VIDEO Cronica de film: "The Grandmaster"

Se spune ca in 1996, cand filma „Happy Together” in Argentina, Wong Kar-wai a descoperit intr-un magazin o poza cu Bruce Lee care i s-a parut fotogenic si ca asa i-a venit ideea unui film despre maestrul acestuia, Ip Man, si despre kung fu. Pentru „The Grandmaster”, Wong a intalnit peste 100 de maestri kung fu, dar filmul e, mai degraba, „kung fum” pentru ca, printre momentele coregrafice, cineastul introduce ingredientele sale obisnuite: fum, picaturi de apa cazand in ralenti si, fireste, un love story ascetic ce strabate timpul.

Wong Kar-wai a crescut in Hong Kong unde, in anii 60-70, era plin de scoli de arte martiale, multe conduse de maestri chinezi. Insa mama nu l-a lasat sa mearga, spunandu-i ca numai politistii si golanii le frecventeaza.

Eu am alta amintire cu Bruce Lee: primele poze cu el le-am vazut prin anii 80 intr-o tabara din Busteni unde eram in vacanta cu scoala. Se vindeau la discoteca unde dansam seara pe hitul „Marina” si unde ne uitam siderate dupa baietii polonezi, blonzi si inaccesibili (fiind deja la liceu). Primii baieti straini pe care ii vedeam in carne si oase.

Ce departe e aceasta amintire, ca si imaginea asiaticului la bustul gol despre care nu intelegeam de ce e tot timpul dezbracat, de maiestuosul film al lui Wong Kar-wai. Maiestuos si pretentios, vazut intr-o proiectie de presa criminala, rebegita de frig afara la MTR si inghitind cu noduri o traducere de pe net (cea care s-a dat la Anonimul, nu care intra in sali!) care folosea „tre” in loc de „trebuie” si amintea intr-un loc chiar si de oala cu sarmale (chinezesti, desigur).

Filmul incepe cu o complicata secventa de kung fu desfasurata noaptea, pe ploaie. Ip Man (Tony Leung Chiu-wai) are pe cap o palarie panama care il face sa semene cu Dan Nutu in filmul „Puzzle”. Nici ploaia, nici adversarii pe care ii invinge unul cate unul nu ii strica freza – de ce s-ar impiedica de „tre”?

Daca am inteles bine, Gong Baosen (Wang Qingxiang), un maestru kung fu din nord care tre sa se retraga, incepe sa isi caute un inlocuitor si ajunge in sud, la Foshan, unde il remarca pe Ip Man, desi fiica sa, Gong Er (Ziyi Zhang) era mai pregatita sa ia postul, desi i se tot repeta in disperare ca tre sa se marite si sa lase naibii artele martiale in seama barbatilor.

Gong Er nu se marita, il urmareste, provoaca si ucide pe cel care ii omorase tatal, intalnindu-se de mai multe ori cu Ip Man, de care se indragostise inca inainte de prima confruntare, excelent coregrafiata (de Yuen Wo Ping, care si-a legat numele de „Matrix” , „Tigru si dragon” etc) si in care, in maniera consacrata, Wong Kar-wai presara erotism cu pipeta.

Imi cer scuze ca sunt prozaica, dar nu e numai din pricina frisoanelor si a traducerii. Americanii au vazut varianta scurta a filmului (asa a decis distribuitorul Harvey Weinstein), iar criticii de peste Ocean deplang asta, banuind ca varianta originala e mult mai tare ca varianta scurta, insa pe mine „magnetismul” filmului m-a facut sa tot verific ceasul.

Dupa umila mea parere, de la „In the Mood for Love” incoace Wong Kar-wai nu face decat sa se invarta in cerc, repetandu-si mantra ba intr-un picior, ba in celelalt. Dupa ce am fost cucerita de valatucii de fum din „In the Mood for Love”, nu ii mai pot vedea in alt film de Wong Kar-wai fara sa nu ma apuce tusea.

Fumul e doar un detaliu. Cineastul a alunecat intr-un manierism din care nu se mai poate extrage si in care probabil ca se simte bine, ca si cum s-ar scalda intr-o peltea, pe soba.

In „The Grandmaster” cele mai reusite parti sunt, intr-adevar, secventele de kung fu, coregrafiate pana la ultimul fir de muschi si filmate/montate cu infinita delicatete. Nu seamana o secventa cu alta, dar ce remarci din aproape toate este ca, spre deosebire de alte filme de gen, adversarii nu folosesc arme si se bat fara sa darame si sa sparga decorul din jur.

Nu vreau sa stiu cat timp le-a luat interpretilor sa invete toate miscarile, dar am citit undeva ca Tony Leung se antreneaza din 2002, Wong amanand de mai multe ori proiectul ca sa filmeze „2046”, „Eros” si „My Blueberry Nights”, dupa cum Zhang Ziyi ar fi declarat la premiera chineza (din 8 ianuarie 2013) ca n-o sa mai joace niciodata intr-un film cu secvente kung fu.

De fapt, de ce s-ar spune ca „The Grandmaster” marcheaza trecerea lui Wong Kar-wai la un gen cu totul nou? La fel ca eroul lui Caragiale care vede peste tot 80% apa, cineastul adapteaza genul kung fu stilului poetic lansat de el odata cu „In the Mood for Love”. Nu exista prea multa poveste in film, dar tot e schitat pe fundal tabloul Chinei incepand cu anul 1936 si pana dupa 1953, trecand prin razboiul cu Japonia si revolutia comunista din 1949.

Povestea e inegal conceputa, cu amorul dintre Ip Man si Gong Er umflandu-se ca o gogoasa uituca taman cand e tarziu, ca si cum nu doar eroul, ci si autorul si-ar fi dat seama in extremis ca existase un love story, si atunci amandoi simt nevoia sa supraliciteze.

Wong isi imparte materialul in tablouri pe care le consacra prin fotografii care devin sub ochii nostri alb-negru, aidoma originalelor care se pot vedea si pe net, dar si acestea vadesc o pretiozitate pe care ori o imbratisezi de la bun inceput, ori te tii tare tot filmul.

De parca n-ar fi fost de ajuns, aceste imagini ultra-super-stilizate sunt insotite la nivelul textului de replici „gen zen” care impanzesc intreg filmul, alcatuind un fel de tort etajat, cu rozuri si verniluri chimice. Probabil ca odata cu DVD-ul se va lansa si o carticica cu citate, de genul celor pentru mamici si pisici de vanzare in librarii, langa casa de marcat.

Sigur ca totul e ingrijit si frichinit pana la ultimul detaliu, dar e prea ingrijit si prea frichinit ca sa palpezi si un miez acolo – si e prea evidenta dorinta de a face un film frumos, destept si grav ca o litanie.

Si unul a carui poveste de dragoste sa treaca prin tine ca aerul printr-o perdea, intr-o seara inmiresmata de vara. Aflam in debutul filmului de la Ip Man care vorbeste din off, ca viata sa are patru anotimpuri, si ca primavara a inceput cand a implinit 40 de ani.

Foarte frumos! Wing chun, stilul de kung fu pe care il practica, inseamna si „primavara frumoasa”, iar acest enunt e ilustrat si de demonstratia pe care Ip Man i-o face lui Gong Baosen, sub privirile discrete ale fiicei acestuia, Gong Er.

Dar sugerarea iubirii care insoteste, ca o replica din umbra, „cariera profesionala” care incepe in momentul cand Gong Baosen il descopera, e mult mai rarefiata decat ar fi trebuit pentru a o face memorabila sau macar credibila. „In the Mood for Love” se ocupa numai de dragoste, dar aici perdeaua prin care trebuie sa treaca aerul are prea multe gauri.

Pomeneam la inceput de fotografia cu Bruce Lee pe care Wong a descoperit-o in Argentina. Un al doilea imbold sa faca filmul a fost un material video cu Ip Man turnat cu trei zile inainte sa moara (in 1972) si in care acesta s-a oprit dupa o figura de wing chun.

Wong Kar-wai s-a gandit de ce s-o fi oprit maestrul, iar explicatia sa a fost ca cei care urmau sa vada materialul video sa aiba timp sa se gandeasca la ce au vazut, sa le intre mai bine in minte.

Pacat ca aceasta explicatie nu l-a ajutat mai mult in realizarea filmului si pacat ca i-a refuzat pe toti maestrii care s-au oferit sa il initieze in kung. Daca ar fi inteles kung fu-ul pe pielea lui, altfel ar fi fost si filmul.

Ah, sa nu uit: Bruce Lee nu apare.

Trailer:

„The Grandmaster”/ “Yi dai zong shi” – de Wong Kar-wai, cu: Tony Leung Chiu Wai, Ziyi Zhang, Jin Zhang, Wang Qingxiang. Premiera romaneasca 13 septembrie 2013