"Calin Tariceanu e un domn": Surogatul pretins liberal al fesenismului etern

Istoria Romaniei post-decembriste este una a necontenitelor schimbari de masti. Era in 2004 cand Cristian Preda nota faptul ca lipsesc biografii ale personalitatilor care si-au pus pecetea asupra vietii politice din Romania de dupa 1989. Intre acestea, ar fi necesara una a lui Calin Popescu-Tariceanu, figura proeminenta din grupul tinerilor liberali fondat de Horia Rusu si Dinu Patriciu, incurajati de Radu Campeanu si alti “seniori liberali”. In anii cand a fost premier, dl Tariceanu facea figura de personaj elegant, scrobit, distins si distant, un “boier” situat in alt univers retoric decat presedintele Traian Basescu. I se spunea, poate excesiv de malitios, Moliceanu. I se potrivea insa ca o manusa cealalata porecla: Razgandeanu. Mai intai a sustinut, apoi s-a opus, la indemn patrician, alegerile anticipate. A sabotat cat i-a stat in puteri unficarea dreptei propusa de Valeriu Stoica. Liberalismul domnului Tariceanu se dovedeste tot mai mult o impostura.

Imi amintesc ca nu putini erau cei care spuneau “Calin Tariceanu este un domn”. Ratiune suficienta pentru acestia sa eludeze populismul accentuat al echipei Tariceanu. Liberalismul sau era unul absorbit din mediul de familie. Sigur, se stiu acum lucruri nu tocmai onorabile despre Dan Amedeo Lazarescu, cel care l-a crescut, daca nu ma insel, dar nu se poate nega ca era un intelectual.

In primavara anului 2006, dl Tariceanu s-a dus la Timisoara si a participat la un miting alaturi de Mircea Dinescu, Stelian Tanase si Marius Oprea. Se radea copios pe seama imaginarului moment cand Comisia Prezidentiala ii va inmana lui Traian Basescu “Raportul Final”. In acele momente Traian Basescu era in spital, dupa o interventie chirurgicala. Domnul Tariceanu, care, cu sprijinul lui Marius Oprea si al amicilor acestuia, se metamorfozase in anticomunist pur si dur, nu avea catusi de putin probleme cu securistul Felix.

La sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006, seful guvernului a asistat impasibil la agresiunea lui Vadim si a bandelor sale. Tot ce era stanjenitor pentru Traian Basescu era util pentru Calin Tariceanu. Omul a dezvoltat ceea ce putem numi nevroza Basescu. Basescofobia a devenit principala, daca nu chiar unica sa motivatie politica si psihologica.

Aceasta fobie s-a acutizat in anii urmatori. Acum, dl Tariceanu a parasit PNL dupa ce efortul sau de a mentine in viata USL-ul dominat de Victor Ponta a esuat penibil. Nu trebuie sa fii un admirator al lui Crin Antonescu (iar eu unul nu pot fi suspectat ca as fi) spre a-i intelege dezamagirea si iritarea cand se trezeste cu sfaturi de la dl Tariceanu transmise din biroul marelui plagiator national. Prin demisia lui Calin Popescu-Tariceanu se incheie un capitol din istoria post-decembrista a PNL. Din pacate, nu unul glorios.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro