Sari direct la conținut

Armuriera de la filmul western „Rust” a fost condamnată la 18 luni de închisoare

HotNews.ro
Hannah Gutierrez-Reed, Foto: First District Judicial Court / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia
Hannah Gutierrez-Reed, Foto: First District Judicial Court / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Hannah Gutierrez-Reed, armuriera de la filmările pentru westernul „Rust”, a fost condamnată, luni, la un an şi jumătate de închisoare pentru moartea cineastei Halyna Hutchins, care a fost împuşcată în timp ce actorul Alec Baldwin manevra o armă în timpul turnării filmului, în 2021, relatează Reuters și News.ro.

În martie, Gutierrez-Reed, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită vinovată de omor prin imprudenţă pentru că a încărcat din greşeală un glonţ real într-un revolver pe care Baldwin îl folosea pe un platou de filmare din Santa Fe, New Mexico.

Incidentul a şocat Hollywood-ul. A fost prima dată în timpurile moderne când un membru al echipei de filmare sau al distribuţiei a fost ucis de un glonţ real încărcat din greşeală într-o armă.

Procesul lui Alex Baldwin este programat pentru 10 iulie, după ce, în ianuarie, un mare juriu l-a pus sub acuzare pentru omor involuntar prin imprudenţă.

Gutierrez-Reed, fiica unui celebru armurier și specialist în arme, Thell Reed, a fost condamnată de judecătoarea Mary Marlowe Sommer de la Tribunalul Districtual din New Mexico.

Avocatul lui Gutierrez-Reed, Jason Bowles, solicitase să i se acorde o perioadă de supraveghere, dar procurorii au susţinut o sentinţă cu închisoarea pentru o perioadă de 18 luni, întrucât inculpata nu ar fi arătat niciun fel de remuşcare. Procurorul Kari Morrissey a menționat apelurile telefonice ale lui Gutierrez-Reed din închisoare, în care aceasta ar fi spus că juraţii sunt „idioţi” sau că judecătoarea a fost „plătită”, precum şi faptul că a continuat să dea vina pe Baldwin şi pe alţii pentru incidentul fatal.

Gutierrez-Reed a petrecut deja o lună în închisoarea din comitatul Santa Fe în urma condamnării sale, iar luni a fost pronunţată sentinţa.

La 6 martie, o instanţă cu juraţi din Santa Fe a avut nevoie de mai puţin de două ore pentru a o găsi vinovată. Un jurat a declarat ulterior că Gutierrez nu şi-a făcut datoria de a verifica siguranţa armelor pe platou.

Moartea Halynei Hutchins a făcut iniţial ca în producţiile de film şi televiziune din SUA să nu mai fie folosite arme de foc reale şi muniţie oarbă. Doi ani şi jumătate mai târziu, multe dintre ele le folosesc din nou datorită efectelor realiste pe care le produc, potrivit armurierilor.

Hutchins a fost împuşcată mortal atunci când Baldwin a îndreptat pistolul spre directoarea de imagine şi a armat arma în timp ce aceasta pregătea o scenă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro