Cum a promis USL in 2011 ca nu va accepta niciodata eutanasierea maidanezilor, printr-un protocol de colaborare cu ONG-ul lui Marius Marinescu
In decembrie 2011, USL a semnat un protocol de colaborare cu Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului (FPAM), un ONG infiintat in aceeasi luna de fostul senator Marius Marinescu. Prin acest protocol, valabil pana in 2020, USL se angaja sa promoveze printr-o initiativa legislativa interzicerea eutanasierii cainilor comunitari. Mai mult, ONG-ul lui Marinescu a fost inclus in august 2013, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, in Consiliul Economic si Social, organismul consultat obligatoriu de catre initiatorii proiectelor de acte normative.
Uniunea Social-Liberala (USL) si Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului (FPAM) au incheiat la 21 decembrie 2011 un Protocol de Colaborare pentru „protejarea mediului si apararea drepturilor animalelor din Romania”, obiectivul urmarit fiind, in principal, interzicerea eutanasierii cainilor comunitari.
Potrivit documentului, USL si FPAM „vor colabora pentru implementarea politicilor de protectie a mediului si a animalelor (…) vor monitoriza activitatea Executivului, astfel incat sa opreasca si sa previna masurile abuzive luate de autoritati, precum si incalcarea legislatiei romane, a reglementarilor comunitare si a Tratatelor si Conventiilor europene si mondiale cu privire la protectia mediului si animalelor” si, de asemenea, „in urma consultarilor cu Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului, Uniunea Social-Liberala va depune, in Parlamentul Romaniei, in sesiunea legislativa de la inceputul anului 2012, o initiativa legislativa care sa impuna normele europene in ceea ce priveste gestionarea cainilor comunitari, prin interzicerea eutanasierii”.
Protocolul este valabil pana la data de 21 decembrie 2020, se mai preciza in document.
- Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului (FPAM) era la acel moment un ONG recent infiintat, la 8 decembrie 2011, de catre fostul senator Marius Marinescu, cunoscut pentru initierea legilor pentru protectia animalelor. In conducerea acestuia, pe langa Marius Marinescu, cu functia de presedinte de onoare, mai figureaza Mircea Serbanoiu – presedinte si Paula Iacob – prim-vicepresedinte.
- Din activitatea ONG-ului: Un articol publicat in martie 2013 de ziarul Ring anunta ca Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului „este gata sa finalizeze o ancheta de proportii referitoare la traficul de caini din tara noastra”. Potrivit ziarului, reprezentantii federatiei au strans deja probe si declaratii pe care le vor pune la dispozitia autoritatilor, reusind sa infiltreze oameni in organizatiile care se ocupa cu acest tip de trafic. „Maidanezii ajung in bordelurile zoofililor europeni, ajung in farfurii, in fabricile de pielarie. Din caini se fac pantofi si haine pentru tarile subdezvoltate. Cainii adoptati din Romania ajung in institutele de cercetari, acolo unde inca se mai practica testarea pe animale a medicamentelor si ajung in antrenamentele cainilor de lupta”, declara presedintele FPAM, Mircea Serbanoiu.
La semnarea protocolului, la care au participat din partea USL presedintii Victor Ponta si Daniel Constantin (vezi imagini de la eveniment), actualul premier a pledat in favoarea interzicerii eutanasierii, insa a mentionat ca trebuie gasita o solutie in ceea ce priveste cainii comunitari, pentru a nu mai exista situatii in care oamenii sa fie muscati pe strada.
„Acordul pe care l-am semnat asta seara reprezinta un angajament politic (…) Este de fapt un angajament al meu, al colegilor care sunt aici, ca exista niste principii si exista o preocupare absoluta pentru tara in care traim, mult mai importanta decat orice interes politic de moment, chiar daca la un moment dat pentru partidul pe care il reprezentam poate sa fie mai bine pentru a avea niste voturi sau a obtine o alianta… Ne asumam faptul ca pe primul loc nu va fi interesul politic, ci ceea ce ne dorim noi pentru tara si pentru copii nostri”, a sustinut atunci Ponta, potrivit realitatea.net.
„Ii inteleg pe cei care spun ca nu e normal sa fie muscati copii de caini sau batranii cand merg acasa, si intr-adevar nu e normal si trebuie sa gasim o solutie la aceasta problema. Dar nu e normal ca romanii sa fie batuti pe strada, nu e normal sa fie violati, nu e normal sa fie agresati pe strada. Noi ce facem? Concediem politisti si angajam hingheri. Asta este politica celui mic care taie imediat si celui musculos in uniforma militara care executa ordinele ca intotdeauna e mai bine sa gandeasca altul sa nu te obosesti sa gandesti tu”, a mai aratat Ponta.
Semnarea acestui protocol a avut loc la o luna dupa ce Parlamentul votase o noua Lege a cainilor fara stapan, care prevedea posibilitatea eutanasierii cainilor dupa ce autoritatile locale consulta populatia, lege contestata de parlamentarii USL la Curtea Constitutionala.
- ONG-ul lui Marinescu, inclus in Consiliul Economic si Social
Anul acesta, printr-o decizie publicata in Monitorul Oficial in data de 1 august, premierul a desemnat cele 15 organizatii neguvernamentale care fac parte din Consiliul Economic si Social (CES), alaturi de sindicate si patronate. Intre acestea se numara si Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului a lui Marius Marinescu. (Cei 15 membri ai plenului CES care sunt reprezentantii societatii civile sunt numiti prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii).
Consiliul Economic si Social este institutia consultata obligatoriu de catre initiatorii proiectelor de acte normative din domeniul sau de competenta, Parlament sau Guvern. Mai precis, initiatorii proiectelor de acte normative au obligatia de a solicita pentru acestea avizul consultativ al CES.
Astfel, dupa cum noteaza si organizatia pe site-ul sau, prin intrarea in CES, Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului „este recunoscuta ca singura autoritate in domeniul protectiei mediului, in care intra si animalele, din Romania”,„are un cuvant de spus cu privire la actele normative initiate de Guvern si Parlament pentru domeniul de competenta” , si „poate initia proiecte de acte normative din sfera ei de activitate, care vor fi avizate de catre reprezentantii CES”.
Cine este Marius Marinescu
Marius Marinescu a fost senator in legislatura 2004-2008, ales pe listele Partidului Democrat. Exclus din PD in 2007, el a intrat apoi in Partidul Conservator, din care a demisionat in 2009, inscriindu-se la scurt timp in PRM.
Este initiatorul proiectului de lege pentru modificarea si completarea legii 205/2004, privind protectia animalelor, devenita legea nr.9/2008 (Legea Marinescu I).
El a initiat de asemenea si un proiect de lege pentru modificarea si completarea OUG155/2001, privind programul de gestionare a cainilor fara stapan (Legea Marinescu II).
Istoricul legii cainilor fara stapan (Vezi aici traseul legislativ al proiectului de lege)
Proiectul legislativ a fost initiat in 2007 de Marius Marinescu. In acelasi an, proiectul a fost adoptat de Senat. Au urmat nenumarate discutii, amendamente si modificari, pentru ca in noiembrie 2011 Legea cainilor fara stapan sa fie adoptata de Camera Deputatilor, for decizional in acest caz. Forma in care a fost adoptata de deputati prevedea posibilitatea eutanasierii cainilor dupa ce autoritatile locale consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari de cartier. Vezi aici forma adoptata de Camera Deputatilor in 2011.
La finalul lunii noiembrie 2011, dupa ce legea a fost aprobata de Camera Deputatilor, 70 de deputati PSD si 54 de deputati PNL au sesizat Curtea Constitutionala. Potrivit sesizarii, prevederile Legii de modificare si completare a OUG 155/2001 incalca articolul 61 alineatul 2 din Constitutie, intrucat forma in care a fost adoptata in 22 noiembrie de Camera Deputatilor difera fundamental de proiectul aprobat la Senat. Problema eutanasierii si a conditiilor in care este dispusa aceasta este principala problema a legii, considera semnatarii sesizarii.
In ianuarie 2012, Curtea Constitutionala a decis ca este neconstitutionala Legea referitoare la cainii comunitari, care prevede ca eutanasierea animalelor fara stapan se va putea face dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia. In motivarea CCR se arata ca solutiile prevazute nu sunt clare si previzibile, iar autoritatile locale trebuie sa apeleze la eutanasiere doar in ultima instanta, dupa epuizarea celorlalte masuri.
Ulterior proiectul de lege a fost trimis la Senat pentru reexaminare, iar pe 12 martie 2013 a fost supus la vot in Senat. De data aceasta, proiectul elimina posibilitatea eutanasierii cainilor agresivi sau a celor care nu au fost adoptati din adaposturi intr-un anumit termen.Eutanasierea va putea fi facuta numai in cazul in care medicul veterinar declara cainele ca fiind bolnav incurabil.
„Este o victorie a Senatului, e o victorie a civilizatiei, este o victorie a senatorilor, care au inteles acest proiect de lege si au votat pentru, este si o victorie a iubitorilor de animale si, nu in ultimul rand, este si o victorie a mea”, declara atunci Marius Marinescu, initiatorul proiectului, care a asistat la dezbaterile din Senat de la balconul din sala de plen, insotit de un grup de iubitori de animale.
El a mai sustinut atunci ca fosta guvernare a schimbat sensul acestei legi la 180 de grade, introducand eutanasierea.