Intalnirea presedintelui Klaus Iohannis cu comunitatea de romani din Italia: Nu a fost timp de discutii concrete

Luni, la intalnirea cu reprezentantii comunitatii de romani din Italia in „Sala celor 100 de zile” a Palatul Cancelariei (Palazzo della Cancelleria) din Roma, presedintele Iohannis a avut un singur adversar: timpul.

Au fost prezenti peste 450 de romani, veniti din toate colturile Peninsulei. Multi dintre ei au stat in noiembrie ore in sir la rand pentru a vota – sau a-l vota – , dar nu toti au reusit sa-l salute pe noul presedinte.

La intrarea in sala, cuplul prezindential a fost intampinat de copii din comunitate, care au oferit paine si sare oaspetilor. Precedat de o alocutiune a ambasadoarei Dana Constantinescu, presedintele a tinut un scurt discurs protocolar, care a durat mai putin de 10 minute.

Apoi, Klaus Iohannis a traversat lent Sala Aula Magna, indreptandu-se direct catre iesire. A acordat putina atentie bufetului fastuos oferit in onoarea sa, preferand sa se intretina in fata camerelor si a fotografilor cu membrii comunitatii veniti in intampinarea sa. Unii au reusit sa-i inmaneze dosare, petitii sau diplome, altii s-au multumit cu o ravnita strangere de mana.

A raspuns diplomatic si sumar la solicitari, apeluri si invitatii, surazand tuturor. Implacabil si politicos, si-a continuat drumul catre iesirea din impunatoarea cladire. Un parcurs lent, de circa o ora, intr-o baie de multime, in centrul reflectoarelor, camerelor si in zambetele celor prezenti. Sotia presedintelui, Carmen Iohannis, impecabila, intr-o rochie neagra, scrutata de camerele de luat de vederi din cap pana in picioare – la propriu – s-a intretinut cu reprezentante din randul comunitatii si a invitat doamnele prezente in sala sa i se alature intr-o fotografie de grup.

Ce a lasat in urma intalnirea fulger a presedintelui cu reprezentanti ai comunitatii de romani? HotNews.ro a vorbit cu cativa dintre ei.

„Am ascultat cu interes discursul presedintelui. A vorbit de votul prin corespondenta sau electronic, o chestiune esentiala pentru noi, romanii din Italia. Cred ca ar fi trebuit sa ofere perspective mai concrete legate de schimbarea cat mai rapida a legii”, ne-a declarat Iulian Manta, presedintele Asociatiei Vocea Romanilor.

Adrian Ichim a venit din Torino pentru a-l intalni pe presedinte. A fost ales consilier la Cirie’, localitate cu o numeroasa comunitate de romani. Nu a reusit decat sa-l salute scurt pe Klaus Iohannis: „In 30 de secunde am reusit sa-i inmanez presedintelui stema heraldica a orasului Cirie’, un cadou oferit de municipalitate prin intermediul meu, in calitate de membru al consiliului local. Discursul sau a fost unul nemtesc, pragmatic si coerent, fara promisiuni nerealizabile. Ma asteptam la un spatiu interactiv mai organizat, in care sa ne putem spune propunerile. Eu reprezint si formatiunea Alianta Romanilor. De doua luni am inaintat la Parlamentul Romaniei o propunere legata de instituirea unui Registru al Romanilor din strainatate, pe modelul celui italian. Ar fi extrem de util pentru a facilita votul in diaspora. Sa vedem ce viitor va avea. Cred ca presedintele are intentii bune, dar fara o vointa clara a clasei politice din tara, nu se poate face nimic”.

Cea mai in varsta reprezentanta a comunitatii de la intalnire a fost doamna Lidia Ionescu, de profesie traducatoare si interpreta. Nascuta in 1927, s-a stabilit in Italia de peste 30 de ani. La alegerile din noiembrie, insotita de fiul ei, inginerul Stefan Ionescu, a stat cateva ore la coada de la Accademia di Romania, pentru a vota. Imi spune ca presedintele s-a mai schimbat de cand l-a cunoscut ea, in urma cu multi ani: „Il cunosc pe Klaus Iohannis de cand era profesor la Sibiu iar el ma stie pe mine. Exista deja un traducator foarte bun, de germana. Eu, ca translator, insoteam delegatii oficiale, dar la Sibiu aproape ca nu era nevoie de mine. Cred ca un intelectual la conducere, mai ales neamt, e un lucru bun pentru romani”.

Sosit la Roma din celalalt capat al Peninsulei, Alexandru Iacob, presedinte al Asociatiei „Romeni e moldavi in Veneto”, a fost insotit de doi tineri candidati romani la viitoarele alegeri locale de la Venetia. „I-am inmanat presedintelui o mapa cu actiunile asociatiei noastre, avand titlul „Un lucru bine facut”. Cred ca presedintele ar fi putut determina o intalnire mai bine facuta. Nu a fost timp pentru discutii concrete, a fost o intalnire pe fuga, un fel de castel de nisip. Cred ca relatia dintre autoritati si diaspora trebuie sa fie ca un tango: pasii sa fie coordonati, altfel ne calcam pe picioare. Din pacate, noi, romanii din Italia, suntem, mai degraba un numar, nu o comunitate. E multa indiferenta: romanilor, in general, le pasa putin de cultura sau de politica. La nivel politic, am putea conta si in Italia. Insa acum suntem ca niste caramizi intr-un depozit. Daca nu se face o constructie, degeaba sunt trainice”.

Catalin Mustatea, originar din Sibiu, a venit cu o misiune: sa-l invite pe presedinte in localitatea unde a fost ales consilier, la Villafranca din Verona. „Mi-a placut discursul presedintelui, nu au fost vorbe multe. In campania mea, oamenii se intrebau de ce nu vorbesc mai mult. No, iata ca am fost alesi amandoi. L-am intrebat doar daca a primit invitatia noastra la Villafranca di Verona. Mi-a spus „o sa vin si la voi”, deci cred ca va veni. Daca va face ceva in legatura cu votul? O sa faca, cred ca o sa faca…”

Afara ploua cu galeata, exact ca in ziua alegerilor din noiembrie. Presedintele a plecat dar reprezentantii comunitatii au ramas sa serveasca bufetul pregatit pentru ocazie. Ugo, bucatarul sef, originar din Castelli Romani, s-a intrecut pe el. Imi descrie meniul italian, cu accente romanesti si balcanice: tartine cu icre si somon, salata de vinete, tramezzini cu branza Gouda si salam de mistret, cocktail la pahar cu creveti, filet de somon la cuptor invelit in chimen cu felii de portocale si ceapa de Tropea caramelizata, chiftele romanesti in crusta de susan „pentru a taia din gustul usturoiului”, iar, la sfarsit, capsuni cu sirop de lamaie.

Un usier cu un aer protocolar, se pregateste sa inchida „Sala celor 100 de zile”. Il intrebam de unde vine denumirea incaperii, ornata cu fresce impunatoare. Aflam povestea: celebrul arhitect al salii, Vasari, s-a laudat ca a reusit sa termine de realizat sala intr-un timp record: o suta de zile. Michelangelo, care a examinat structura si frescele, ar fi exclamat, cu o nota de ironie: „Se vede ca e facuta in o suta de zile!”

Asistand la discutie, reprezentanta unei asociatii a romanilor trage inspirat concluzia: „In arta, pentru a face un lucru bine facut, e nevoie de timp. Azi, romanii din Italia ar fi vrut sa aiba parte de mai mult de 100 de minute cu presedintele. Dar au aratat ca, asa cum au avut rabdare o suta de zile cu noul presedinte, sunt inca dispusi sa mai spere intr-o schimbare”.