Sari direct la conținut

VIDEO ANI: Senatorul PSD Trifon Belacurencu, in stare de incompatibilitate. Presedintele CJ Neamt, Vasile Pruteanu (PDL) – conflict de interese

HotNews.ro
Trifon Belacurencu (PSD) si Vasile Pruteanu (PDL), Foto: Colaj foto
Trifon Belacurencu (PSD) si Vasile Pruteanu (PDL), Foto: Colaj foto

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anuntat vineri ca a constatat incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor si indicii referitoare la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii in cazul senatorului PSD, Trifon Belacurencu. Senatorul Belacurencu este declarat incompatibil deoarece, pe langa functia de parlamentar, ar detine si functia de administrator al unei firme. ANI a mai constatat si o incalcare a legisilatiei privind conflictul de interese in cazul presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Neamt, Pruteanu Vasile (PDL).

Acesta este acuzat ca, in calitate de presedinte de CJ, ar fi derulat afaceri cu o firma administrata de fiica sa.

Potrivit inspectorilor de integritate, senatorul PSD Trifon Belacurencu „se afla, incepand cu data de 19.12.2008 si pana in prezent, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut atat calitatea de senator in Parlamentul Romaniei, cat si functia de Administrator in cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L. Tulcea”, incalcand, astfel, prevederile legale.

ANI a constatat ca senatorul Belacurencu detine, in prezent, calitatea de asociat si administrator in cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L. Tulcea (incepand cu data de 08.08.2005), iar, astfel, „au fost identificate elemente in sensul incalcarii legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor, deoarece, conform dispozitiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr.161/2003, calitatea de (…) senator este incompatibila cu functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale (…).”

„Domnul Trifon BELACURENCU a disimulat in mod intentionat, mentionand in declaratiile de interese, calitatea de asociat in cadrul S.C. DOBROGEA GAZ S.R.L., desi in realitate detinea si calitatea de administrator in cadrul aceleiasi societati, aspect care atrage incompatibilitatea cu functia de senator in Parlamentul Romaniei”, sustin inspectorii de integritate.

In acest sens, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie de Justitie, cu privire la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292 din Codul Penal al Romaniei.

„Persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani.

In cazul in care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii starii de incompatibilitate, interdictia de 3 ani opereaza, potrivit legii, de la data ramanerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de confirmare a existentei unei stari de incompatibilitate”, mai comunica ANI.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/e74723097c557910cc3355158926b770/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Presedintele CJ Neamt, Vasile Pruteanu (PDL) acuzat ca ar fi facut afaceri cu firma administrata de fiica sa

In cazul presedintelui Consiliului Judetean Neamt, Vasile Pruteanu (PDL), ANI a constatat „indicii referitoare la posibila savarsire a infractiunii de conflict de interese” si „indicii referitoare la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii”.

Inspectorii de integritate sustin ca CJ Neamt, al carui presedinte este Vasile Pruteanu (PDL), ar fi derulat afaceri cu o firma administrata de fiica sa.

„Doamna PRUTEANU IULIA-ELENA, fiica domnului PRUTEANU VASILE detine incepand cu anul 2008, functia de administrator in cadrul S.C. C&C FARM S.R.L..

Consiliul Judetean Neamt si unitatile subordonate acestuia (Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva -Alexandru Rosca – Piatra Neamt, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – Piatra Neamt, Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Pastraveni, judetul Neamt, Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Comuna Stefan cel Mare, Centrul de Ingrijire si Asistenta Targu Neamt, Centrul de Ingrijire si Asistenta Bozienii de Sus, Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Razboieni si Centrul de Ingrijire si Asistenta Oslobeni, judetul Neamt) au incheiat in perioada 2010 – 2011, un numar de 27 de contracte cu S.C. C&C FARM S.R.L in vederea achizitionarii de medicamente si materiale sanitare in valoare totala de 512.149 Lei (aproximativ 118.828 Euro)”, comunica ANI.

Privind indiciile referitoare la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii, ANI sustine ca acestea vin „ca urmare a nedeclararii adevarului obiectiv, in declaratiile de interese depuse la data de 11.10.2010 si 14.06.2011, cu privire la contractele de achizitie incheiate in perioada 2010 – 2011, de catre fiica sa, doamna PRUTEANU IULIA-ELENA, in calitate de administrator in cadrul S.C. C&C FARM S.R.L., cu mai multe unitati din subordinea Consiliului Judetean Neamt”.

Astfel, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro