Cronica de film. Oameni din cuvinte

Tvr Cultural a programat săptămâna trecută filmul Poate mai trăiesc și azi, producție de dată relativ recentă a regizorului Tudor Cristian Jurgiu. Creație care vine după un scurt metraj din anul 2009 despre care am citit doar lucruri bune (Nunta lui Oli) și după alte câteva filme de același gen, pare-se mai puțin semnificative, și după Câinele japonez din 2013. Film de lung metraj care, deși onorat de prezența în distribuție a marelui actor Victor Rebengiuc, a fost departe de a produce unanimități critice.

Poate mai trăiesc și azi, film din 2019, nu a avut parte nici măcar de opinii critice contrare. Deși beneficiar al unei nominalizări la premiile Gopo (după părerea mea binemeritată de excelenta actriță care e Nicoleta Hâncu), filmul a stârnit noian de aprecieri negative. Et pour cause.

Poate mai trăiesc și azi aspiră la condiția de basm modern. Titlul filmului te duce cu gândul la celebra frază de încheiere a poveștilor cu fii și fiice de împărat care s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Ideea de basm este indusă și de grafica vorbelor inserate în generic ca și în corpul peliculei.

Clara și Vlad nu sunt ei ființe cu sânge albastru, însă mai mult ca sigur că nu au nici urmă de griji materiale. Faptul că la un moment dat cei doi apar într-o secvență filmată pe un șantier, iar Vlad are pe cap o cască galbenă pare să fie un indiciu că măcar unul dintre ei este, cum se zice, încadrat în câmpul muncii. Nu stiu de ce secvența respectivă m-a dus cu gândul la spectacolul de teatru tv și, mai apoi, la filmul Zestrea, ambele făcute prin anii 70 de regizoarea Letiția Popa, după piesa omonimă a lui Paul Everac. Dincolo de asta, cert e că secvența s-a potrivit ca nuca-n perete cu restul.

Clara și Vlad nu aspiră la condiția de cuplu perfect. Cu toate acestea, discută compulsiv, se contrazic aproape pe orice temă, sunt firi net diferite. Nu, Poate mai trăiesc și azi nu este un film feminist, nu vorbește despre drepturile femeii și superioritatea vădită a acesteia, nerecunoscută evident de sexul tare, însă e clar că totuși în cuplul în cauză femeia conduce. Deși la un moment dat, poate și fiindcă se află în fața unei biserici, cei doi se conving unul pe altul că au gusturi comune, între Clara și Vlad ceva nu merge. De aici și finalul deschis al filmului. Deschis în dorința de a justifica acel poate din titlu.

Clara și Vlad nu interacționează cu nimeni, par a nu avea nici părinți și nici vreun fel de prieten care să le mai dea din când în când vreun telefon și să-i mai întrebe de sănătate. Nu știm cum îi merge lui Vlad la serviciu (dacă într-adevăr are unul), cei doi nediscutând nici un moment despre joburi, bani ori dificultăți în plata utilităților. Secret total. Poate că regizorului nu îi place metoda lui Stanislavski, mai mult ca sigur nu e preocupat de dosare de existență. Asta era treaba lui Camil Petrescu. Secret total și în privința a ceea ce fac cei doi când nu se ceartă. Iată, de pildă, Clara își anunță partenerul că va merge la un party, numai că nu știm dacă a fost sau nu a fost acolo.

Clara și Vlad sunt îngropați în vorbele proprii, când mai tandre, când mai dure. Nu au substanță, sunt ființe din cuvinte. Dacă nu cumva chiar doar din hârtie.

Mare păcat fiindcă atât Nicoleta Hâncu cât și Bogdan Nechifor, unicii interpreți ai filmului, unul cu un buget care a depășit cu ceva 500.000 de euro, sunt actori de frunte ai tinerei generații. Nicoleta Hâncu are pe fișa de creație o seamă de roluri admirabile în spectacole de teatru regizate de Victor Ioan Frunză pe vremea Trupei fără nume. Deține chiar și un premiu UNITER pentru rolul Elmire din spectacolul Tartuffe montat la Teatrul Metropolis de creatorul sus-menționatei trupe. A jucat în câteva filme, cel mai recent fiind Taximetriști. Bogdan Nechifor joacă la Teatrul Excelsior din București (unde chiar merită cu asupra măsură să fie văzut în Solaris), la Teatrul Dramaturgilor Români, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov și în montările companiilor independente. A apărut în filme precum Poarta albă și Cardinalul. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro