Daniel Constantin: Europolul se va ocupa de identificarea autorilor fraudei de etichetare a carnii de cal
Europolul a fost indentificat la nivel european ca fiind institutia abilitata sa se ocupe de stabilirea vinovatilor in scandalul declansat de etichetarea eronata a carnii de cal drept carne de vita, a declarat miercuri seara ministrul roman al agriculturii, Daniel Constantin, dupa reuniunea de urgenta a ministrilor de profil din sapte state UE de la Bruxelles, informeaza Agerpres.
„Vreau sa punctez faptul ca toate statele membre, Comisia Europeana (CE), presedintia irlandeza au manifestat deschidere cu scopul principal de a identifica in acord, in colaborare, cat mai repede, sursa fraudei. Principala concluzie care s-a tras este aceea ca nu este vorba de o problema care tine de siguranta alimentara. Cred ca lucrul acesta este cel mai important sa fie transmis si catre consumatori. Este o problema care tine de frauda si, din acest punct de vedere, o decizie care s-a luat este ca, dincolo de imbunatatirea legislatiei, sa se ocupe institutiile abilitate. La nivel european a fost identificat Europolul ca fiind cel care trebuie sa se ocupe de aceasta problema”, a spus Daniel Constantin in conferinta de presa tinuta dupa reuniune.
El a subliniat ca in discutii s-a evitat sa se indice vreun stat membru ca fiind sursa fraudei la etichetare.
„Presedintia irlandeza, CE, toate statele membre participante la reuniune au considerat ca este absolut prioritar sa nu invinovatim pe nimeni, pana cand nu va fi identificata sursa fraudei. Din punctul de vedere al Romaniei am reiterat faptul ca in mod voluntar in data de 9 februarie au inceput deja anchetele in Romania, chiar daca nu am avut elemente suficiente pentru a urmari trasabilitatea produselor. Din punctul nostru de vedere nu exista posibilitatea ca la aceste abatoare si pe teritoriul Romaniei, sa fi avut loc aceasta frauda”, a adaugat ministrul agriculturii.
CE a subliniat ca Romania a transmis toate datele necesare in timp util, iar „deschiderea noastra a fost apreciata”, a mai spus Constantin.