Sari direct la conținut

Romania exporta postasi in Germania. Cum a ajuns Posta Germana sa angajeze factori postali prin recrutare in Satu Mare

HotNews.ro

Posta Germana a angajat 21 de postasi romani, care acum lucreaza in zona Stuttgart pe un salariu brut de 2.000 de euro pe luna. Anuntul a fost facut de directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, Marcel Marusca, care in cadrul unei conferinte a declarat ca si alti 11 romani au fost angajati, dar nu au plecat inca pentru ca nu le-au fost gasite locuinte. Contactat de HotNews.ro, oficialul a explicat ca interviurile s-au desfasurat in Satu Mare, la ele s-au prezentat si fosti postasi disponibilizati de Posta Romana si ca omul care a convins firma germana de recrutare sa vina in Romania este o satmareanca.

Posta Germana a angajat 21 de factori postali selectati din Romania, la un salariu brut de 2.000 de euro pe luna. Si alte 11 persoane au trecut interviul de angajare, insa nu au plecat inca pentru ca nu si-au gasit pana acum locuinta, scrie Agerpres. Marcel Marusca, directorul adjunct al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Satu Mare, a declarat miercuri, 24 septembrie, in cadrul unei conferinte de presa, ca cei 21 se afla deja in Germania la munca.

Interviurile de angajare s-au desfasurat in luna august, la Satu Mare. La interviuri s-au prezentat peste 70 de persoane, dintre care au fost acceptate 32. In prezent, 21 de romani angajati la Posta Germana lucreaza deja, iar 11 asteapta ca firma de recrutare sa le gaseasca si lor locuinta.

„A durat putin pentru ca a fost greu de gasit locuinte pentru ei. Pe masura ce le-au gasit locuinte, le-au si facut contracte de munca, din 15, 16 septembrie sau chiar de astazi [24 septembrie – n.red.]. Au mai ramas in asteptare 11 persoane pentru a le gasi locuinte”, a declarat Marusca, potrivit Agerpres.

Romanii angajati ca postasi in Germania lucreaza la patru oficii postale din zona Stuttgart, ca distribuitori de scrisori si pachete. „Salariul brut oferit este de 2.000 de euro/luna, netul urmand sa fie cuprins intre 1.200 si 1.600 de euro, in functie de categoria de impozitare. Contractele sunt initial incheiate pe o perioada de proba de sase luni, dupa care pot fi prelungite pe perioada neterminata„, a explicat directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, in cadrul unei conferinte de presa.

Contactat de HotNews.ro, Marcel Marusca, directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, a declarat ca persoana care a determinat organizarea recrutarilor in Romania este o satmareanca.Unul dintre angajatii importanti ai firmei germane de recrutare este satmareanca. (…) Initial, firma de recrutare voia sa faca aceste selectii in Polonia si Ungaria, dar datorita acestei persoane din firma, care este satmareanca, au venit aici. I-a convins sa vina intai in Romania. Doamna ne-a facut un lobby foarte puternic. Este vorba despre Eniko Ilona Hochdorfer, nascuta in Satu Mare„, a explicat pentru HotNews.ro Marcel Marusca.

In luna august, Eniko Ilona Hochdorfer declara pentru Satmareanul.net ca „am dorit ca aceasta bursa a locurilor de munca sa aiba loc la Satu Mare pentru ca acesta este orasul meu natal din care am plecat in 2010 in urma casatoriei. Pana atunci am fost directoarea Camerei de Conturi Satu Mare„.

Marcel Marusca, directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, a afirmat pentru HotNews.ro ca firma la care lucreaza Eniko Ilona Hochdorfer – HKS Unternehmensberatung & Service Gmbh – se ocupa de paza Postei Germane, precum si de selectarea de personal. „Ei au venit cu ideea unui program pilot pentru cele 3 tari, iar dupa cateva zile de recrutare in Satu Mare au zis ca nu mai discutam de un program pilot, ci de ceva foarte serios. Si au spus ca vor vorbi si cu alti factori de decizie din Germania sa isi faca recrutarea in Romania, alte firme. Rata somajului este scazuta in Germania, asa ca baza de selectie este destul de mica„, a explicat pentru HotNews.ro oficialul.

La interviu s-au prezentat si fosti postasi disponibilizati de Posta Romana, dar si persoane care nu au fost postasi anterior. Initial, firma a incercat sa faca selectia de personal prin Reteaua Eures – care este o retea internationala de locuri de munca din care si Romania face parte si prin care primeste ofertele de locuri de munca din strainatate. Dar pentru ca procedurile erau foarte lungi si ei se grabeau sa angajeze, au zis sa faca un interviu urgent. Acum, suntem la faza in care urmeaza sa faca o a doua selectie, pentru ca au mai primit CV-uri, si urmeaza peste cateva luni aceasta selectie undeva in centrul tarii, la Brasov sau la Sibiu, pentru tura a doua„, a continuat acesta.

Directorul adjunct AJOFM Satu Mare a declarat pentru HotNews.ro si care sunt conditiile de angajare: persoanele selectate trebuie sa vorbeasca limba germana, sa aiba permis de conducere si sa fie apte din punct de vedere fizic. „Sunt multe localitati unde inca mai sunt etnici germani”, a explicat acesta.

Marusca a precizat ca Posta Germana a acceptat sa ii angajeze direct pe postasii romani, nu prin intermediari. „Deci nu sunt angajati ai acestei firme, care face recrutarea, ci contractul este incheiat cu Posta Germana. Firma de recrutare a dus CV-urile si recomandarile la Posta Germana si au fost si cateva persoane respinse. Cei selectati sunt angajati pe o perioada de 6 luni, iar dupa acest timp, daca le convine si oamenilor, si companiei, contractul se transforma in contract pe perioada nedeterminata”, a adaugat directorul adjunct al AJOFM Satu Mare.

Autoritatile din Germania au anuntat inca de acum 3 ani ca desfasoara o politica de recrutare de angajati din alte tari, „pentru a rezolva criza proprie de forta de munca calificata”, cauzata de imbatranirea populatiei, rata scazuta a natalitatii si rata mica a somajului (5,2% la finalul anului trecut, clasand Germania pe locul 2 in topul statelor UE cu cea mai mica rata a somajului, dupa Austria; in Romania, rata somajului este 6,7%).

In Romania, peste 85% dintre postasi au un venit lunar net intre 700 si 1.200 lei (cu toate sporurile si tichetele de masa incluse), potrivit sindicalistilor (Sursa).

Potrivit rezultatelor Recensamantului din 2011, in judetul Satu Mare exista aproape 1.000 de etnici germani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro