Sari direct la conținut

Cine este Relu Fenechiu, ministrul propus la Transporturi: Baron PNL cu greutate, inculpat in dosarul "Transformatorul", in topul chiulangiilor din vechiul Parlament

HotNews.ro
Relu Fenechiu, Foto: Agerpres
Relu Fenechiu, Foto: Agerpres

Relu Fenechiu, propus ca Ministrul Transporturilor in guvernul Ponta II, este deputat PNL de Iasi din 2004 si pana in prezent si a reusit la alegerile din 9 decembrie 2012 sa-si recastige colegiul uninominal cu peste 64%. In legislatura 2008-2012, Fenechiu apare in topul chiulangiilor cu o prezenta de doar 36%. Relu Fenechiu este vicepresedinte PNL din 2008 si, potrivit relatarilor din presa, este un sponsor important pentru partid. Fenechiu a fost trimis in judecata in dosarul „Transformatorul”, in care DNA il acuza ca a vandut, in perioada 2002-2004, catre Electrica Moldova, transformatoare vechi in locul unora noi. Fenechiu este martor intr-un dosar in care un agent al politiei Rutiere din Iasi l-ar fi prins pe deputat circuland cu 200 km/h, l-ar fi oprit, insa nu l-ar fi amendat.

Relu Fenechiu este deputat PNL de Iasi din 2004 si pana in prezent, reusind la alegerile din 9 decembrie 2012 sa-si recastige colegiul uninominal cu peste 64%.

Relu fenechiu s-a nascut in 1965 in localitatea Dramanesti, judetul Bacau si in 1990 a absolvit Universitatea Tehnica Gh. Asachi, Iasi, Facultatea de Mecanica, specializarea „Tehnologia constructiei de masini”.

Doctor din 2010 la Universitatea „Dunarea de jos” din Galati

In 2006 a urmat cursurile Colegiului National de Aparare, Bucuresti, iar in 2007 a absolvit un master in marketing la Universitatea Romano-Americana. In 2008, Fenechiu a urmat cursuri de masterat pecializarea „Economia si Managementul Mediului” in cadrul Facultatii de Management a Universitatii Ecologice Bucuresti.

In 2010, Fenechiu a sustinut teza de doctorat cu titlul „Strategii de adecvare a organizatiilor la situatiile de risc si criza” la Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Studii universitare de doctorat – domeniul Management.

Intre anii 1990 si 2004, Fenechiu a fost Director general al grupului de firme „FENE GRUP SA”.

In ceea ce priveste cariera politica, Relu Fenechiu este membru PNL din 1996 si este presedinte al Filialei Teritoriale PNL Iasi din 2004 si pana in prezent.

Intre 2000 si 2004 a fost consilier judetean in Iasi, iar din 2004 este deputat de Iasi.

Fenechiu, 36% prezenta in legislatura 2008-2012

Potrivit Institutului pentru Politici Publice(IPP), in legislatura 2008-2012 la Camera Deputatilor, Fenechiu s-a clasat pe locul 3 in topul chiulangiilor cu 36% prezenta.

Din 2008 este vicepresedinte al PNL, iar din 2010 si pana in prezent este presedinte al Comisiei de specialitate pentru infrastructura si transporturi a PNL.

Intre 2005 si 2008, Fenechiu a fost membru l Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei: Comisia pentru cultura, stiinta si educatie si Comisia pentru probleme economice si dezvoltare, iar din 2008 si pana in prezent este membru al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei: Comisia pentru probleme sociale, sanatate si dezvoltare durabila; Comisia pentru migratii, refugiati si persoane stramutate.

Fenechiu, inculpat in dosarul „Tranformatorul”

Relu Fenechiu este cunoscut si pentru dosarul „Transformatorul”, in care Directia Nationala Anticoruptie il acuza ca a vandut, in perioada 2002-2004, catre Electrica Moldova, transformatoare vechi in locul unora noi. Trei societati unde Fenechiu apare ca actionar semnificativ sunt acuzate ca au vandut transformatoare vechi la Electrica Moldova contra unor sume ce totalizeaza 2,8 milioane de euro.

Deputatul liberal Relu Fenechiu a fost trimis in judecata pe 28 iunie de procurorii anticoruptie pentru complicitate la abuz in serviciu, alaturi de doi fosti directori generali ai Sucursalei de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova.

DNA a anuntat ca au fost trimisi in judecata Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova in perioada 2002-2004, pentru abuz in serviciu, Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova in perioada 2004-2005, pentru abuz in serviciu si abuz in serviciu contra intereselor publice, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, pentru abuz in serviciu si abuz in serviciu contra intereselor publice.

In acest dosar au fost trimisi in judecata pentru complicitate la abuz in serviciu si la abuz in serviciu contra intereselor publice deputatul PNL Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de actionar si/sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iasi, SC Tehnorom SRL Iasi, Lucian Fenechiu, in calitate de actionar si/sau administrator la aceleasi firme, si Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la SC Europlus SRL Iasi si actionar al SC Fene Grup SA.

Procurorii au retinut in rechizitoriul intocmit ca in perioada 2002-2005 SISEE Moldova a realizat achizitii de la cele patru firme mentionate fara sa respecte prevederile legislatiei cu privire la achizitiile publice, in conditii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumparat, la preturi de produse noi, transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi, fabricate in anii 1970-1980. Cea mai mare parte din aceste produse au ramas permanent in stocul SISEE Moldova, devenind, in final, achizitii de produse vechi, folosite, fara justificare economica, inutile si cauzatoare de prejudicii bugetului societatii, facute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

SISEE Moldova a platit pentru echipamentele cumparate 6.406.976 lei, fara TVA, din care au fost folosite efectiv doar cateva, in valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au ramas in stoc si reprezinta achizitii nejustificate in valoare de 6.327.390 lei, fara TVA.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei la care se adauga TVA) si reprezinta valoarea echipamentelor necorespunzatoare achizitionate, aflate in proportie de 99% si acum pe stoc. In vederea repararii pagubei cauzate, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand celor sase inculpati.

Fenechiu in dosarul fraudarii referendumului

Numele lui Relu Fenechiu apare si in dosarul fraudarii Referendumului. Fostul ministru al Admnistratiei, Victor-Paul Dobre, i s-a plans lui Ioan Rus, fostul ministru de Interne: „A fost o videoconferinta la PNL, eu eram pe drum. M-au atacat oameni importanti, cum e domnul Fenechiu”. Motivul atacului, l-a explicat tot Victor-Paul Dobre: „Ca am semnat ca sunt 18.300.000 pe liste. Ceea ce… asa este, dar aia e o alta problema”. Intr-o alta discutie cu un amic, Victor-Paul Dobre arata: „Crin l-a remandatat pe Daniel. Vela, ala de la Prahova, si Fenechiu m-au facut zob: ca n-am semnat, ca nu am facut, ca nu stiu ce”. Sfatul amicului a fost prompt: „Victore, hai sa vedem daca nu ne dam demisia de tot! Pe bune!… Daca nu cumva e bine sa fugim din acest grup infractional organizat! Pe bune!”

EVZ: Fenechiu, sponsor pentru PNL. Liberalii au datorii „istorice” la firma lui Fenechiu

Evenimentul Zilei a scris despre Relu Fenechiu ca ar fi sponsorizat cu bani campania electorala a presedintelui PNL, Crin Antonescu. In plus, EVZ scria in 2011 ca dificultatile financiare ale PNL sunt adancite de Relu Fenechiu. Pe atunci, acesta ocupa functia de vicepresedinte al PNL si cerea achitarea unei datorii de campanie de 945.000 de euro, vechi de 3 ani.

Relu Fenechiu a recurs la tribunal pentru a-si soma propriul partid sa-i plateasca o restantele. Era vorba de o somatie de plata adresata de SC La Rocca SRL, in calitate de creditor, catre PNL, care figureaza ca debitor. Potrivit Registrului Comertului, firma are ca actionari majoritari pe fratii Fenechiu, unul dintre ei vicepresedinte PNL si liderul filialei judetene Iasi.

Fenechiu sustine o noua suspendare a lui Basescu si a fost impotriva lui Kovesi si Morar

La 21 august, Relu Fenechiu a declarat la RFI ca nu exclude o noua suspendare a lui Traian Basescu. „Sper ca le voi putea garanta romanilor sarbatori fara Traian Basescu presedinte”, spunea deputatul. Despre sefii parchetelor din Romania, el declara pentru ziare.com: „La DNA si Parchet nu va ramane pe veci aceeasi conducere aservita lui Traian Basescu”.

Fenechiu apare ca martor intr-un dosar cu politisti de la rutiera din Iasi care l-ar fi lasat sa circule cu 200 km/h

Numele lui Relu Fenechiu, de data aceasta ca martor, mai apare si intr-un dosar in care mai multi politisti de la serviciul politiei rutiere din Iasi sunt anchetati si trimisi in judecata, potrivit Agenda de Iasi.

Potrivit interceptarilor din dosar, Fenechiu ar fi trecut cu masina pe langa unul dintre politisti, iar acesta a fost sunat de un alt coleg care il oprise pe Fenechiu. Din aceasta discutie, reiese ca Relu Fenechiu nu primit nicio sanctiune, chiar daca circula cu 200 km/h. Anchetatorii sustin ca Razvan Ioan Marciuc l-a oprit pe Fenechiu in trafic, din cauza vitezei excesive cu care conducea, insa i-ar fi fost teama sa-l amendeze, avand in vedere notorietatea si functia de parlamentar detinuta.

Fragment din interceptari:

Vanel Carp (V. C. ) – Ai trecut pe langa mine.

Razvan Ioan Marciuc (R. I. M. ) – Unde erai, la Letcani?

V. C. – Ne-am intersectat, pe dupa bariera de aici.

R. I. M. – Tu n-ai vazut ce facea ala cu BMW-ul? Era Fenechiu la volan. Ai vazut BMW-ul?

V. C. – Nu.

R. I. M. – Era un BMW seria 6 si era Fenechiu la volan, care mergea cu 200 la ora. Sa-mi bag p… in gura lui.

V. C. – Si-ai oprit?

R. I. M. – L-am oprit, da’ i-am dat drumu’, du-te-n…. . Ce sa-i fac? (rad amandoi)

R. I. M. – Da’ ce, nu trebuia sa-l opresc, sau ce?

V. C. – Hai, pa.

R. I. M. – Pa.

In acest dosar, Fenechiu a dat declaratii ca martor in fata judecatorilor in urma cu o saptamana, pe 13 decembrie.

Intrebat daca a condus un BMW X5 cu viteza prin Letcani, Fenechiu a sustinut ca el nu are o astfel de masina. „Eu nu am BMW X5 si n-am avut niciodata”, a spus Fenechiu. Instanta s-a corectat si a intrebat daca a folosit BMW seria 6 sau seria 5. „Mie nu-mi plac masinile sport. Eu circul cu masini de teren”, a precizat deputatul liberal. Confuzia in legatura cu modelul de BMW cu care circula deputatul porneste chiar din rechizitoriu, pentru ca in loc de BMW X6, procurorii au scris BMW seria 6. „Nu puteam sa circul cu 200 km/h, pentru ca in Romania nu se circula cu o asemenea viteza! Nu exista drumuri pentru 200 kilometri pe ora”, a declarat Fenechiu in fata judecatorilor.

De asemenea, acesta a mai sustinut ca nu-i cunoaste pe politistii de la Rutiera si nu a fost oprit de niciun agent de politie, atunci cand se presupune ca ar fi condus cu viteza prin localitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro