Sari direct la conținut

Peste 3.000 de cadre didactice au protestat la Iași: „Liderii noştri să ceară majorarea cu 60% a salariilor”

HotNews.ro
Protestul profesorilor , Foto: Hotnews
Protestul profesorilor , Foto: Hotnews

Peste 3.000 de angajaţi din învăţământul preuniversitar ieşean protestează în faţa Prefecturii Iaşi în semn de nemulţumire faţă de salarii, din cauza numărului mare de participanţi circulaţia în zona centrală a oraşului fiind permisă doar tramvaielor.

Protestatarii din învăţământul preuniversitar, membri ai mai multor confederaţii sindicale din Iaşi şi judeţ, şi-au început manifestaţia cu melodia „O lume minunată”. Ei spun că nu se vor întoarce în şcoli până când Executivul nu le va soluţiona revendicările salariale.

Ei au în mâini pancarte improvizate pe coli de hârtie A4 sau pe bucăţi mari de carton pentru ambalaj pe care sunt inscripţionate mesajele „Ghinion, nu cedăm”, „O lume minunată, acum ori niciodată”, „Vrem respect”, „Plătiţi ore suplimentare, nu libere la vară”, „Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi”, „Şi personalul nedidactic contează”.

„Cât trebuie să mai suportăm domnilor guvernanţi reaua credinţă şi incompetenţa dumneavoastră? Tot timpul salariaţii din învăţământ am fost sacrificaţi. Nu mai vrem să fim percepuţi ca asistaţii României”, a afirmat liderul sindical al profesorilor ieşeni.

Totodată, Laviniu Lăcustă le-a transmis liderilor sindicali naţionali să fie fermi, întrucât îi au în spate pe dascălii aflaţi în grevă. „Liderii noştri să ceară majorarea cu 60 la sută”, a spus Lăcustă.

„În anul 2000 am avut o grevă de aproximativ cinci săptămâni. România se afla într-o situaţie economică infinit mai proastă decât cea de acum. Şi totuşi, prim-ministrul de atunci, Mugur Isărescu, a găsit resursele pentru majorarea salariilor cu 80%. În anul 2000, când România era în incapacitate de plată, s-au găsit bani. Acum de ce nu se găsesc? Care este motivul pentru care nu aveţi bani?

Din păcate, aşa ne-a fost destinul. Trebuie să-l schimbăm. Totul are o limită. Nu mai vrem să fim percepuţi ca asistaţii sociali ai Guvernului. În această cheie ne privesc ei: le mai dăm un voucher, le mai dăm o zi liberă, eventual o mică vacanţă.

Noi suntem profesorii României, de care ei îşi bat joc. Domnule Ciucă, v-aţi bătut joc, ca şi alte guverne, de personalul auxiliar şi personalul nedidactic. Vă spunem un secret pe care vă faceţi că nu-l cunoaşteţi: personalului auxiliar nu le-au mai fost majorate salariile din anul 2015″, a spus, în timpul protestului, Laviniu Lăcustă.

Un nou protest va fi organizat miercuri, tot în faţa Prefecturii ieşene. (Agerpres, News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro