Sari direct la conținut

Moment critic in relatia cu troica FMI – Banca Mondiala – Comisia Europeana

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

Vizita troicii FMI-BM-CE s-a incheiat cu un esec al negocierilor, dupa ce incepuse cu o sfidare fatisa executata de Dan Sova. Premierul Ponta a riscat o suspendare de facto a programului cu finantatorii externi in schimbul reducerii CAS de la 1 octombrie. Dar mizele lui sint mai mari. Electorale. In acest moment, in spatele scenei are loc un meci care s-ar putea transforma intr-un joc cu suma nula: bugetul si politica fiscala a Romaniei pentru 2015 vs. cistigarea alegerilor prezidentiale de candidatul PSD.

Citeva clarificari. Victor Ponta a facut doua miscari bruste, riscante, dar care i-au iesit deocamdata.

Prima miscare a fost adresata clientelei de partid: tolerarea (daca nu incitarea) demiterii nejustificate a managementului corporatist de la trei companii unde Ministerul Transporturilor este actionar majoritar. In mod normal, FMI trebuia sa reactioneze, dar nu s-a intimplat nimic.

A doua miscare a fost una adresata publicului nationalist-OTV-ist, dar si publicului de dreapta: sa sfideze detestatul FMI fortand scaderea CAS cu 5 puncte procentuale la angajatori din 1 octombrie 2014. Reprezentantii Troicii nu au fost convinsi ca Romania are resurse sa suporte pierderile de peste 3 mld. lei in 2015 si nu au girat miscarea.

  • Cu amendamentul ca Ponta si-a lasat o portita de scapare: va pasa Parlamentului responsabilitatea deciziei (a cita dovada de curaj politic extrem?), astfel incit sa poata stopa proiectul cu mina partidului daca presiunile Troicii si ale pietelor financiare vor fi prea mari

Ponta a mai fortat si o a treia miscare populista – cresterea salariilor pentru militari, lucratorii serviciilor secrete si profesori. Nu si-a asumat-o public, dar a scurs informatia in presa, preventiv, pentru a-si construi imaginea de aparator al acestor categorii importante de votanti. Evident ca reprezentantii Troicii au respins-o, la fel cum au respins si solicitarea maximala a lui Dan Sova de scoatere a companiilor de stat controlate de Ministerul Transporturilor de sub incidenta legislatiei care impune management privat.

Rezultatul acestor miscari ale premierului? Troica a plecat din Romania fara a finaliza evaluarea programului, fara declaratii de presa, cu anuntul sec ca va continua colaborarea institutionala si va reveni in noiembrie pentru a superviza bugetul pe 2015.

Ce a cistigat premierul Ponta? Puncte electorale certe si puncte in interiorul PSD.

Din punct de vedere electoral va avea urmatoarele beneficii:

  • pentru publicul de dreapta: Pozeaza in aparatorul antreprenorilor, care se lupta FMI pentru scaderea taxarii muncii. In contrast total cu Opozitia asa-zis de dreapta, care incepe acum sa joace un joc complet sinucigas prin denuntarea scaderii CAS!
  • pentru publicul nationalist/OTV-ist/Antena 3-ist: Pozeaza in omul care a alungat balaurul FMI care suge singele natiunii (cunoasteti mantra recitata de ani buni)
  • pentru publicul intern din PSD: isi reface imaginea de forta in fata partenerilor externi

Ce risca Romania:

  • intensificarea discursului nationalist in prag de alegeri prezidentiale. PSD a sondat piata la europarlamentare cu sloganuri de tipul „Mandri ca suntem romani” si „Trimitem la Bruxelles oameni care apara Romania”. Pas foarte riscant, avind in vedere contextul regional (Ucraina, Moldova, Rusia, plus radicalizarea discursului nationalist la Budapesta)
  • o eventuala rupere a acordului cu FMI in plina campanie electorala i-ar aduce puncte majore premierului sau candidatului sustinut de el, dar ar putea pune presiune uriasa pe buget, in functie de reactia agentiilor de rating si a pietelor care finanteaza Romania. Intrebare suplimentara: e facut vreun studiu despre impactul ruperii acordului inainte de termen?
  • desfacerea baierilor pungii pentru campania electorala, cu consecinte greu de calculat pentru bugetul anului 2015 (ne amintim ce s-a intimplat in 2009 dupa ce Guvernul Tariceanu a dat drumul cheltuielilor nechibzuite in 2008)

Si o constatare ingrijoratoare despre colectarea execrabila la buget. In ciuda reformei supervizate de Banca Mondiala, ANAF subperformeaza fata de programul asumat. A confirmat-o indirect ministrul Ioana Petrescu in declaratia de joi, cind s-a referit la incasari crescute fata de anul trecut, nu fata de programul asumat, in timp ce la cheltuieli a facut comparatie intre realizari si program: „… încasările suplimentare, care pe primele cinci luni ale acestui an au fost cu aproximativ 6% mai mari decât anul trecut, şi din faptul că deocamdată pe primele cinci luni s-a cheltuit sub aşteptări, deci sub cât a fost prognozat”. Incasarea sub programul asumat pune in pericol si executia bugetara din acest an, dar si pe cea de anul trecut, si confirma informatiile din piata despre modul selectiv-politic in care Fiscul isi face treaba.

PS: O mentiune si pentru comportamentul ridicol al consilierilor de presa de la Guvern. Reporterului HotNews.ro si altor reporteri le-a fost taiat accesul la echipamentele tehnice atunci cind au vrut sa adreseze intrebari ministrului Finantelor in conferinta de presa de joi seara, dupa finalul negocierilor cu troica. Erau intrebari legitime, care serveau interesul public ceva mai mult decit „pamatufurile” de la televiziunile prietene. Este o dovada incontestabila de cenzura.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro