Sari direct la conținut

Eduard Hellvig, ministrul Turismului: Ministerul va plati 93.000 euro pentru concertul lui Lady Gaga. Retragerea finantarii ar fi creat Romaniei deservicii de imagine

HotNews.ro

Ministerul Dezvoltarii si Turismului a alocat pentru promovarea brandului turistic al Romaniei la concertul lui Lady Gaga 93.000 de euro, a declarat joi ministrul Eduard Hellvig. El a precizat ca acesti bani inca nu au fost platiti, plata urmind sa se faca dupa concert, daca organizatorii isi indeplinesc obligatii contractuale. Hellvig a mai spus ca retragerea finantarii pentru acest contract ar fi creat deservicii de imagine in plan international care ar fi afectat turismul.

„In 2011 s-a elaborat planul de marketing pentru promovarea brand-ului turistic. Iar pentru acest plan de marketing au fost alocati 75 de milioane de euro, fonduri europene. In strategia de promovare s-au stabilit ca si instrumente de promovare ale brand-ului turistic al Romaniei cateva aspecte: participarea la targuri, organizarea de evenimente, vizite de jurnalisti straini, publicitate interna si internationala, outdoor, etc. Fac precizarea ca MDRT nu finanteaza organizarea efectiva de evenimente ci doar cheltuieli cu promovarea brand-ului turistic. In ceea ce piveste evenimentul de astazi si cele trei evenimente de care vorbeam (n.r. concertul Lady Gaga, concertul Red Hot Chilli Peppers si Best Fest), in data de 8 decembrie a fost depusa o solicitare de finantare de 600.000 de euro de catre firma organizatoare. Dupa cum bine stiti, din octombrie 2011, Ministerul Dezvoltarii are un consultant care asigura consultanta pentru managementul promovarii brand-ului turistic. Cand vine cerea de finantare, la Minister, din partea oricui, Ministerul o trimite la consultant si acesta trimite un referat de oportunitate. Intre 8 decembrie si 29 mai, consultantul a analizat, iar pe in 29 mai a supus atentiei un referat de oportunitate pentru finantarea celor 3 evenimente. In data de 3 iulie 2012, s-a luat decizia de finantare reducandu-se suma de 600.000 de euro la 256.000 de euro. Pentru concertul de astazi suma alocata este de 93.000 de euro, repet din fonduri europene”, a explicat Eduard Hellvig.

Acesta sustine ca plata efectiva a sumelor se va face dupa receptia riguroasa a evenimentului, in masura in care beneficiarul si-a indeplinit conditiile din contract. „De ce nu am anulat finantarea? Raspunsul este foarte simplu. Retragerea finantarii pe care Ministerul se angajase sa o faca ar fi putut crea deservicii de imagine Romaniei pe plan international. Deservicii care ar fi afectat industria turistica si Romania ca destinatiei turistica. Vreau sa intelegeti ca acest concert se desfasoara in Romania si Bulgaria, in singurele doua tari din Europa de Est. Romania are interese strategice de promovare a turismului in tari ca Ungaria, Austria si Germania si astazi acesti turisti vin in Romania. Acest concert are o relevanta internationala si aduce din punct de vedere al Ministerului plus valoare in ceea ce priveste promovarea brand-ului de tara si turismului autohton”, a mai spus ministrul.

In ceea ce priveste viitoarele finantari pentru promovarea brand-ului de tara, Hellvig a declarat ca deciziile pe care le va lua vor fi supuse avizului Consiliului Consultativ al Turismului, un consiliu din care fac parte reprezentanti ai industriei de turism din Romania.

Potrivit ministrului Dezvoltarii, in cadrul celor 3 evenimente, brand-ul de tara va fi promovat astfel:

– 250 de spoturi de 30 de secunde pe un post TV in perioada 15 iunie-31 august;

– in presa scrisa prin campanii de print – 20 de aparitii in machete de presa;

– online;

– publicitate outdoor in 17 locatii;

– prin materiale publicitare pe 10 umbrele.

Potrivit datelor din referatul de oportunitate in baza caruia s-a semnat contractul de finantare pentru promovarea brand-ului turistic la concertul Lady Gaga se estimeaza ca vor veni 15.000 de turisti. Hellvig a declarat ca pretul biletelor la concert este mult mai mic decat daca acesta s-ar fi desfasurat in alte tari, iar aceasta este o oportunitate pentru straini sa vina si sa vizioneze un asemenea concert. „Nu cred ca in Bucuresti au venit 15.000 de turisti. Asta ar insemna cel putin 70 de avioane. Astazi era insa liniste pe aeroport”, a declarat agentiei MEDIAFAX Radu Enache, presedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR). El spune ca gradul de ocupare a hotelurilor din statiuni nu arata mai bine decat in urma cu cateva zile. Intrebat unde ar putea fi vazuti cei 15.000 de turisti straini, in conditiile in care cei 30.000 de spanioli veniti la finala Europa League din Bucuresti umplusera orasul, Hellvig a afirmat: „In primul rand ar trebui sa intrebati organizatorii”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro