Lansarea volumului "Elogiu eșecului. Patru pilde de umilitate" de Costică Bradățan, profesor de științe umaniste la Texas Tech University. Vineri, ora 19:00
Editura Spandugino vă invită vineri, 19 aprilie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), la lansarea unei cărți-eveniment a profesorului Costică Brădățan: Elogiu eșecului. Patru pilde de umilitate, în remarcabila traducere realizată de Vlad Russo. Pentru ediția în limba engleză, In Praise of Failure. Four Lessons in Humility (Harvard University Press, 2023) – care s-a bucurat de o elogioasă receptare în presa internațională de specialitate, Costică Brădățan, profesor de științe umaniste la Texas Tech University (SUA), a primit prestigiosul Premiu PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024.
Alături de autor, vor vorbi: Tatiana Niculescu, Sorin Alexandrescu, Vlad Russo. Moderator: Cristian Pătrășconiu Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe.
„Captivant și strălucitor…” Anna Katharina Schaffner, The Times Literary Supplement
„Reflecțiile lui Costică Brădățan transmit o luminoasă reziliență în fața conflictelor inerente vieții. Pildele sale de umilitate ne ajută să înțelegem că urmărirea succesului este adesea motivată de teama de eșec și că strădaniile noastre creatoare sunt deseori eschive în fața propriei mortalități.” Michael S. Roth, The Washington Post
„Brădățan scrie cu vervă și eleganță, fiecare gând și fiecare expresie sunt armonios îmbinate… Am fost fascinată de cartea lui Brădățan chiar dacă, sau mai ales atunci când, mă tulburau concluziile sale.” Jennifer Szalai, The New York Times
Costică Brădățan (n. 1971) este profesor de studii umaniste la Texas Tech University, SUA, și profesor onorific de filozofie la University of Queensland, Australia. Absolvent al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, este doctor, în aceeași disciplină, al Universității Durham (UK). Redactor pentru filozofie și religie la Los Angeles Review of Books, coordonator a două colecții de carte, „Philosophical Filmmakers” (Bloomsbury) și „No Limits” (Columbia University Press), a publicat eseuri și editoriale în The New York Times, Washington Post, Times Literary Supplement, TIME Magazine. Cărțile sale, în care pledează pentru o filozofie durabilă, transformatoare prin recuperarea unor surse mult timp ignorate, precum miturile, literatura, misticismul și istoria artei și a filmului, au fost elogios întâmpinate și traduse în numeroase limbi: The Other Bishop Berkeley: An Exercise in Reenchantment (Fordham University Press, 2006); Dying for Ideas: The Dangerous Lives of the Philosophers (Bloomsbury, 2015; Humanitas, 2018). În pregătire: Against Conformity (Princeton University Press) și The Prince and the Hermit (Penguin).