Elon Musk a primit un răspuns din România după ce i-a făcut dictatori pe judecători
Orice alegeri din lume sunt validate de o curte, o instanță, de către judecători i-a explicat lui Elon Musk românca Alina Mungiu-Pippidi, profesoară de științe politice și studii democratice în Roma. Ea îi explică lui Musk, folosind chiar citate din Donald Trump și din lege. „Poporul român are dreptul la o alegere onestă ca și poporul american”.
Elon Musk a întrebat, într-o postare pe X, cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie considerat un dictator. „El se referă la alegerile prezidențiale din România, care probabil i-au atras atenția datorită declarației potențialului câștigător că a întâlnit câțiva marțieni când lucra consultant la ONU”, a scris Alina Mungiu-Pippidi, într-un comentariu, în engleză, pe pagina personală de LinkedIn.
Postarea se numește „Cum funcționează integritatea electorală, pentru utilizarea lui Elon Musk”.
Profesoara spune că întrebarea lui Elon Musk se potrivește pentru ”întrebările și răspunsurile” unui curs de integritate electorală pentru studenți începători, „cu excepția faptului că domnul Musk lucrează pentru #PresidentDonaldTrump”.
Alina Mungiu-Pippidi îi oferă lui Musk, la nedumerirea că un judecător poate anula alegeri, un citat chiar din Donald Trump:
„Începând de luni, campania noastră va începe urmărirea în instanță pentru a ne asigura că legile electorale sunt pe deplin respectate și că câștigătorul de drept este așezat (în funcția de președinte al SUA – n.r.). Poporul american are dreptul la alegeri oneste… Aceasta este singura modalitate de a ne asigura că publicul are încredere deplină în alegerile noastre”. Asta a scris actualul președinte ales al SUA, Donald Trump, când a contestat la tribunal alegerile câștigate de Joe Biden, la anterioarele alegeri.
„Așa funcționează alegerile. Ele trebuie să fie validate (sau invalidate) de cineva după ce integritatea lor este verificată”
Prin urmare, Alina Mungiu, fostă profesoară la Berlin, acum la Roma, amintește că ”răspunsul este destul de elementar: așa funcționează alegerile. Ele trebuie să fie validate (sau invalidate) de cineva după ce integritatea lor este verificată. Acel “cineva” este de obicei un judecător”.
„Judecătorii stau în curți electorale speciale, în instanțe ordinare care au jurisdicție asupra alegerilor (cum ar fi cele pe care Trump le-a dat în judecată atât la nivel federal, cât și la nivel de stat) și în Curțile Supreme sau Constituționale. Judecătorii au salvat destul de multe democrații tinere (vezi Kenya) atunci când alegerile au fost fraudate, anulându-le și cerând organizarea altora noi”.
„Numai un judecător (sau mai mulți judecători de obicei) poate anula alegerile atunci când integritatea acesteia este compromisă.
”Alegerile din România, care l-au iritat pe Musk, au fost compromise”, afirmă Alina Mungiu-Pippidi. De ce?
„Câștigătorul” a declarat zero venituri și zero cheltuieli electorale, deși o armată de influenceri au fost cumpărați și au cumpărat și alții pe #Tik -tok pentru a face campanie pentru el”.
Profesoara îl invită pe Musk să se gândească cum ar fi dacă Trump ar fi declarat ”cheltuieli zero”.
„Este mai mult decât o problemă, este o sfidare a statului de drept. Poporul român are dreptul la o alegere onestă ca și poporul american, deși de obicei nu scriu despre al meu cu majusculă”, își încheie Alina Mungiu-Pippidi mesajul către Elon Musk.