Sari direct la conținut

Rusia a mințit. Închisoarea Olenivka din estul Ucrainei nu a fost lovită de rachete HIMARS, afirmă ONU

HotNews.ro
Închisoarea Olenivka după atac, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia
Închisoarea Olenivka după atac, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că relatările Rusiei cu privire la atacul cu rachete asupra închisorii Olenivka din estul Ucrainei, în iulie 2022, nu sunt susținute de dovezi, transmite CNN.

Peste 50 de prizonieri ucraineni au fost ucişi în atacul din acel an asupra unui centru de detenţie din oraşul Olenivka.

Versiunea rusă, potrivit căreia tabăra a fost lovită de o rachetă ucraineană HIMARS, nu s-a confirmat după verificări.

Oficialii ruşi şi locali din autoproclamata Republică Populară Doneţk au declarat că atacul a fost efectuat de partea ucraineană, folosind una dintre rachetele HIMARS care au fost furnizate recent de SUA.

În dimineaţa de după explozie, Andrey Lazarev, care lucrează pentru canalul media Zvezda al Ministerului rus al Apărării, a arătat fragmente, dintre care unul cuprindea numărul de serie al unei rachete HIMARS în stare remarcabil de bună.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konaşenkov, a declarat că centrul de detenţie a fost „lovit de un atac cu rachete HIMARS americane”.

O investigaţie CNN, bazată pe analiza imaginilor video şi a fotografiilor de la faţa locului, a imaginilor din satelit de dinaintea şi de după atac şi pe munca experţilor criminalişti şi a experţilor în armament, a concluzionat că „versiunea rusă a evenimentelor este foarte probabil o invenţie”.

Experţii consultaţi de CNN au exclus o lovitură HIMARS asupra Olenivka, dar nu au putut spune cu certitudine ce a ucis şi rănit atât de mulţi prizonieri.

Investigaţia a notat că „experţii spun că majoritatea semnelor indică un foc intens şi, potrivit mai multor martori, nu s-a auzit niciun sunet de rachetă care să se apropie”.

O declaraţie a ONU, emisă marţi, a fost de acord că „informaţiile disponibile şi analiza permit Biroului să concluzioneze că [lovitura] nu a fost cauzată de o rachetă HIMARS”.

„Federaţia Rusă nu a oferit nici asigurări satisfăcătoare cu privire la accesul securizat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a vizita locul respectiv şi nici nu a dat curs cererilor generale ale Biroului ONU pentru Drepturile Omului de a avea acces în zonele din Ucraina aflate sub controlul militar temporar al Federaţiei Ruse”, a mai transmis ONU.

OHCHR a precizat că a putut „să realizeze interviuri extinse cu supravieţuitorii incidentului de la Olenivka şi a întreprins o analiză detaliată a informaţiilor suplimentare disponibile”.

„Deşi circumstanţele exacte ale incidentului din noaptea de 28-29 iulie 2022 rămân neclare, informaţiile disponibile şi analiza noastră permit Biroului să concluzioneze că acesta nu a fost cauzat de o rachetă HIMARS”, a mai transmis instituţia.

OHCHR a adăugat că, „pe baza informaţiilor disponibile, nu este posibil în acest stadiu să se stabilească nici sursa specifică a exploziei, nici direcţia exactă din care ar fi putut fi trasă o armă”.

Supravieţuitorii şi familiile prizonierilor răniţi „merită ca adevărul să fie cunoscut, iar cei responsabili de încălcarea dreptului internaţional să fie traşi la răspundere”, a declarat marţi şeful ONU pentru drepturile omului, Volker Türk.

„Biroul nostru s-a întâlnit cu familiile victimelor şi a ascultat apelurile lor pentru adevăr şi dreptate – şi, într-adevăr, au dreptul la adevăr, dreptate şi reparaţii. Pentru toţi cei afectaţi de această tragedie, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne asigura că se face dreptate”, a transmis Volker Türk. (news.ro)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro