Primaria din Londra vrea sa investeasca circa 1 miliard de euro in doua "autostrazi" pentru biciclisti
Primaria din Londra vrea sa construiasca doua”autostrazi” pentru biciclisti ce ar urma sa traverseze orasul de la est la vest si de la nord la sud, potrivit primariei londoneze. Benzile pentru biciclete vor fi construite separat de fluxul de trafic auto, iar municipalitatea va investi in acest proiect circa un miliard de euro.
„Cu cat vom avea mai multi biciclisti cu atat se va reduce traficul auto, aglomeratia din autobuze si trenuri, poluarea si se vor imbunatati conditiile de viata”, a declarat primarul Londrei pentru London 24.
Acest proiect va fi supus la vot la Agentia de Transport a Londrei pe 4 februarie, iar daca va primi unda verde, lucrarile vor incepe in aprilie.
„In mod clar, in prezent, bicicleta este o alternativa de transport importanta, avand 170.000 de calatorii cu bicicleta efectuate zilnic in zona centrala a Londrei. Aceste proiecte vor ajuta la transformarea ciclismului in Londra, facandu-l mai sigur si o optiune viabila pentru cat mai multi oameni”, a spus Peter Hendy, comisarul pentru transport din Londra pentru DeZeen.
Acesta este doar unul dintre pasii pe care Londra ii face pentru a reduce ambuteiajele si poluarea. Primaria mai vrea sa limiteze accesul masinilor in anumite zone si sa puna taxa pentru accesul auto.