome de bacalaureat emise de Ministerul Invatamantului Palestinian

14. Verita International School

Sistemul educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Curriculum corespunzator sistemului educational din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Diplome de absolvire

15. Scoala Europeana Bucuresti – European School of Bucharest

Programul educational IB, Diploma Programme of IBO (DP)

IBO Diploma Programe

IB diploma

Descarca de aici Registrul special al organizatiilor furnizoare de educatie care organizeaza si desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati de invatamant corespunzatoare unui sistem educational din alta tara

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro