Sari direct la conținut

VIDEO Ciucă: Am decis să nu îmi depun mandatul de premier până la soluționarea grevei profesorilor. Ciolacu: E decizia corectă / „Apel la rațiunea profesorilor”: Nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat

HotNews.ro
Kelemen Hunor, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Adrian Vasilache / HotNews.ro
Kelemen Hunor, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Adrian Vasilache / HotNews.ro

Rocada guvernamentală se amână până la soluționarea grevei generale a profesorilor, aflate în cea de a cincea zi, a anunțat vineri Nicolae Ciucă, care astăzi urma să își depună mandatul. El a făcut apel la „rațiunea tuturor cadrelor didactice”, cărora le-a transmis că Guvernul nu își poate asuma să dezechilibreze tot bugetul de stat prin majorările salariale cerute de ei. Ciucă a făcut acest anunț la guvern, alături de liderii coaliției Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor.

Principalele declarații ale celor trei lideri ai coaliției de guvernare:

Ciucă face un bilanț al mandatului de un an și jumătate de premier și anunță că nu își depune mandatul, așa cum era stabilit prin protocolul semnat la formarea coaliției PSD-PNL-UDMR, în noiembrie 2021:

  • Guvernul pe care îl conduc are o susținere parlamentară solidă
  • Am crezut cu toții de acord că trebuie o coaliție politică stabilă, ceea ce am și făcut și prin această stabilitate politică am putut gestiona crizele și efectele inflației
  • Există premise ca până la finaul anului inflația să scadă sub două cifre, România e țara din Europa cu a treaia cea mai mare creștere economică
  • Am stabilit la formarea coaliției că la jumătatea mandatului îmi depunmandatul
  • Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul, în condiţii în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru
  • Ţinând cont de faptul că, aşa cum până acum, împreună cu dvs am găsit soluţii, aşa cum până acum nu am dat înapoi în faţa responsabilităţii, după discuţiile pe care le-am avut la nivelul coaliţiei am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ, am decis să menţinem acest dialog astefel încât să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice şi să facem în aşa fel încât pe baza înţelegerii şi raţiunii împreună cu dumnealor să găsim soluţii
  • După discuțiile din coaliție, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din educație
  • Sper să găsăim solulții, dar nu se pot rezolva printr-o singură decizie
  • Din 2022 eu fost alocate suplimentar educației 8 md de lei
  • Suntem conștienți de ridicarea nivelului de salarizare a profesorilor. E clar că ne dorim cu toții ca viitorul țării să aibă predictibilitate

Ciucă: Am convenit ca până la soluționarea grevei profesorilor să nu îmi depun mandatul și să îmi asum în continuarea responsabilitatea funcției de premier

  • Toate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și mai complex
  • În acest moment, făcând apel la rațiunea tuturor cadrelor didactice nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat
  • Vom continua să discutăm cu sindicatele
  • Sperăm ca în final să ajungem la o soluție
  • În pachetul de legi, în legea salarizării, educația și sănătatea sunt domenii prioritare
  • Ca atare, am avut discuții în coaliție și am convenit ca până la soluționarea acestei probleme să nu îmi depun mandatul și să îmi asum în continuarea responsabilitatea funcției de premier

Ciolacu: „Împreună vom găsi calendarul cel mai bun pentru rocada guvernamentală”

Marcel Ciolacu:

  • Consider că decizia luată de oi trei e una corectă, ne-o asumăm împreună, împreună vom continua să soluționăm cât mai repede această problemî categoric legitimă
  • Trebuie să avem echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat că prioritatea nr 1 sunt profesorii și sistemul de sănătate
  • Cred că este decizia corectă
  • Tot împreună vom găsi calendarul cel mai bun pentru rocada guvernamentală

Kelemen Hunor:

Kelemen: „Cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă am construit”

  • Sunt convins că e nevoie de predictibilitate, e nevoie de responsabilitate şi e nevoie de a întări încrederea în societate
  • Există emoţie în societate, cunoaştem problemele societăţii şi ne-am asumat să le rezolvăm
  • În această perioadă am avut multe incendii – cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă am construit, fiindcă acesta este rostul guvernării
  • Problemele din sistemul de învăţământ sunt cunoscute pentru guvern şi pentru această coaliţie, pot fi rezolvate. Rezolvarea este în mâna Guvernului, în mâna Parlamentului şi rezolvarea trebuie să fie una etapizată, dar da, avem nevoie de învăţământ de calitate, cum avem nevoie de servicii publice de calitate pentru fiecare om, pentru fiecare comunitate şi vom reuşi să le rezolvăm, aşa cum am reuşit şi până acum din 2020 şi apoi din 2021
  • Aseară am decis împreună să continuăm în această formulă, cu Nicolae Ciucă premier şi să dăm răspuns aşa cum doreşte societatea şi aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare
  • Am încredere în forţele noastre şi am încredere în oameni că ştiu că trecem printr-o perioadă grea, dar în acelaşi timp avem o şanşă uriaşă
  • România în acest deceniu poate să traverseze şi va traversa un drum la capătul căruia vom avea o societate mult mai bine dezvoltată, cu servicii publice bune, cu instituţii stabile, cu instituţii care răspund la nevoile oamenilor şi această responsabilitate nu o vom plasa în altă parte decât în această formulă pe care noi, împreună, ne-am asumat-o

Sindicatele din educație au crescut miza – au cerut 25% majorări salariale, față de 15%. Guvernul nu acceptă

Ultima solicitare a sindicatelor din educație – făcută miercuri – a fost majorarea salariilor cu 25%, ceea ce ar însemna un impact bugetar de 8 miliarde de lei. Inițial, ceruseră 15%, cu un impact bugetar de 3,6 miliarde de lei, conform unor surse oficiale, care spun că Guvernul își va menține decizia de a le mări salariile doar prin noua lege a salarizării.

Reamintim că peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic sunt în grevă generală de luni.

Peste 10.000 de cadre didactice au protestat joi în centrul Capitalei, inițial în Piața Victoriei, de unde au mers în marș până la Parlament, în cea de a patra zi a grevei generale.

Din fața Guvernului, liderii sindicali au anunțat că resping oferta Executivului, pe care o consideră jignitoare, spunând că profesorii nu au nevoie de vouchere, ci de salarii decente, astfel că greva generală continuă, la fel și protestele în stradă. Ei vorbesc și despre pericolul modificării calendarului examenelor naționale.

Ultima ofertă făcută sindicatelor din educație de către guvern a fost acordarea a 2.500 de lei pe card, bani care să fie dați în două tranșe – jumătate în iunie și jumătate în octombrie. Banii sunt din fonduri prin PNRR și ar trebui folosiți însă pentru cariera didactică. Oferta a fost respinsă de către sindicate, care au cerut majorarea salariilor cu 25%.

După o nouă întâlnire avută joi seară seară cu sindicatele din educație, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat din nou că majorările cerute vor fi făcute făcute doar prin viitoarea lege a salarizării.

Sindicatele din Educație s-au declarat deranjate de oferta guvernului și au anunțat că vor continua greva, iar marți vor organiza „protest uriaș” în fața Palatului Cotroceni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro