VIDEO Nou raport: 1,1 milioane de romani in Italia. Fiii imigrantilor fac parte dintr-o generatie numita de sociologi rezilienta: se adapteaza mai usor si mai bine in societate

Numărul românilor care şi-au stabilit reşedinţa în Italia a crescut în ultimul an, arată ultimele date statistice. Astfel, la 1 ianuarie 2014, numărul oficial al românilor înregistraţi la Evidenţa Populaţiei a fost de 1.131.839. Cifrele ne-au fost furnizate de Antonio Ricci, cercetător în domeniul fenomenelor migratorii europene şi unul din autorii studiului “Roma – Italia, Dimensiuni transcontinentale ale fenomenului migratoriu”.

Volumul a fost lansat pe 23 iunie la Roma, în prezenţa exponenţilor primelor opt comunităţi de străini aflate pe teritoriul italian. Antonio Ricci ne-a acordat un amplu interviu, în care a atins şi două teme de actualitate: impactul migraţiei asupra rudelor rămase în ţară şi contribuţia adusă de diaspora la economia celor două ţări, cea de origine şi cea de destinaţie.

Rep: Câţi români trăiesc în Italia? Câţi din ei se întorc acasă?

Antonio Ricci: În ultimii ani, s-a trecut de la o prezenţă de 933.354 de români, la peste un milion, mai precis 1.081.400 de români. Noi date au fost difuzate în a doua jumătate a lunii iunie 2015: e vorba de 1.131.839 de cetăţeni cu acte în regulă. Creşterea trebuie interpretată ca o normalizare a prezenţei lor la nivel statistic.

Vă explic mai detaliat: în Italia a avut loc, în 2011, recensământul populaţiei. Practic, mii de români nu au participat, din diferite cauze. Cine nu a răspuns la sondaj sau nu a trimis chestionarul completat, a fost şters automat din baza de date oficială.

Ulterior, s-au făcut controale din cartier în cartier, pentru a stabili dacă acei cetăţeni locuiesc efectiv acolo ori s-au mutat. În cele mai multe cazuri, ei şi-au menţinut domiciliul vechi, deci au fost reintegraţi la Evidenţa Populaţiei. De aceea, acum apare o creştere destul de semnificativă a numărului de români.

Considerăm în plus că circa 380.000 de români sunt “pendolari”, adică locuiesc, alternat, în România şi Italia. Prezenţa a crescut, în ciuda crizei, şi datorită naşterilor copiilor cu părinţi români – ce-i drept, mai redusă în ultimii ani. Alţi români, mai ales tineri, vin la părinţii lor şi îşi continuă studiile în Peninsulă.

Rep: Ce alte aspecte noi legate de prezenţa românilor aţi remarcat, pornind de la ultima cercetare?

Antonio Ricci: Un aspect nou e legat de creşterea numărului de femei, în raport cu numărul bărbaţilor. Pentru prima oară, procentul de femei a ajuns al 57% din total. De altfel, în urma crizei, sectorul construcţiilor a avut de suferit, dar nevoia de mână de lucru în domeniul asistenţei familiare – unde lucrează mai ales românce – s-a menţinut aceeaşi.

De remarcat – cum am amintit înainte – că a scăzut şi numărul copiilor născuţi în Italia din părinţi români, fapt care poate fi de asemenea explicat ca o consecinţă a crizei economice .

Rep: Vorbind de criză, care este impactul banilor trimişi de români în ţară ?

Antonio Ricci: În general, când avem de-a face cu o stabilizare a unui fenomen migratoriu, are loc o scădere a remitenţelor. Nu am asistat la acest fenomen legat de comunitatea de români din Italia. În ciuda crizei, românii au continuat să trimită bani în ţară, chiar dacă mai puţin ca în trecut. Vorbim de 700 de milioane de euro, dintre care 100 de milioane doar din zona Romei. Se poate vorbi de o contribuţie concretă la dezvoltarea economică a României, care are la bază această “ploaie” de investiţii către familiile rămase în ţară. Practic, e un flux care are un impact mai puternic decât o măsură guvernamentală.

Fiecare familie decide cum să reinvestească aceşti bani. Unii spre exemplu, îi investesc în fiii lor pentru finanţarea studiilor etc. Sunt bani care contribuie la punerea în mişcare a motorului economiei.

Rep: Care sunt efectele mobilităţii migranţilor români asupra economiei italiene?

Antonio Ricci: E un efect foarte important. În anumite domenii, cum ar fi asistenţa în familii sau construcţii, românii au un rol fundamental. Dar, în ultimul timp, am remarcat că din ce în ce mai mulţi români îşi deschid firme şi în alte sectoare. Revitalizează spre exemplu sectorul agricol, sector în care interesul italienilor e în scădere.

Românii şi străinii în general sunt ca un fel de drojdie bună care ajută la creşterea pâinii, adică a sectoarelor unde lucrează!

Rep: În ultimele săptămâni în România au existat polemici legate de aşa zise efecte negative determinate de plecare românilor la muncă în străinătate. S-a vorbit despre rudele şi copiii lăsaţi în ţară, spre exemplu. Ce părere aveţi despre familiile transnaţionale ?

Antonio Ricci: Vorbim de un fenomen complex, care poate fi privit sub mai multe aspecte. Nu e prima oară când există astfel de polemici. E un déjà vu. Am avut şi noi, italienii, de-a face cu opinii negative legate de migraţia conaţionalilor noştri. Sau aş putea cita un caz mai recent: de criticile aduse în patrie numeroaselor ucrainence plecate la muncă în străinătate.

Pentru a vorbi de fenomenul familiilor separate, prin plecarea unuia sau mai multor membri la muncă, trebuie în primul rând să renunţăm la orice tendinţă de a culpabiliza femeile. Mulţi sociologi şi experţi în materie au vorbit despre existenţa unei abordări misogine, care are la bază prejudecăţi nefondate.

Desigur, copiii care provin din familii pe care noi le numim transnaţionale sau cu o « geometrie variabilă », deci cu cel puţin unul din părinţi în străinătate, trăiesc o experienţă complexă. Pe de o parte, beneficiază şi de anumiţi stimuli pozitivi. De aceea, unii sociologi şi psihologi care au analizat noul fenomen vorbesc de o generaţie “rezilientă”.

Rep: Care ar fi trăsăturile generaţiei “reziliente”?

Antonio Ricci: E vorba de o generaţie care răspunde la dificultăţi într-un mod pozitiv şi energic. Tineri care ştiu să găsească forţele necesare pentru a rezista şi a merge mai departe cu o energie majoră comparativ cu cei de o vârstă cu ei. Practic, o generaţie care ştie să vadă partea bună a unei experienţe cu potenţial negativ.

Un alt aspect care trebuie menţionat este acela că familiile cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au în general o situaţie economică mai bună, dar şi o capacitate majoră la nivel motivaţional.

Vorbim de o generaţie de tineri care termină liceul şi aleg să intre pe piaţa muncii sau să continue studiile. Mulţi sunt mai maturi şi mai pregătiţi din punct de vedere psihologic să se angajeze. Alţii pot să aleagă să se înscrie şi să urmeze o facultate doar datorită sacrificiilor părinţilor lor plecaţi în străinătate.

Desigur, există şi cazuri dramatice, de copii care s-au maturizat prea repede sau nu au avut parte de copilărie.

Din ce am putut observa noi în Italia, de cele mai multe ori mamele imigrate – românce, poloneze, ucrainence – încearcă din răsputeri să compenseze lipsa şi depărtarea fizică prin alte mijloace : se întorc mai des acasă, mai ales profitând de ieftinirea costurilor de transport, ţin legătura prin canalele de socializare sau skype, prin telefon etc.

Rep: Şi Italia a avut parte de un val de emigraţie în trecut. Ce se întâmpla cu familiile despărţite ?

Antonio Ricci: Fiii acelei generaţii sunt părinţii noştri. Acum o sută de ani, italienii emigrau în Statele Unite, Argentina sau Australia. Acum avem familii cu descendenţi pe mai multe continente! Pentru noi contează faptul că cei rămaşi acasă au privit aceste experienţe cu un sentiment de resposabilitate, apreciind efortul şi sacrificiile celor plecaţi. Nu pot spune că sunt văzuţi ca eroi, dar cu siguranţă percepţia generală este că sunt exemple pozitive.

Verii sau unchii noştri care vin din America sunt priviţi drept cei care au avut curaj să-şi pună rădăcinile, ca să mă exprim aşa, într-o altă ţară. Nu cunoşteau limba şi au fost mult timp consideraţi cetăţeni de serie B.

La realizarea volumului, din partea comunităţii de români a participat Miruna Căjvăneanu, corespondent HotNews.ro, stabilită de 16 ani în Peninsulă.

Cine este Antonio Ricci:

• Doctor în Istoria Europei, este cercetător științific principal şi coordonator în redacţia Raportului anual “Dosar statistic al imigraţiei”.
• În 15 ani de activitate a participat cu peste 400 de intervenţii ca lector şi ca invitat în cadrul unor cursuri universitare sau de master, precum şi la conferinţe de specialitate la nivel naţional şi internaţional.
• Coordonator în realizarea a 25 de volume despre imigrație și azil în Europa, a publicat peste 200 de articole științifice în antologii sau reviste din Italia şi Europa.