Putin-stapanul si un armistitiu de Paste

Incredibilă succesiune de declaraţii! Ieri, Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, toate într-o singură emisiune:

• „Nu ne e frică de NATO. Putem să-i sufocăm noi înşine”.

• „Ruşii au un cod genetic care e în acelaşi timp stabil şi flexibil. Probabil de aici provine măreţia noastră”.

• „Sub ţari, estul Ucrainei era numit Noua Rusie. De ce guvernul sovietic l-a dat Ucrainei, Dumnezeu să-i judece pentru asta”. Putin a continuat de-a lungul emisiunii să se refere la estul ucrainean ca la Noua Rusie.

Este că acest tip de retorică seamănă tot mai mult cu cea practicată de Hitler? Iar când, răspunzându-i lui Snowden, Putin spune că „vorbim ca între doi agenţi secreţi”, toată sala îi aplaudă (!) gluma, uitând că Putin a fost (şi încă este) ofiţer KGB, una dintre cele mai criminale organizaţii secrete din istorie. Halucinantă amnezie.

În plus, Kremlinul susţine partide de extremă dreapta din mai multe ţări UE. Sfetnicul lui Vladimir Putin, ideologul eurasiatic Alexandru Dughin, a fost gazda moscovită a lui Gabor Vona, liderul grupării extremiste maghiare Jobbik. Tot Dughin i-a trimis o scrisoare de susţinere lui Nikos Michaloliakos, conducătorul grupării neo-naziste „Zori de aur” din Grecia (mai multe puteti citi aici). Frontul Naţional al Marinei Le Pen este puternic susţinut de varianta franceză a televiziunii oficiale a Kremlinului, Russia Today. Aceste partide/mişcări nu s-au ferit să-şi exprime public susţinerea pentru anexarea Crimeei de către Rusia.

Afecţiunea lui Vladimir Putin pentru ele este motivată de puternica orientare anti-UE a tuturor acestor mişcări politice. Contextul este cu atât mai favorabil violentei propagande anti-occidentale emisă de Kremlin cu cât aceste grupări extremiste ar putea câştiga o cincime din voturi la alegerile europarlamentare din mai.

Deja la Bruxelles, geografia politică începe să se rearanjeze, demarcaţia principală nemaifiind de-a lungul liniei dreapta-stânga, ci a celei pro-UE versus anti-UE. Menţinerea diferenţelor şi intensificarea tensiunilor în interiorul UE este de altfel atmosfera cea mai convenabilă lui Vladimir Putin. Nu este nicio îndoială că o Rusie condusă de ofiţeri KGB va domina facil o Europă dezbinată şi cu probleme de identitate.

Pasivitatea Occidentului vizavi de acţiunea în forţă a Kremlinului are un alt efect mai puţin evident, dar foarte periculos. Moralul est-europenilor, şi aşa la cote destul de joase ca urmare a crizei economice, se va prăbuşi şi mai mult. Toată presa occidentală şi cei mai importanţi comentatori ai ei au acuzat în ultimele zile impotenţa Vestului în faţa Rusiei. Rar mi-a fost dat să văd un aşa cor care strigă, practic pe o singură voce, către liderii occidentali: „Neputincioşilor”.

• Edward Lucas (Daily Mail): „Evenimentele din ultima lună ne-au arătat un Occident divizat, umilit şi fără putere în faţă acaparării de teritorii de către Rusia”.

• Judy Dempsey (Carnegie Europe) : „Putin are acum mână liberă să schimbe graniţele Ucrainei, iar consecinţele vor bântui în curând Europa”.

• The Economist: „Costul stopării ursului rusesc este mare – dar va fi şi mai mare dacă Vestul nu face ceva”.

• Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Şi UE şi NATO preferă de o mie de ori mai mult să vorbească decât să tragă. Singura problemă e că şi Putin ştie asta”.

• Anne Applebaum (Washington Post): „Occidentul trebuie urgent să-şi regândească strategia în privinţa Rusiei. Intrăm într-o nouă eră şi avem nevoie de unelte noi ca să ne descurcăm în ea”.

• Până şi pacifistul Fareed Zakaria (vedeta CNN) subliniază deloc subtil că „respectarea normelor împotriva anexărilor prin forţă pe criterii naţionaliste va face diferenţa dintre pace şi război”.

Promisiunea prosperităţii capitaliste şi angajamentul protecţiei în faţa insaţiabilului apetit expansionist al Rusiei sunt ingredientele principale ale suportului popular considerabil de care Occidentul beneficiază în aria noastră geografică. Împlinirea primei promisiuni a fost şi este serios subminată de criza economică a vestului european şi de criza morală (a se citi corupţia) estului european. Iar dacă balticii, polonezii sau românii îşi vor pierde încrederea în angajamentul protector asumat de Occident, atunci pentru Putin se deschid mai multe opţiuni atractive.

Închideţi pentru o clipă ochii şi imaginaţi-vă o Românie (sau o Polonie) în care un partid puternic naţionalist şi anti-occidental ar câştiga 25% din votul popular.

Acest pericol a fost corect sesizat cel puţin de către administraţia americană, de unde şi gesturile simbolice din ultimele zile, când preşedintele României s-a plimbat pe o navă de război americană, iar premierul României cu un F16 american. Însă ecuaţia nu este atât de simplă, căci dacă teritoriul României este protejat de NATO/şi UE, acelaşi lucru nu este valabil pentru Republica Moldova.

În cazul unui „război mascat” pe model ucrainean pornit de Vladimir Putin pe teritoriul moldovenesc, occidentalii nu vor avea mai multe instrumente de intervenţie la îndemână decât au în prezent în Ucraina. Dar afecţiunea românilor pentru cei de peste Prut va cere o astfel de intervenţie. În prăpastia dintre aceste aşteptări nerealiste şi calculul geopolitic, teza „ipocriziei occidentului” va prolifera.

Deocamdată Vladimir Putin este cel care conduce jocul. El, nu liderii occidentali, decide unde se trasează liniile roşii. Nu există simptom mai clar al acestei situaţii decât reacţiile cu care a fost întâmpinat acordul semnat ieri la Geneva, care prevede returnarea clădirilor administrative ocupate de pro-putinişti către autorităţile de la Kiev.

Russia Today, televiziunea oficială a Kremlinului, a interpretat acordul în următoarea cheie: „militanţii” pro-ruşi din estul Ucrainei nu pot fi controlaţi şi ar putea refuza să respecte acest acord. Administraţia americană pare să se fi trezit în sfârşit, Barack Obama admiţând la rându-i că „nu avem nicio certitudine” că acest acord va fi respectat. Suntem aşadar doar în faţa unui armistiţiu de Paşte. Iar cel care va decide dacă şi câte ouă vor fi sparte este doar Vladimir Putin.