Terasele din Centrul Istoric ar putea fi obligate sa aiba mobilier identic. Programul localurilor, discutat de proprietari cu Oprescu
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat, sambata, cu membrii Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric, despre programul de functionare a teraselor sezoniere, dar si despre posibilitatea ca acestea sa aiba cromatica uniforma si mobilier adecvat specificului zonei, relateaza Mediafax.
Primaria Capitalei informeaza ca intalnirea de la sediul municipalitatii a avut loc la initiativa lui Oprescu, discutiile vizand propunerile referitoare la regulamentul de organizare si functionare a teraselor sezoniere din Centrul Istoric, proiect care se afla in dezbatere publica.
Potrivit sursei citate, participantii la discutii si-au exprimat preocuparea pentru asigurarea conditiilor privind stabilitatea si siguranta imobilelor in dreptul carora se amenajeaza terasele sezoniere de catre utilizatorii spatiilor comerciale si pentru aspectul teraselor. S-a luat in discutie, astfel, posibilitatea de a avea o cromatica uniforma, dar si tipul de mobilier adecvat, in concordanta cu specificul zonei.
A fost analizata, de asemenea, posibilitatea legala de a mari programul de functionare a teraselor pe timpul noptii, fata de propunerea din regulament, aceasta fiind in discutie si urmand sa fie analizata si incadrata in prevederi legale.
„Nu avem de gand sa va ingradim activitatea, de aceea am propus spre dezbatere acest proiect acum, pe perioada iernii, pentru ca pana la primavara, cand veti deschide terasele, sa cadem la un acord. Vom cauta posibilitatile legale sa va ajut in continuare. Insa vom face asta cu respectarea legii, in avantajul bucurestenilor, indiferent ca sunt consumatori sau localnici. Doresc ca Centrul istoric sa arate ca orice zona turistica si de promenada din centrul unei capitale europene dezvoltate”, le-a spus primarul general comerciantilor din Centrul Istoric.
Cu acelasi prilej, Oprescu a tinut sa sublinieze importanta distantei minime de patru metri intre terasele sezoniere, pentru a facilita accesul intr-un timp cat mai scurt al masinilor de interventie in caz de urgenta.
Proiectul de hotarare pentru aprobarea „Regulamentului privind organizarea si functionarea teraselor sezoniere in perimetrul Centrului Istoric Bucuresti” propune ca terasele sezoniere din Centrul Istoric sa functioneze, intre 15 martie si 15 noiembrie, doar pana la ora 22.00, exceptie de la aceasta regula facand terasele din perimetrul delimitat de strazile Lipscani, Bulevardul I.C. Bratianu, Splaiul Independentei si Calea Victoriei, care vor putea functiona pana la ora 24.00 in timpul saptamanii, in weekend pana la ora 1.00.
Si spectacolele live organizate pe terasele sezoniere se vor termina la ora 22.00, fiind interzisa organizarea evenimentelor festive private, printre care si nunti sau botezuri.
Regulamentul stabileste ca vor constitui contraventii amplasarea pe terase a altor elemente de amenajare decat cele avizate, depasirea orarului de functionare, organizarea evenimentelor festive private, folosirea sistemelor de amplificare pentru difuzarea de muzica, servirea preparatelor „in vesela de plastic”, montarea aparaturii electronice de tip TV, plasma, LCD, LED, video proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrica a acestora.
In privinta mobilierului folosit la ameanjarea terasei, potrivit proiectului de regulament, se vor putea folosi „numai seturi identice de tipuri de mobilier, evitand-se culorile stridente”. Documentul prevede si ca este interzisa ulilizarea mobilierului de terasa pliant si a celui din material plastic, cromatica umbrelelor urmand sa fie incadrata in paleta „alb-beige”.
Delimitarea teraselor va fi facuta cu aranjamente florale verzi, „pe care agentii economici se obliga sa le intretina”, fiind interzisa utilizarea jardinierelor din plastic si a plantelor decorative artificiale. De asemenea, in document se arata ca este interzisa construirea platformelor si amplasarea cortinelor de protectie impotriva vantului si a ploii sau a covoarelor din materiale plastice.
Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, a precizat pentru Mediafax ca terasele din Centrul Vechi, respectiv din zona care nu este preponderent de locuit, unde sunt concentrate, de fapt, cele mai multe dintre acestea, vor ramane deschise pana la 24.00, iar in weekend pana la 1.00.
Patrascu a explicat ca, din punct de vedere urbanistic, Centrul Vechi al Municipiului Bucuresti inseamna mai mult decat zona in care sunt concentrate cele mai multe terase si cuprinde si strazi ca Mihai Eminescu, Bulevardul Unirii sau Calea Mosilor, precum si zona de langa parcul Cismigiu.
„In Centrul Vechi, asa cum il cunosc bucurestenii si turistii care viziteaza Capitala, si anume zona care nu este preponderent de locuit, respectiv zona in care sunt concentrate cele mai multe terase, municipalitatea vrea sa instituie un regulament, nu atat pentru programul acestor agenti economici, cat pentru a institui o unitate atat din punct de vedere al amplasarii, al sigurantei, cat si al modalitatii in care vor putea fi construite si vor arata aceste terase. In ceea ce priveste orarul de functionare, in aceasta zona, terasele vor putea fi deschise in timpul saptamanii pana la ora 24.00, iar in weekend pana la ora 1.00, la fel ca in alte Capitale ale Europei”, a declarat luni pentru Mediafax arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu.