UPDATE Toate camioanele din convoiul umanitar rus trimis in Ucraina au revenit in Rusia – OSCE/ Camioanele au incarcat echipamente de la uzine militare din Ucraina, acuza armata
Cinci camioane albe din convoiul umanitar rus care a intrat vineri in estul Ucrainei au ajuns sambata dimineata la un punct de trecere a frontierei, in drum inapoi spre Rusia, potrivit unui jurnalist Reuters aflat la fata locului.
Reporterul relateaza ca primele camioane au trecut prin punctul vamal inapoi pe teritoriul rus, iar alte puteau fi vazute venind in departare.
Convoiul de aproximativ 220 de vehicule a intrat vineri in Ucraina fara permisiunea guvernului de la Kiev.
Ora 17.00: Toate vehiculele din convoiul umanitar rus au parasit Ucraina – OSCE
Toate cele 227 de camioane ce faceau parte din convoi au revenit in Rusia, a anuntat Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).
Organizatia informeaza intr-un comunicat ca vehiculele au fost numarate la trecerea lor din Ucraina inspre Rusia de catre observatorii misiunii OSCE aflate la punctul de frontiera.
Ora 14.00: Camioane din convoiul rus care a patruns vineri in Ucraina fara permisiunea oficiala a Kievului au incarcat echipament de productie de la uzinele militare din Ucraina, a afirmat sambata Andriy Lysenko, un purtator de cuvant al armatei ucrainene, citat de Reuters.
Acesta le-a declarat jurnalistilor ca echipamentul a fost luat de la uzina Topaz, care produce Kolciuga, un tip de sistem radar, si de la o fabrica de armament din Lugansk, care produce munitie.
Ora 13.50: Toate camioanele din convoiul umanitar rus care a patruns vineri in estul Ucrainei, pe teritoriile controlate de separatisti, au revenit sambata in Rusia, au anuntat observatorii OSCE, citati de AFP.
Tot convoiul „se intoarce”, a declarat prin telefon pentru AFP Paul Picard, seful misiunii de monitorizare a OSCE de la punctul de frontiera ruso-ucrainean cunoscut sub numele de Donetsk.
Rusia a decis vineri sa trimita convoiul umanitar in estul Ucrainei fara sa mai astepte aprobarea Kievului, acesta fiind stationat la granita de peste o saptamana, afirmand ca „pretextele” pentru a intarzia plecarea acestuia au fost epuizate, a anuntat Ministerul rus al Afacerilor Externe, citat de AFP.
Seful serviciului ucrainean de informatii (SBU), Valentin Nalivaicenko, a reactionat afirmand ca intrarea convoiului in Ucraina reprezinta o „invadare directa”.
Tot vineri a fost anuntata moartea consulului onorific lituanian la Lugansk, Mykola Zelenets, care a fost rapit si ucis de rebeli pro-rusi in estul Ucrainei. Anuntul a fost facut de ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, pe contul sau de Twitter.
In cadrul unei convorbiri telefonice avute vineri seara, presedintele american Barack Obama si cancelarul german Angela Merkel au apreciat ca Rusia s-a angajat intr-o „escaladare periculoasa” in Ucraina si si-au exprimat „preocuparea fata de prezenta militara rusa de la granita si de pe teritoriul ucrainean”.
Casa Alba a anuntat, intr-un comunicat, ca cei doi lideri au apreciat ca este „imperativ” ca vehiculele ruse cu ajutor umanitar la bord sa paraseasca teritoriul ucrainean.
Trimiterea acestui convoi fara autorizarea Kievului constituie o „provocare suplimentara si o incalcare a suveranitatii Ucrainei”, potrivit celor doi lideri.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/35e74fece9dbd1fa9a0644672502dd5f/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); 
