2016. Anul riscului maxim

2016 va fi anul de cumpana pentru o generatie de romani. La fel ca 2008, are toate ingredientele unei catastrofe economice ce poate duce tara citiva ani inapoi: crestere economica mare si deficit impovarator. Premierul Ponta (auto-intitulat „tehnocrat”, interesanta dez-ideologizare) s-a lansat intr-un exercitiu de seducere a mediului privat si a bugetarilor care ne poate costa stabilitatea economica. Cum se va sfirsi aceasta aventura pre-electorala?

Ieri a avut loc un simulacru de negociere intre partidele parlamentare pe marginea noului Cod Fiscal. De remarcat nivelul scazut de competenta al negociatorilor PNL: Marian Petrache (cel ingrijorat ca investitiile private au depasit investitiile de stat, curat liberal) si Eugen Nicolaescu. De celelalte delegatii nu mai vorbesc.

Rezultatul? Un simulacru de acord care face doar o concesie de forma in fata avertismentelor FMI, BNR, Comisiei Europene si Consiliului Fiscal: TVA scade cu doar 4 puncte in loc de 5 de la 1 ianuarie 2016, iar supra-acciza la carburanti mai ramine inca un an in vigoare. Nu e clar care va fi pozitia presedintelui Iohannis fata de aceasta solutie de moment, asa cum nu e clar daca in Parlament, la votul final, vor mai aparea schimbari de substanta. Daca insa si Iohannis isi va da binecuvintarea la fel de usor cum PNL a abdicat in negocierile de ieri, atunci nu ne ramine decit sa speram intr-o minune ca sa nu deraiem asa cum am facut-o in 2009 si 2010.

De ce o minune? Pentru ca scaderile previzibile de incasari (cauzate de relaxarea fiscala adusa de Cod) vor fi dublate de cresterile de salarii si venituri deja anuntate. Salarii ori pensii marite pentru: medici, demnitari, angajatii la Guvern si Parlament, militari, politisti, angajati din servicii, diplomati, dublarea alocatiilor pentru copii. Urmeaza profesorii, politistii si celelalte categorii de bugetari. Intrebat de unde va acoperi gaura la buget, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a raspuns in zeflemea: „din ce am acoperit si pina acum. Am avut una mai mare, acum avem una mai micuta”. Cam acesta e nivelul explicatiilor date de Guvern „ingrijoratilor de serviciu”, cei care ne tot intrebam cum vor fi strinsi banii necesari.

Mai sint citiva care au viu in minte dezmatul pe bani publici dinaintea alegerilor din 2008. Laurian Lungu a facut aici o analiza excelenta, Dan Pascariu a punctat lipsa de incredere de care „se bucura” guvernul, Lucian Croitoru a mizat pe ratiune.

Atentie, nici unul nu spunem ca nu e nevoie ca salariile unor categorii de bugetari sa nu fie marite: la medici si profesori e deja o problema de supravietuire, la demnitari e o chestiune de respect fata de reprezentantii Statului. La fel, cu totii stim ca economiei i-ar prinde bine un plus de competitivitate derivata dintr-o politica fiscala mai relaxata. Dar stim ca nu poti face totul dintr-o data, ca dozajul e cheia, asa cum o doza prea mare de adrenalina face mai rau decit bine. Si mai stim ceva: cresterea masiva a salariilor din sectorul bugetar va antrena o crestere si in sectorul privat, care va avea impact apoi pe competitivitatea companiilor (pentru ca, din pacate, economia Romaniei nu e atractiva pentru plus-valoarea adusa, ci, din pacate, pentru salariile mici).

Si cu totii stim ca aceste masuri sint luate cu ochii spre alegerile locale si parlamentare de anul viitor. E motiv suplimentar sa fim circumspecti, pe linga lipsa de incredere funciara intr-un premier care s-a dovedit necredibil de atitea ori.

Tot alegerile de anul viitor au anihilat si privirea critica a PNL; in loc sa faca opozitie la populismul PSD, liberalii nu stiu cum sa concureze cu partidul lui Ponta (vezi cererea ca TVA sa fie 19% si dublarea peste noapte a alocatiilor pentru copii). Iar presedintele Klaus Iohannis a demonstrat ca nu isi doreste sau nu poate sa fie o voce care sa amendeze derapajele Guvernului – nu are nici o singura iesire publica in care sa explice de ce a retrimis Parlamentului Codul Fiscal. Atitudinea flasca a presedintelui a lasat loc pentru guvernatorul Isarescu, practic adversarul cel mai puternic al premierului Ponta pe aceasta tema.

Asadar, zarurile par a fi fost aruncate. Opozitie reala la relaxarea fiscala radicala nu mai exista, opozitie reala la cresterile de salarii/pensii nu are cum sa existe. Investitiile publice in infrastructura in 2016 vor fi sacrificate, eventuale reforme in sistemul public nu vor fi facute in an electoral, iar o crestere exploziva de productivitate in 2016 care sa sustina cresterile salariale nu se vede la orizont. Nu vad cum poate fi oprit un dezastru pentru finantele publice in anii care urmeaza. Daca peste citiva ani se va dovedi ca m-am inselat si masurile se vor fi dovedit sustenabile, imi voi recunoaste bucuros greseala. Ma tem insa ca nu voi avea ocazia sa aplaud deja celebrul cuplu de tehnocrati ai micului ecran Ponta – Teodorovici.