Scandalul carnii de cal: Profesionistii romani se apara (AFP)
Oficialii romani din sectorul agro-alimentar roman au intors mingea in terenul importatorilor francezi in cazul scandalului legat de lasagna din carne de cal, transmite AFP. Contactata de Hotnews.ro, Loredana Albu, PR-ul de la firma CarmOlimp a declarat ca abatorul pe care il reprezinta nu a furnizat materie prima pentru firma franceza Spanghero si din cate stie nu exista vreun abator romanesc care sa colaboreze cu compania franceza in acest sens.
„Nu imi vine sa cred ca un abator din Romania ar putea sa livreze carne de cal sub eticheta de carne de vita, pentru ca exista controale sistematice care se efectueaza in abatoare”, a declarat pentru AFP, presedintele sindicatelor din industria alimentara (FSIA), Dragos Frumosu.
Potrivit lui, pentru orice eventualitate, importatorul francez era obligat sa verifice calitatea carnii la receptie, mai ales ca a fost vorba de o cantitate mare.
„Daca nu au existat reclamatii la receptia marfii privind faptul ca a primit carne de cal in loc de carne de vita, inseamna ca importantorul francez si producatorul roman sunt complici sau a fost schimbata eticheta dupa”, a declarat Frumosu.
Intrebat despre scandal, presedintele Traian Basescu a declarat ca in cazul in care se va dovedi ca un producator roman a comis ilegalitati, „Romania va fi discreditata pentru mai multi ani”.
Presedintele asociatiei Romalimenta, care reuneste patronatele alimentare romane, Sorin Minea, a declarat pentru AFP ca exista trei abatoare mari care se ocupa cu vanzarea de carne de cal in Romania si exporta in principal in tari ca Franta sau Italia. El nu a putut insa sa ofere nicio cifra privind cantitatea de carne produsa si exportata.
Un expert agroalimentar roman a declarat sub protectia anonimatului pentru AFP ca „exista o filiera formata in principal din italieni care cumpara cai ieftini din Romania si ii revinde mai scump un Italia”.
Minea a mai precizat ca importatorul francez ar fi trebuit sa eticheteze carnea si sa noteze numele abatorului si tara de origine. „Importatorul francez trebuie sa arate documentele, asta in cazul in care nu are ceva de ascuns sau demonstreaza ca nu a cumparat carnea de pe piata neagra”, a mai adaugat el.
Sorin Minea a mai spus ca era „imposibil de confundat carnea de vita cu cea de cal” pentru ca „gustul, culoarea si textura sunt diferite”.
Ministerul roman al Agriculturii a anuntat sambata deschiderea unei anchete in acest sens.
Oficialii romani din sectorul agro-alimentar roman au intors mingea in terenul importatorilor francezi in cazul scandalului legat de lasagna din carne de cal, transmite AFP. Contactata de Hotnews.ro, Loredana Albu, PR-ul de la firma CarmOlimp a declarat ca abatorul pe care il reprezinta nu a furnizat materie prima pentru firma franceza Spanghero si din cate stie nu exista vreun abator romanesc care sa colaboreze cu compania franceza in acest sens.
1. Este vreunul dintre abatoarele CarmOlimp furnizor de materie prima pentru firma franceza Spanghero?
– Nu. Si, din cunostintele noastre, nici un abator romanesc nu este furnizor pentru firma franceaza Spanghero sau pentru Comigel
2. Este vreunul din abatoarele CarmOlimp acuzat ca a furnizat carne de vita amestecata cu carne de cal?
– Nu
3. Au loc verificari/ cercetari la CarmOlimp in aceasta chestiune?
– Au avut loc cercetari la nivelul industriei, inclusiv la Carmolimp, control care s-a rezolvat in cateva minute: grupul Carmolimp nu a exportat carne de vita in tot decursul anului trecut!
4. Care e pozitia CarmOlimp fata de acuzatiile firmei franceze?
– Desi nu afecteaza direct firma CarmOlimp, suntem de-a dreptul consternati de acuzatiile firmei franceze asupra Romaniei. Consideram ca, in decursul ultimilor ani, Romania si-a demonstart atat buna credinta si responsabilitatea, cat si buna calitate de partener al firmelor din spatiul Uniunii Europene. Avem o Autoritate Sanitar Veterinara care functioneaza, suntem bine adaptati la toate normele europene si in sfarsit putem spune ca, la acest capitol, firmele romanesti sunt competitive. Consideram, asadar, ca este rusinos ca o firma franceza, care a procesat carne de cal in loc de carne de vita – o fapta abominabila si, fara indoiala, premeditata (un prcesator nu poate confunda carnea de cal cu cea de vita: au culoare si consistenta diferite!) sa joace acum rolul mironositeti care a cazut in plasa si sa dea vina pe Romania doar pentru ca au auzit dansii ca in Romania se intampla multe lucruri rele.