VIDEO INTERVIU Regizorul Cristi Puiu: Filmele functioneaza pe un soi de mimetism destul de primitiv, adica pe modelul "ce face omul, face si maimuta"
„Cred ca de maniera generala premiile ar trebui date primului si celui de-al doilea film. Dupa aceea gata baieti, terminati cu prostiile.Mi se pare penibil sa vad regizorii astia cu 20 de filme in palmares care stau si atarna acolo dupa un Palme d’Or sau un Urs de Aur. Ce tristete si ce sminteala. Mi se pare oribil”, a declarat regizorul Cristi Puiu intr-un interviu acordat HotNews.ro in cadrul Festivalul Astra Film.
Fragmente din interviul lui Cristi Puiu
„Ca in fiecare an si exact ca la orice festival de film, adica si mai bune si mai putin bune, si proaste si foarte bune. Ca in fiecare an, desi am impresia ca anul acesta a fost mai bun. Dar e doar o impresie. Si anul trecut am avut impresia ca a fost un an mai bun decat precedentul samd. ” – despre festivalul Astra Film.
„Regizorii de film sunt mai putin interesati de o cercetare reala, de chestiuni legate de cinema si sunt mai mult interesati de faima, de recunoastere. Vorbesc de Romania, ca ma intereseaza Romania, dar nu e un fenomen romanesc, asta se intampla peste tot. Din cauza asta dialogul nu este posibil., pentru ca investitia de inteligenta se duce de fapt intr-un soi de marketing personal, intr-un soi de management personal, intalniri, PR. Si de regula filmele functioneaza pe un soi de mimetism destul de primitiv, adica pe modelul „ce face omul, face si maimuta”. Si filmele care sunt recunoscute sau bine receptate de catre public, ajung sa reprezinte un model pentru multi regizori si care nu fac altceva decat sa copieze.”
„Documentarul a fost foarte multa vreme in Romania, din pacate, din nefericire, socotit un fel de ruda saraca a cinematografiei. Filmul de fictiune ocupa prima pozitie, apoi sunt doua, trei locuri goale, multa televiziune in spate si documentarul undeva in fundul curtii. Cam asa se intampla. Cinemaul incepe cu documentarul, nu incepe cu fictiunea.”
„Cand eram in scoala, am avut un workshop cu un regizor britanic si a venit la noi si ne-a zis ca voi urmeaza sa fiti regizori, iar ca regizori trebuie sa stiti si ce inseamna sa fi si de partea cealalta a aparatului de filmat. Asa ca workshop-ul va consta exact in asta: fiecare dintre voi va scrie un scenariu in care va juca si care va fi regizat de el insusi. Ceea ce am si facut si a fost extraordinar de greu. Nu povestea cu regia, cu filmarea, unde pui camera samd. (…) Pentru actor lucrul acesta este foarte dificil. Adica e un cosmar. Sunt niste oameni care se uita la tine. Tu esti in fata aparatului. Pozitia asta e o pozitie nu tocmai confortabila. Pozitia autorului, prin autor inteleg regizor, operator imagine, operator sunet, toti cei care mai sunt pe acolo, ar trebui sa fie una responsabila. Este o mare responsabilitate, pentru ca aparatul de filmat este o mitraliera.”
„Cred in continuare ca festivalul ar trebui sa aiba o selectie mai mica. Chiar cred. Dar asta este parerea mea, nu este festivalul meu. Cred ca de maniera generala premiile ar trebui date primului si celui de-al doilea film. Dupa aceea gata baieti, terminati cu prostiile. Mi se pare penibil sa vad regizorii astia cu 20 de filme in palmares care stau si atarna acolo dupa un Palme d’Or sau un Urs de Aur. Ce tristete si ce sminteala. Mi se pare oribil. O sa zica, dar stai putin ca de fapt e o chestiune de business, pentru ca daca iau premii filmele cutare si cutare ele vor fi mai usor distribuite, cumparate. Ceea ce e adevarat. Dar eu ii vad pe regizorii astia cum stau si atarna si le curg balele, ceea ce iarasi e adevarat.”
Prima parte a interviului cu regizorul Cristi Puiu*
*Miercuri, 23 octombrie, HotNews.ro va publica partea a II-a a interviului cu regizorul Cristi Puiu